24 noiembrie 2024 11:20

Sancţiuni de 80.000 de lei aplicate într-o singură zi de poliţiştii rutieri

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi diminuarea riscului rutier, la data de 27 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciilor de Ordine Publică şi Rutieră continuă acţiunea în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, în principal pentru depăşirea limitei legale de viteză.

Viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic reprezintă una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere. În acest context este necesară continuarea activităţilor de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic, cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, având în vedere şi debutul sezonului estival în care valorile de trafic, pe principalele artere rutiere ce converg către staţiunile turistice de pe litoral, cresc.

Cu această ocazie, au fost constatate două infracţiuni, întrucât, la aceeaşi dată, la ora 11.40, P. A. a condus o motocicletă pe DN 39, între localităţile Vama Veche şi 2 Mai, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi fără ca motocicleta să fie înmatriculată.

Totodată, au fost aplicate 282 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 79.880 de lei şi au fost reţinute 11 permise de conducere. Din cele 282 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 223 au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză, 3 pentru depăşire neregulamentară, 55 pentru alte abateri la regimul rutier şi 1 pentru alte acte normative. De asemenea, şase permise de conducere au fost reţinute pentru depăşirea limitei legale de viteză, 3 pentru depăşire neregulamentară şi două pentru alte abateri.

Astfel de acţiuni se vor desfăşura şi în perioada următoare, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, precum şi responsabilizarea tuturor participanţilor la traficul rutier.