26 aprilie 2024

Trafic îngreunat pe strada Mircea cel Bătrân din mun. Constanța!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 148 din mun. Constanța, echipele de intervenție RAJA SA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe două benzi de circulație de pe această stradă, pe o porțiune de aproximativ 50 m, sensul de mers dinspre str. Nicolae Iorga spre Ion Rațiu, astăzi – 16 noiembrie 2021, în intervalul orar 09.00 – 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, traficul fiind deviat pe banda destinată parcării autovehiculelor, iar pentru fluidizarea circulației a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții.

Biroul de Comunicare