24 noiembrie 2024 13:33

Atenție se oprește apa pe mai multe străzi din localitatea Lumina! 

RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile joi – 18 noiembrie 2021, în intervalul orar 09.00 – 18.00, pentru executarea lucrărilor de racordare a noilor conducte de pe străzile Eroilor și Pelican din localitatea Lumina, județul Constanța, la sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă.

          Investiția face parte din Contractul de lucrări CL7 – Rețele de apă și canalizare Lumina, Corbu și Mihail Kogălniceanu, în valoare totală de aproximativ 24 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

         Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii de pe străzile: 22 Decembrie 1989, Câmpului, Pelican, Liliacului, Mare, Rogozului, Luceafărului, Viorelelor și cei de pe străzile adiacente. În restul localității se va furniza apă cu presiune scăzută.

          Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

        

    Biroul de Comunicare