Continuă “bătălia“ în instanţă pentru graniţele Mangaliei
Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, anul trecut, dosarul nr. 9286 în care Prefectura judeţului este reclamant, iar primarul şi municipiul Mangalia, alături de primarul şi comuna Limanu şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au rol de pârâţi. Obiectul dosarului îl constituie litigiul privitor la graniţele celor două localităţi din sudul litoralului, Mangalia şi Limanu. Cei doi edili, Nicolae Iustin Urdea şi Cristian Radu nu au semnat procesul verbal privind însuşirea graniţei, pentru că fiecare dintre aceştia îşi dispută teritoriul pe care se află unul dintre cei mai mari generatori de venituri din zonă: Şantierul Naval Daewoo Mangalia, adică circa 50 de hectare de teren.
Fiecare dintre cei doi primari afirmă că dreptatea este de partea sa. Edilul localităţii Limanu, Nicolae Iustin Urdea, spune că delimitarea făcută în urmă cu aproape 15 ani este una forţată şi că a fost făcută ilegal, având la bază acte fără valoare, cum ar fi un proces verbal de grăniţuire realizat fără acceptul primăriei comunei de la acea vreme. “Nu este nici moral şi nici legal ca un teritoriu al comunei Limanu, unde s-a făcut o investiţie de genul Şantierului Naval Daewoo Mangalia să fie luat şi trecut în administrarea municipalităţii. Nu fac referire, aici, la terenurile care au fost transferate în intravilanul Mangaliei prin decrete prezidenţiale înainte de 1989. O parte din vechiul şantier naval a fost trecut, prin decretul 50/1979, ca intravilan al Mangaliei. Astfel de cazuri sunt de domeniul istoriei, nu mai putem întoarce timpul înapoi. Însă, contestăm ataşarea ilegală a domeniului comunei în patrimonial Mangaliei”, a declarat, pentru ”Ediţia de Sud”, primarul Urdea.
Primarul Mangaliei, Cristian Radu spune, la rândul său, că, în ultimii 20 de ani, grăniţuirea oraşului s-a făcut, de multe ori, într-un birou, fără contact cu realitatea, trasându-se o simplă “dungă” pe hartă. “Mangalia a trăit, de 20 de ani încoace, artificial, din vânzarea de terenuri. Când am venit la primărie, în 2012, nu aveam stabilite nici hotarele, nu ştiam nici ce terenuri avem, cine sunt proprietarii… A trebuit să vină prefectul să ne impună acest lucru. Noile hotare ale Mangaliei s-au trasat fără consultarea populaţiei, prin referendum, aşa cum ar fi fost legal. Pe lângă dosarul cu Limanu, Primăria Mangalia mai are pe rol alte nenumărate procese de grăniţuire cu comuna 23 August, dar şi cu Pecineaga, în acest din urmă caz fiind vorba despre terenuri de peste 450 de hectare, care ar trebui să revină municipalităţii”, afirmă Cristian Radu.
Dosarul de grăniţuire Mangalia – Limanu îşi urmează cursul în instanţă, până în acest moment având loc numai puţin de opt înfăţişări. Următorul termen de judecată este 13 ianuarie 2015.