24 noiembrie 2024 9:01

Activităţi de acordare a primului ajutor medical de urgenţă şi descarcerare

În data de 7 iunie a.c., între orele 13.00-15.00, în staţiunea Jupiter, municipiul Mangalia, echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa participă la activităţi de prezentare a modului de acţiune în diferite situaţii de urgenţă, în cadrul „Cursului de supravieţuire urbană”, organizat de Asociaţia Club Ford România.

În cadrul acestei activităţi, pompierii militari vor desfăşura  exerciţii demonstrative de acordare a primului ajutor medical de urgenţă şi descarcerare în cazul accidentelor rutiere cu victime, dar şi tehnici de stingere a incendiilor.

Totodată, se vor face recomandări cetăţenilor şi turiştilor prezenţi, asupra regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul sezonului estival.