(GALERIE FOTO) Imagini de basm la Mangalia, pe malul mării



În această seară, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea de la domiciliul său din Constanța a minorei Dascaliu Renata Mioara, în vârstă de 15 ani.
În această dimineață, în jurul orei 08.00, aceasta a plecat la școală, fără a reveni la domiciliu până în prezent.
Minora are 1,55 m înălțime, păr brunet și lung și ochi căprui.
La data plecării purta o geacă roz, pantaloni albaștri și adidași negri.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.

În 2023, până la 31 decembrie, în cadrul SCJU Constanţa au fost trataţi 76.340 pacienți (53.068 spitalizare continuă/23.272 spitalizare de zi). În total, la UPU au fost 150.085 pacienți (141.532 în 2022). Dintre aceștia, au fost internaţi 33.587.
În timpul sezonului estival (1 iunie – 31 august 2023), la UPU s-au prezentat 42.067 de pacienți (35.659 cod verde, 4.034 cod galben, 816 cod roșu).
Pe tot parcurul anului, au fost acordate 104.350 consultaţii Ambulator integrat și Ambulator de specialitate.
5,94%, dintre bolnavii tratați în cadrul SCJU Constanța sunt din alte județe.
Din punct de vedere al resursei umane, în momentul de faţă, Spitalul Județean Constanţa are 3.633 angajati. Sunt vacante 313 posturi (personal TESA, medici, asistenţi, personal auxiliar)
Care sunt sursele de finanțare ale Spitalului Clinic de Urgențe
Suma totala a BVC pentru anul 2023, aprobată prin HCJ nr. 255/29.11.2023, este de 741.713.091 lei.
SCJU Constanţa nu înregistrează nicio plată restantă, cu excepția programelor naționale de sănătate pentru care se aşteaptă finanţarea.
Veniturile unităţii provin din:
Din toate aceste surse s-a încasat, pana la 30.11.2023, suma de 584.314.143 lei. Din totalul incasarilor au fost efectuate plati în valoare de 556.525.124 lei.
Investițiile anului 2023
Misiunea actualei echipe manageriale a SCJU Constanţa este de a asigura un act medical continuu şi de calitate, într-un mediu sigur şi confortabil, astfel încât pacienţii să beneficieze de cele mai bune tratamente şi îngrijiri.
În acest sens, în ultimul an au avut loc o serie de investiţii din fonduri private, din veniturile proprii, cu sprijinul Consiliului Judeţean dar şi cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii.
Din veniturile proprii, dar şi cu sprijinul Consiliului Judetean Constanţa, s-au achizionat anul acesta mai multe echipamente de înaltă performanţă care vor deservi zona de imagistică. Costurile totale depăşesc 40 milioane lei.
Este vorba despre:
Din fonduri private (venituri exclusiv din sponsorizări), a fost complet reabilitată secţia clinică Chirurgie Plastică, secţie care nu fusese renovată niciodată şi care, în perioada pandemiei, a funcţionat ca secţie “tampon” (aici erau internaţi pacienţii diagnosticaţi cu Covid).
Lucrările de renovare au început în anul 2021, s-a înlocuit absolut tot ce presupune instalaţie electrică, termică, sanitară. Noua secţie dispune de centrală de tratare şi purificare a aerului (CTA), obiecte sanitare şi termice noi, mobilier nou, linoleum şi tapet antibacterian conform ultimelor standarde. Totodată, în cadrul lucrărilor a fost înlocuit şi tabloul general de distribuţie, s-a achizitionat o nouă masă de operaţii.
Tot datorită sponsorilor şi echipamentelor medicale de top achiziţionate şi oferite, în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa au loc investigatii şi interventii chirurgicale de înaltă precizie si performanţă, care înainte nu erau posibile.
La începutul anului 2023, secţia clinică Urologie a fost dotată cu un sistem de ureteroscopie flexibilă şi litrotiţie tip laser care permite abordarea minim invazivă a litiazei renale, precum și o masă de operație. Datorită tehnologiei de ultimă generaţie, litiaza renală este tratată acum fără nicio incizie iar pacientul poate fi externat a doua zi.
La Obstetrică Ginecologie au fost donate două turnuri complete de laparoscopie şi histeroscopie 4k pentru secţia Obstetrică Ginecologie.
Una dintre sălile de operatii de la Chirurgie a fost dotată cu un turn de un sistem de chirurgie laparoscopică cu tehnologie 4K NIR/ICG care permite identificarea mai rapidă a reperelor anatomice și astfel asigură diminuarea timpilor operatori. Interventiile realizate au mult mai multă precizie, ceea ce asigură o rată scăzută de complicații, recidivă sau re-intervenție.
Tot din 2023 SCJU Constanţa asigură servicii medicale de cardiologie pediatrică. In Constanta, din pacate, nu exista niciun medic specialist în cardiologie pediatrică. A fost o reală provocare aducerea în echipă a unui medic specialist de la Bucureşti. Cu sprijinul sponsorilor, au fost achizitionate şi sonde speciale pentru ecografiile cardiace pe care domnul doctor Florin Ionescu le efectuează. In momentul de faţă, în cadrul sectiei de Pediatrie, sunt asigurate consulturi de cardiologie, ecografii cardiace pediatrice si neonatale, Holter EKG pentru copii şi pentru nou-născuţi, holter tensiune arterială.
La Radioterapie au fost realizate o serie de lucrări la instalaţia electrică pentru a fi posibil un upgrade major pentru acceleratorul linear de particule. Performanţele echipamentului au fost considerabil îmbunătăţite prin instalarea sistemului CBCT (Computer Tomograf cu Fascicul Conic) care permite utilizarea celor mai mai avansate tehnici de radioterapie pentru pacienţii oncologici, oferindu-le astfel mai multe șanse de vindecare și îmbunătăţindu-le calitatea vieții. Aparatura a fost achizitionată de către Ministerul Sănătăţii prin Banca Mondială în cadrul aceluiasi proiect care a permis achiziţia acceleratorului linear de particule.
Şi Terapia Intensivă a beneficiat de noi dotări. Secţia a primit un echipament pentru intubaţie dificila care constă într-o platformă cu monitor, videolaringoscop şi fibrobronhoscop si care poate poate fi utilizat cu succes atât la copii cât și la adulți. In plus, sectia este într-o continuă dezvoltare, aceasta fiind inclusă în cadrul proiectului de digitalizare derulat de catre MS.

