7 decembrie 2024 3:08

Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale, alături de elevii din Mangalia, în cadrul „Săptămânii Porţilor Deschise“

Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale a dorit să sprijine, pentru al treilea an consecutiv, Programul Naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, derulat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, printr-o serie de activităţi precum „Săptămâna Porţilor Deschise” şi „Armata – O şcoală altfel”, proiect din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, oferind elevilor şi dascălilor posibilitatea de a-şi dezvolta aria activităţilor extra-curriculare.

În perioada 7 -11 aprilie, Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale îşi deschide porţile pentru elevi şi organizează o gamă diversă de activităţi cu caracter non-formal, în vederea stimulării interesului pentru profesiile de marină şi pentru dezvoltarea competenţelor şi a preocupărilor extraşcolare ale elevilor învăţământului gimnazial şi liceal.

Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale implicată activ în proiectul „Armata – O şcoală altfel”  îşi deschide porţile pentru un număr de peste 1.500 de elevi şi profesori, prezentând acestora tehnica militară, activităţile practice specifice, precum şi oferta educaţională a învăţământului de marină.