13 octombrie 2024 4:45

Primăria zice că, de miercuri, începe strângerea câinilor maidanezi. Câştigătorul licitaţiei, ţinut la secret?

Se pare că licitaţia privind concesionarea Serviciului Ecarisaj către o firmă privată a avut succesul scontat de Primărie: contractul cu societatea câştigătoare va fi semnat, potrivit declaraţiilor edilului Cristian Radu, în cursul zilei de marţi, 20 mai ac. Aşa se face că, de miercuri, se trece la strângerea căţeilor fără stăpân. După cele două săptămâni în care câinii vor fi ţinuţi în Biobază (unde vor fi deparazitaţi, vaccinaţi şi trataţi), în cazul în care nu vor fi revendicaţi, aceştia vor fi eutanasiaţi.

Primăria îi avertizează şi pe deţinătorii de animale de casă (câini sau pisici), că au obligaţia să le înregistreze la Biroul de Registratură, până la finele anului. Tot până pe 31 decembrie 2014, animalele trebuie vaccinate, sterilizate şi microcipate.

Revenind la finalul unei licitaţii care va rezolva, spune administraţia locală, problema celor circa 4.000 de câini fără stăpân, am fi dorit să vă prezentăm şi cine este câştigătorul şi, implicit, viitorul „salvator“ al Mangaliei. Deşi este o informaţie publică, iar ziarul nostru a înaintat o cerere oficială în acest sens, Primăria ne-a refuzat, solicitarea, până în momentul apariţiei articolului. În cazul în care va frunzări Legea 544/2001 cu care se şi mândreşte, dealtfel, pe site-ul său oficial, mangalia.ro, vom oferi Primăriei posibilitatea de a ne comunica câştigătorul licitaţiei publice.

2 thoughts on “Primăria zice că, de miercuri, începe strângerea câinilor maidanezi. Câştigătorul licitaţiei, ţinut la secret?

  1. …trebuia sa atasati si clipul ala cand se lauda el ca este transparent….atat de transparet ca nu il vezi deloc 🙂

  2. pai sa-i stranga odata,ca nu mai ptem merge pe strada sau pana la gunoi,ca ne ataca jigodiile ( 90% CAINI )
    la injectie cu ei 1

Comments are closed.