Vlad Pascu, șoferul drogat care a luat viețile a doi tineri, în vara anului trecut, va rămâne în arest.
Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanța și este definitivă.
Soluția pe scurt: Respinge, ca nefondată, contestația formulată împotriva încheierii din data de 28.12.2023 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. 4989/254/2023/a5 de inculpatul Vlad Matei Pascu, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu, azi 09.01.2024.

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) anunță faptul că, pe durata săptămânii 9-15 ianuarie, elevii vor organiza o grevă japoneză în semn de protest față de tăierea transportului!
Astăzi, 9 ianuarie, elevii din multiple licee din 6 județe ale țării au pornit o grevă japoneză față de tăierea transportului elevilor din 19 județe de către Ministerul Educației. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braț, o banderolă albă, pentru a protesta față de batjocura care li se aduce de către Minister, atât lor cât și operatorilor de transport.
În urma protestului organizat de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a declarat faptul că nu va revoca Hotărârea de Guvern nr. 1337 care blochează gratuitatea elevilor la transport. În acest sens, asociațiile de elevi vor continua cu acțiuni începând o grevă japoneză și vor acționa în instanță hotărârea respectivă. Solicităm demisia de urgență a ministrului Ligia Deca! Transportul sau demisia!
Îndemnăm toți elevii care nu primesc transport în urma hotărârilor Guvernului, precum și elevii ce doresc să fie solidari cu colegii lor, să poarte în această săptămână o banderolă albă la mână!

