6 decembrie 2024 22:51

Zilele Recoltei, în Portul Turistic

Primăria Mangalia organizează Festivalul Zilelor Recoltei, în perioada 28-30 septembrie 2012, în Portul Turistic din municipiu. Evenimentul va reuni producători din diferite zone ale ţării, care vor expune în Mangalia produse agro-alimentare tradiţionale, legume-fructe, mustării, artizanat şi articole vestimentare.

Deschiderea oficială a Zilelor Recoltei va avea loc vineri, 28 septembrie, la ora 10.00, în prezenţa primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu. Cu această ocazie va avea loc şi o slujbă de sfinţire şi binecuvântare a recoltelor. În fiecare dintre cele trei seri ale festivalului se vor desfăşura, în colaborare cu EtnoTV, spectacole de folclor prezentate de Văru Săndel şi Lorena. Vor susţine recitaluri o serie de artişti cunoscuţi ai genului, precum Florin Decuseară, Granzulea Sirma, Ionuţ Andraş, Constanţa Tanif, Victoria Vlase, Constantin Badea, Ion Amititeloaie, Gheorghe Romeo, Geanina Pitu.