Pentru că târgul organizat duminica este insalubru, alimentele, vândute prin maşini, pun în pericol sănătatea cumpărătorilor
La Mangalia, a devenit, de ani buni, tradiţie, ca în fiecare duminică, cetăţenii să se aprovizioneze din târgul ce funcţionează în zona M.I. Dobrogeanu, pe motiv că produsele expuse sunt mai ieftine. Oamenii ignoră, însă faptul că peştele, carnea de porc, produsele lactate şi pâinea se vând în dubiţe, în praf sau la cheremul insectelor, punându-şi, astfel, sănătatea în pericol. Reprezentanţii CSVSA Mangalia spun că acest târg nu este autorizat, nu dispune de hale special amenajate, în care să existe apă rece şi caldă, spaţii de depozitare adecvate etc. astfel că cetăţenii se expun la îmbolnăviri doar pentru că plătesc pentru produsele cumpărate mai puţini bani. „Un târg foarte bine amenajat şi dotat corespunzător se află în comuna General Scărişoreanu, iar, în curând şi la Negru Vodă, în parteneriat cu vecinii bulgari. Din câte am înţeles, demersuri similare vor fi făcute şi la nivelul Mangaliei, unde, deja, se reabilitează Piaţa Saturn. De asemenea, se are în vedere amenajarea unui târg care să ofere condiţii optime de comercializare a produselor alimentare în aceeaşi zonă
M.I. Dobrogeanu. Până atunci, recomand cetăţenilor să se aprovizioneze din spaţii autorizate şi să nu facă economie când este vorba despre propria sănătate”, a declarat şeful CSVSA Mangalia, dr. Nicu Săvescu.
Pe lângă carnea şi lactatele proaspete, târgul are mare căutare datorită conservelor făcute de gospodine (zacuscă, murături, dulceaţă), cratiţelor din fontă, legumelor şi fructelor, o idee mai ieftine decât în magazine. Aşa se face că zona devine extrem de aglomerată încă de la primele ore ale dimineţii, târgul terminându-se în jurul orei 10.00. Ceea ce afectează retina este, însă mizeria în care se vând produsele, unii comercianţi expunând tăvile cu mărfuri chiar şi jos, pe pământ.