Luni, 8 ianuarie 2024, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis ca Loredana Atănăsoaie din Vaslui care în vara anului trecut şi-a ucis cu bestialitate cea mai bună prietenă, pe Alina Elena Ciobanu, să rămână în continuare în arest.
„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpata ATĂNĂSOIAE LOREDANA IONELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, prev. de art. 2501 C.pen., şi acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
Menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpata ATĂNĂSOAIE LOREDANA IONELA, urmând ca aceasta să fie verificată din nou cel târziu la data de 06.02.2024. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatei, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu”.
Tot ieri, a fost stabilit termen şi pentru camera preliminară, însă nici avocatul criminalei, nici apărătorul ales al fetei ucise, av. Florin Răican nu au formulat cereri şi excepţii. În perioada următoare, după ce magistraţii vor constata că rechizitoriul prin care criminal a fost trimisă în judecată pentru omor este legal întocmit de către Parchet, se va stabili primul termen de judecată pe fond.
Referitor la ziua de ieri, mai exact la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventive faţă de tânăra ucigaşă, av. familiei victimei, Florin Răican a declarant pentru Ediţia de Sud: “Loredana a fost adusă în sala de judecată de către o domnişoară polițist şi părea că nu este afectată de nimic din ceea ce se întâmpla în jurul său. Avocatul desemnat din oficiu s-a apropiat de ea şi i-a şoptit câteva cuvinte, moment în care Loredana a început să râdă. Aceasta şi-a păstrat buna dispoziţie până în momentul în care în sală a intrat judecătorul de drepturi şi libertăţi.
În timp ce procuroarea a solicitat menţinerea arestului preventive faţă de autoarea omorului, avocatul său a încercat, fără temei şi fără argumente, să solicite modificarea măsurii din arest preventiv în arest la domiciliu, arătând că în viitor va solicita chiar şi controlul judiciar. În acelaşi timp, colţurile guriiLoredanei au căzut şi consternarea a înlocuit veselia de pe faţa sa. Ai fi putut crede că nu înţelege nimic din ceea ce se întâmpla atunci. Probabil, chiar a crezut că va primi arrest la domiciliu şi se va întoarce acasă, nicidecum în penitenciar”, a declarat av. Florin Răican.
Apărătorul familiei fetei ucise îşi menţine decizia de a solicita magistraţilor să schimbe încadrarea juridical a faptei din omor în omor calificat, existând suficiente probe în acest sens.
Reamintim, în noaptea de 5/6 august 2023, într-un hotel din staţiunea Saturn, o fată de 18 ani a fost ucisă cu sălbăticie de către cea care i-a fost vecină, colegă de bancă, colegă de muncă şi cea mai bună prietenă. Trupul fetei a fost carat cu un geamantan şi abandonat de către criminal sub o bancă din Parcul Diana din aceeaşi staţiune.

Angajații Societății „Drumuri Județene Constanța” S.A. sunt la datorie pentru a menține sigure căile rutiere județene.
Câte 20 de angajați din cele cinci secții (Tariverde, Hârșova, Băneasa, Cuza Vodă, Topraisar) și trei puncte de sprijin sunt de ieri pe teren pentru a preîntâmpina situațiile nedorite.
S-a împrăștiat material antiderapant și în continuare se patrulează pentru a menține drumurile județene sigure traficului rutier.
În continuare se înregistrează temperaturi scăzute și vânt puternic. Rugăm participanții la trafic să plece la drum doar cu mașinile echipate corespunzător sezonului hibernal.

