7 decembrie 2024 1:59

Deoarece Cantacuzino nu va mai produce vaccin antigripal, cei care vor să se imunizeze vor plăti un preţ triplu pentru serul din import

Pentru prima dată, de la înfiinţare,  Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” nu va mai produce vaccinul antigripal. Motivul sistării fabricării vaccinului îl constitue o serie de lucrări de reamenajare a liniei de producţie şi ambalare care vor bloca, iarna aceasta, scoaterea pe piaţă a serului. Din această cauză, atât farmaciile, cât şi Ministerul Sănătăţii vor fi nevoie să achiziţioneze doze de import care se vând la preţuri de trei ori mai mari faţă de serul românesc. Astfel, dacă o fiolă de vaccin produs de Institutul „Cantacuzino” se putea cumpăra cu 11 lei, una produsă în Franţa sau Olanda valorează între 23 – 35 lei. 

Pentru imunizarea populaţiei în acest sezon rece, Ministerul Sănătăţii urmează să cumpere în jur de un milion de doze pentru care va plăti peste 11 milioane lei noi.

O altă premieră o reprezintă recomandarea medicilor ca femeile însărcinate să se vaccineze împotriva gripei, deoarece s-au înregistrat cazuri de avort spontan în rândul celor care au contractat virusul.

La nivelul municipiului, DSP Mangalia a cerut DSP Constanţa peste 1.000 de fiole, însă din cauza preţului mare de achiziţie, nu se vor primi decât în jur de 500. În funcţie de dozele primite, DSP Mangalia va distribui, cu prioritate, fiolele personalului medical din unităţile sanitare, Căminului de bătrâni, bolnavilor cronic, persoanelor infectate cu HIV/SIDA şi copiilor ce provin din familii nevoiaşe. Coordonatoarea DSP Mangalia, dr. Mariana Petre ne-a declarat că, deocamdată, nu s-au primit dozele de vaccin antigripal, dar că acestea vor fi repartizate în cel mult o săptămână.

Vaccinul cumpărat din străinătate protejează persoanele doar împotriva a trei tulpini de virus, acestea rămânând însă vulnerabile la o a patra, care ar putea apărea în actualul sezon rece.

Cei interesaţi să şi-l procure din farmacii trebuie să ştie că pe rafturi se află, deja, Vaxigrip, produs în Franţa, ce costă 31,50 lei, cât şi Influvac, din Olanda, care se vinde cu 29,50 lei.