17 aprilie 2024

Primarul Cristian Radu: ”Impresia unor cetățeni este că, în primele 10 luni de mandat, nu am făcut nimic!”

Primarul Mangaliei, Cristian Radu a avut o apariție-fulger la alegerile Organizației Municipale a Partidului Conservator, desfășurate vineri, după-amiază, la Casa de Cultură. Plecat de la ședința Consiliului Local, ce se derula în același timp, edilul-șef al municipiului a venit să-i ureze succes liderului și candidatului conservator, Vasile Olan, la alegeri.
Invitat de gazde să le adreseze câteva cuvinte, primarul a transmis un mesaj scurt, dar tăios prin intermediul căruia și-a exprimat toate frământările. ”Sunt persoane care m-au întrebat ce am făcut în cele 10 luni de când sunt în Primărie. Mai nimic. Aceasta poate este impresia unor cetățeni, mai ales că așteptările sunt foarte mari. Însă lucrurile trainice se fac în timp. Am avut un an dificil, agitat, în care în Primăria Mangalia lucrurile nu au stat așa cum ar fi trebuit și nici acum acestea nu se ridică la nivelul la care îmi doresc. De aceea, la Primărie se muncește de dimineață până seara. Vreau normalitate care, uneori, doare, care va aduce disensiuni. Deja, deranjez multă lume. Repet, nu voi lua decizii electorale. Îmi asum deciziile nepopulare pe care le iau. Pe de altă parte, bugetul local a fost vitregit de 10 milioane de euro. Avem un deficit bugetar de 14 milioane de euro. Primim, aproape zilnic, somații că ne vor fi blocate conturile, din cauza pierderii unor procese, pe parcursul cărora avocații Primăriei nu au reprezentat instituția așa cum ar fi fost normal. Știu că orașul a fost invadat de buruieni. S-a ajuns la această situație, întrucât firma, care se ocupa de spațiile verzi, a refuzat rugămintea noastră de a lucra, timp de o lună, gratuit, până la semnarea noului contract”, a declarat primarul Cristian Radu.
După discurs, edilul-șef a fost nevoit să se întoarcă, rapid, la întrunirea consilierilor, întrucât a fost anunțat că atmosfera de lucru de acolo nu este nici pe departe calmă.

2 thoughts on “Primarul Cristian Radu: ”Impresia unor cetățeni este că, în primele 10 luni de mandat, nu am făcut nimic!”

  1. Este o practica veche, cand in campanie se promit lucruri ireale.Cum poti face promisiuni cand tu nu stii cati bani ai in cont.Dupa ce esti ales incepe vaicareala,,,cel de dinainte a facut si a dres.Poti sa spui ca incerci sa faci ceva ,,,NU ca le si realizezi.

Comments are closed.