La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 07.45 polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N. 38, s-ar fi produs o tamponare, respectiv un autovehicul ar fi lovit gardul unui imobil.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime omenești, ci doar cu pagube materiale.
În aceste condiții, conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
În cauză vor fi efectuate verificări prin Biroul Control Intern al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, privind modul de exercitare al serviciului, fața de polițiștii care au fost la fața locului.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Tânărul a stârnit, astăzi, panică la Spitalul de Urgență Constanța.
La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că un medic din Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța ar fi fost agresat fizic de un bărbat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Deoarece se afla într-o stare de agitație, bărbatul a fost transportat la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Ieri, 7 ianuarie 2023, în jurul orei 17.00, polițiștii din Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 393, în satul Moșneni, a avut loc un accident de circulație.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 48 de ani, ar fi condus un scuter electric, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi căzut, fiind ușor rănit.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital și i-a fost întocmit dosar penal.

Uniunea Patronatelor Independente din Medicina de Familie și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, au remis, în numele patronatelor medicilor de familie din mai multe județe ale țării, un comunicat în care arată gravele probleme ale medicinei de familie de la ora actuală.
Patronatele medicilor de familie din Constanța, Bihor, Băila, Bistrița – Năsăud, București –Ilfov, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Mehedinți, Vasului, Mureș, Prahova, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vrancea cer “luarea efectivă și urgentă de măsuri cu privire la problemele grave cu care se confruntă asistența medicală primară din România, probleme pe care le expunem în cele ce urmează:
În baza contractului de furnizare de servicii în asistența medicală primară pe care medicul de familie, prin forma de organizare a profesiei, îl încheie cu casa de asigurări de sănătate județeană, acesta furnizează servicii medicale în asistența medical primară, conform H.G. nr. 521/2023 și Ordinului nr. 1857/441/2023.
În baza aceluiași contract, casa de asigurări de sănătate județeană are obligația să deconteze la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoțite de documente justificative transmise în format electronic, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate și validate, iar medicul de familie în forma de organizare a profesiei în care activează având dreptul de a primi la termenele prevăzute în contract, contravaloarea acestor servicii.
În ciuda cadrului legal și contractual existent, medicii de familie se confruntă în prezent cu neplata și plata cu întârziere a serviciilor medicale, de către casele de asigurări de sănătate județene.
Deși membrii noștri ne-au semnalat în repetate rânduri acest aspect, iar noi am solicitat soluționarea amiabilă a situației, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Ministerului Sănătății, nu au fost luate niciun fel de măsuri pentru remedierea problemelor în executarea contractelor.
Vă solicităm să ne comunicați de urgență care este motivul acestor restanțe și al epuizării fondurilor alocate asistenței medicale primare și care sunt măsurile concrete adoptate pentru achitarea restanțelor și repararea prejudiciilor cauzate prin întârzierile la plată.
Așa cum rezultă din Legea nr. 421/2023 bugetului de stat pe anul 2024, Anexa nr. 11/02, bugetul destinat asistenței medicale primare pe anul 2024 este de 3.699.459 mii lei, diminuat față de anul trecut când în baza Legii nr. 368/2022 bugetului de stat pe anul 2023, Anexa nr. 11/02, bugetul destinat asistenței medicale primare pe anul 2023 era prevăzut la suma de 4.795.745 mii lei.
În situația în care, chiar în condițiile unui buget mai mare alocat asistenței medicale primare în anul 2023, casele de asigurări de sănătate județene înregistrează restanțe în plata serviciilor medicale specifice, astfel cum am arătat la punctul 1, vă solicităm să prezentați care a fost raționamentul ce a stat la baza diminuarii bugetului pentru asistența medicală primară și cum a fost fundamentată propunerea CNAS.
Contractele de furnizare de servicii medicale în asistența medicală primară încheiate la 1 iulie 2023 au fost valabile până la 31 decembrie 2023 și abia în 4 ianuarie 2024 au fost transmise de către casele județene de asigurări de sănătate, actele adiționale pentru prelungirea valabilității lor până la 31 ianuarie 2024.
La 27 decembrie 2023 a fost publicat pe site-ul CNAS proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1857/441/2023, iar în referatul pentru aprobarea lui se arată că ”noile valori de punct în asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice, valabile pentru perioada februarie – decembrie 2024 se vor calcula în concordanță cu fondurile aprobate pentru aceste domenii de asistență medicală”.
Legea nr. 421/2023 bugetului de stat pe anul 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1187 din data de 29 decembrie 2023 și până la data prezentei nu cunoaștem dacă în anul 2024 activitatea de asistență medicală primară poate să fie susținută din fondurile alocate.
Sarcina fiscală a crescut, cheltuielile cabinetelor de medicină de familie au crescut și ele exponențial, însă medicii de familie nu știu dacă pot susține din veniturile ce urmează a fi realizate toate cheltuielile cabinetelor, inclusiv cele către bugetul de stat și bugetele locale.
Relația contractuală este grav afectată de lipsa de predictibilitate, de faptul că nu am fost consultați real și nu am participat la elaborarea strategiei pentru a asigura supraviețuirea medicinei de familie și funcționarea sistemului medical.
Prin prezentul demers dorim să vă atragem atenția încă o dată, la faptul că nerezolvarea problemelor mai sus menționate vă face răspunzători de prăbușirea sistemului medical pornind de la fundamentul lui, asistența medicală primară, cu efect negativ asupra pacienților.
Adresăm acest demers nu numai dumneavoastră, ci și mass-mediei și opiniei publice, ca un semnal de alarmă față de situația cu care ne confruntăm”.

