24 aprilie 2024

Sumele stranse la Balul Rotary vor acoperi costurile interventiilor chirurgicale ale micutei Carmen Cristina Lupu

Sâmbătă, 16 februarie 2013, la Restaurantul „Lacul Racilor” din staţiunea Olimp a avut loc Balul anual al Clubului Rotary Mangalia. Balul s-a desfăşurat sub deviza „Primul pas” şi a avut caracter umanitar, de strîngere de fonduri pentru Lupu Carmen Cristina, în vârstă de 6 ani, din Constanţa, diagnosticată cu sindromul Down şi Genu Valgum bilateral.

Potrivit presedintelui Rotary Mangalia, av. Florin Raican, sumele de bani colectate în cadrul balului din tombolă şi donaţii au acoperit costurile viitoarelor intervenţii chirurgicale de implant al unor tije din titan care vor ajuta la restabilirea biomecanicii mersului minorei. La bal au participat rotarieni din Mangalia, Cernavodă, Constanţa, Bucureşti precum şi din Balchik şi Kavarna (Bulgaria).

Administraţia publică din Mangalia a fost reprezentata de primarul Cristian Radu, însoţit de mai mulţi membri ai Consiliului Local. Prezentatoarea balului a fost actriţa Adriana Trandafir.

Muzica şi momentele artistice au fost asigurate de Tomis Quartet Constanţa, respectiv Cabaret Unique Constanţa. Printre sponsori s-au numărat şi cluburile de fotbal Viitorul Constanţa şi Gaz Metan Mediaş, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi şi echipa de handbal Oltchim Rm. Vâlcea.