24 noiembrie 2024 14:17

Atenție, se oprește apa în localitatea Pecineaga! 

RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile joi – 25 noiembrie 2021, în intervalul orar 09.00 – 17.00, în localitatea Pecineaga din județul Constanța, pentru executarea lucrărilor de cuplare a noii conducte de aducțiune, cu diametrul de 250 mm, la sursa de apă existentă în localitate.   

Investiția este realizată cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) – Contractul de lucrări 19 – Retele apă Pecineaga, Amzacea. Aducțiune 23 August – Dulcești – Pecineaga. Rețele de canalizare Pecineaga, 23 August, în valoare totală de aproape 55 milioane lei.

         Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii din localitatea Pecineaga să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

        

    Biroul de Comunicare