Judecătorii Tribunalului Constanța vor stabili, astăzi, dacă Loredana Atănăsoaie va rămâne după gratii sau este poate fi cercetată în arest la domiciliu.
Dosarul în care este acuzată de omor tânăra a fost înregistrat, la Tribunalul Constanța, pe 8 octombrie 2023 și, deocamdată, nu a primit un prim termen de judecată. Loredana Atănăsoaie este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.
În noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din stațiunea Saturn, fata a înjunghiat-o pe colega sa, Alina Elena Ciobanu, în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne și externe, apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din Parcul Diana din Mangalia. În dimineața următoare, Loredana a sustras cardul bancar al victimei și a retras 2.000 de lei.

Luni, 8 ianuarie, de la ora 6.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
– de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
– de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului. Întrebările se trimit NUMAI pe mail, la adresa radiodobrogea@gmail.com;
– de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.
Sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Oamenii legii din Mangalia l-au reținut ieri, 5 ianuarie 2024, pe un bărbat, de 49 de ani, bănuit de o serie de infracțiuni la regimul rutier.
Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase.
În jurul orei 17.50, bărbatul ar fi fost depistat, pe strada M.I. Dobrogeanu, din municipiul Mangalia, în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul nu ar fi oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, reușind interceptarea vehiculului.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism aparțin unui alt vehicul, iar autoturismul pe care persoana l-ar fi condus ar fi avut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare retrase.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

La data de 5 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 57 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Astfel, la data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 22.50, acesta ar fi fost depistat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe strada Portului din comuna Agigea.
Bărbatul nu ar fi oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiști, continuându-și deplasarea până în comuna Cumpăna, unde ar fi abandonat autoturismul și ar fi părăsăt locul faptei, fiind identificat ulterior.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Astfel, în perioada noiembrie – decembrie 2023, acesta ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

