15 iunie 2026

(SURSE) TIC-TAC! Cristian Radu face o ultimă încercare de a reveni pe funcție. A cerut suspendarea controlului judiciar

Cristian Radu Dosarul Avocaților

Cristian Radu

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, judecat într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită peste 600.000 de euro, a înregistrat astăzi, la Tribunalul Constanța, o cerere de suspendare a controlului judiciar.

Nenumăratele solicitări ale edilului Radu de a reveni în funcția de primar s-au soldat, până acum, cu eșecuri. Ultima încercare de acest fel a avut termen pe 3 iunie, la data respectivă judecătorii Curții de Apel respingând, definitiv, contestația lui Radu.

Judecătorii ar urma să analizeze solicitarea primarului Radu, înregistrată azi, pe 22 iunie.

Menționăm și faptul că, oricare ar fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta nu este definitivă, putând fi atacată atât de primarul judecat pentru corupție, cât și de procurorii DNA Constanța.

Totodată, conform Codului administrativ, o perioadă de 6 luni afectează mandatul unui primar în principal prin încetarea de drept a acestuia, în cazul în care primarul se află în imposibilitatea exercitării funcției timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic.

Astfel că, pe 1 iulie, Radu nu va mai fi, potrivit legii, primar al Mangaliei.

Pe aceeași temă:

A pierdut Cristian Radu ULTIMUL TREN? Decizie DEFINITIVĂ la Curtea de Apel

Lasă un răspuns