6 decembrie 2024 22:54

Pe sistemul, dacă voi nu vreți, eu vreau, primarul reintroduce proiectele respinse în ”extraordinara” de marți

Marți, 27 mai ac, la ora 17.00, edilul îi convoacă pe aleșii locali la o ședință de Consiliu extraordinară. Pe ordinea de zi apar proiectele ce mai fuseseră o dată supuse votului, numai că aleșii nu au fost de acord să le dea undă verde. Perseverent, edilul Cristian Radu le supune, din nou, atenției consilierilor, în speranța că, marți, aceștia vor fi mai docili, astfel încât să ridice mâna ”Pentru”.

Iată, Ordinea de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului Local Mangalia pentru anul financiar 2014;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației Tehnico-Economice a sistemului de supraveghere video – sediul Primăriei Municipiului Mangalia;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea completării contractului de mandat pentru membrii Consiliului de Administrație ai SC Goldterm Mangalia;
  4. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de administrare al SADPP Mangalia asupra bunului ”Teatrul de Vară”;
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru înființare semnale de acces în municipiu și amenajări aferente;
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare pentru obiectivele ”Spațiu Tonetă Producător” și ”Spațiu Tonetă Comerciant”;
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și statului de funcții din cadrul SADPP Mangalia;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării unei licitații publice în vederea concesionării spațiului disponibil din clădirea Spitalului Municipal Mangalia în vederea amplasării unor echipamente medicale tip Computer – tomograf/imagistică;
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea avizului favorabil pentru ”Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna 23 August”;
  10. Diverse. 

 Reamintim faptul că Proiectul nr. 3 vizează acordarea acelor bonusuri solicitate și săptămâna trecută, de către conducerea Goldterm, respectiv decontarea cheltuielilor de transport, mai precis a 200 de litri combustibil/lună, dar și a convorbirilor telefonice membrilor CA, prin suportarea de către societate, în limita a 150 de lei/lună, a unui abonament plus telefonul aferent. Referitor la Proiectul nr. 7, este vorba despre o reorganizare a SADPP, în noua formă organigrama având prevăzute și posturi vacante, pe lângă cele, deja, ocupate.   

Rămâne de văzut ce decizie vor lua consilierii și dacă vor trece toate aceste proiecte inițiate cu insistență de către reprezentantul Executivului.