Astfel, în intervalul orar 09.00 – 14.00, se întrerupe furnizarea apei potabile pe străzile:
– B.P. Hașdeu – porțiunea cuprinsă de str. Soveja și bd. Alexandru Lăpușneanu, cu punctele termice aferente;
– Soveja – tronsonul delimitat de str. Semănătorului și str. B.P. Hașdeu, cu străzile adiacente și punctele termice din zonă.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Chiar dacă bugetul local al anului 2023 a fost mai redus decât anul 2022, Primăria Comunei Pecineaga a reuşit să finalizeze mai multe investiţii de amploare, de care cetăţenii din zonă aveau o reală nevoie.
Astfel, a fost deschisă şi este funcţională Policlinica Pecineaga, în care îşi desfăşoară activitatea doi medici de familie, urmând ca al treilea cadru medical să să-şi deschidă cabinet în perioada imediat următoare.
De asemenea, piaţa agro-alimentară, cu hale destinate comercializării de peşte, carne, produse lactate, legume şi fructe, este deschisă tuturor cetăţenilor din zonă, la preţuri de producător.
Primarul comunei, Niculae Stan a declarat pentru Ediţia de Sud că, recent, a fost aprobat un proiect ce vizeată aducţiunea de gaze în comună, investiţie care se ridică la 18 milioane de lei, din care s-au alocat deja 10,6 milioane de lei. „De asemenea, tot recent, am eliberat certificat de urbanism în vederea autorizării unui alt proiect mare atât de necesar, care se referă la reabilitarea şi asfaltarea Drumului Judeţeam 392 Pecineaga – Amzacea. După obţinerea tuturor autorizaţiilor, dar şi în funcţie de temperatura de afară, vor începe lucrările, nu mai devreme de sfârşitul lunii aprilie, cel târziu începutul lunii mai 2024. Banii necesari acestor lucrări vor fi alocaţi de Consiliul Judeţean Constanţa. Nu în ultimul rând, am dotat Biserica Sf. Gheorghe din Pecineaga cu o capelă mortuară pentru care au fost asigurate utilităţi”, a precizat edilul Niculae Stan.
Pentru anul acesta, chiar dacă există o listă de investiţii ce se doresc a fi demarate, bugetul va fi, din nou, redus, comparativ cu 2023, valoarea totală estimată fiind de 1,5 milioane de euro. În condiţiile în care din această sumă trebuie plătite salariile şi suportate alte cheltuieli urgente, va fi o adevărată provocare începerea unor proiecte noi de interes local.

1.924 pacienţi (1.288 adulți și 636 copii) au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, începând de sâmbătă, 30.12.2023, ora 08.00 şi până astăzi, 03.01.2024, ora 08.00, transmit reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Județean Constanța.
369 dintre aceştia au fost internaţi.
În urma triajului, cele mai multe urgenţe, 1.666, au fost repartizate pe codul verde (pacienţi cu funcţii vitale stabile dar care necesită investigații și posibil internare). Alți 167 de pacienţi au fost încadraţi pe codul galben, iar pe codul roșu (camera de resuscitare) au fost 32 de pacienți.
În noaptea de Revelion, de la ora 20.00, până în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, ora 08.00, echipele de gardă au consultat, investigat si tratat 145 pacienţi (42 minori și 103 adulti). Dintre acestia, 29 au fost spitalizați.

Astăzi, 3 ianuarie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta magistrală, cu diametrul de 1000 mm, de pe Șoseaua Națională din orașul Ovidiu.
Pentru remedierea acesteia, în intervalul orar 13.45 – 20.00, se furnizează apă cu presiune redusă în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari, în zonele Peninsulă și Industrială, iar în zonele înalte și la etajele superioare ale imobilelor se va înregistra lipsa totală a acesteia.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi, în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA Constanța.

Prin ordonanța din data de 01.01.2023, dispusă în dosarul privind incendiul ce a avut loc la data de 26.12.2023 la Complexul turistic „Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, județul Prahova, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și față de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 și alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova. Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”.
De asemenea, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de alte trei persoane fizice, după cum urmează:
1)Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – două acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – două acte materiale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
2)Cu privire la o altă persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) și abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
3)În raport de cea de-a treia persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată (art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – trei acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată (art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen.) – trei acte materiale, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 și 11.11.2020, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcția de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale menționate mai sus, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu și cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
Azi, 02.01.2024, față de cele trei persoane fizice având calitatea de administratori (un administrator statutar și doi administratori în fapt) s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore.
Precizăm că toate activitățile au fost efectuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Prahova.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.