14 iunie 2024

Dorel Toma şi voluntarii săi înseninează viaţa copiilor loviţi de soartă

De unsprezece ani, la Mangalia, dar şi în localităţile din jur, Moş Crăciun aduce daruri micuţilor cuminţi: cutii frumos ambalate, pline de dulciuri, rechizite, jucării şi obiecte vestimentare. Zeci de mii de astfel de cadouri au fost dăruite copiilor din zona noastră, fără ca aceştia să ştie cine sunt, de fapt, cei ce le oferă darurile şi câtă muncă titanică se ascunde în spate.

De peste un deceniu, la Mangalia, „Moş Crăciun“ poartă chipul lui Dorel Toma, pastor la Biserica „Speranţa“ din localitate. Întreg angrenajul împărţirii cadourilor de Crăciun este mişcat prin voluntariatul pastorului din Mangalia şi al celor ce vin alături de el în această perioadă a anului, persoane din ţară, dar şi de peste hotare.

„Drumul“ darurilor de Crăciun în România a început în urmă cu 24 de ani, fiind iniţiat de Organizaţia “Samaritan’s Purse“ („Punga Samariteanului“). Proiectul “Operation Christmas Child“ („Operaţiunea Crăciun pentru Copii“) a distribuit, în acest timp, peste 8.000.000 de cutii de pantofi pline cu cadouri, pe care le-a livrat copiilor din peste 100 de ţări ale lumii.

„Eu şi voluntarii mei, ne ocupăm cu distribuirea cadourilor în zece judeţe şi în Bucureşti. Peste 500 de voluntari sunt alături de mine, pentru că avem de trimis 80.000 de daruri, în valoare de circa 800.000 de euro“, ne spune pastorul Dorel Toma. Familii din Finlanda, Germania, Anglia sau Austria strâng, în cutii de pantofi, după o listă bine stabilită, rechizite, dulciuri, mici obiecte de îmbrăcăminte, pastă de dinţi şi săpunuri, jocuri etc. În cazul în care mai încap şi alte lucruri, cutiile sunt completate în centrele de colectare: hale enorme, unde lucrează, zi şi noapte, sute de voluntari. Ambalate în hârtii de culori vii, darurile sunt preluate de sutele de tiruri ce pornesc către ţările de destinaţie.

Totul se face în mod spartan, orice greşeală înseamnă timp pierdut: „Este un proiect foarte bine organizat, totul se

face potrivit unor grafice, nu este nimic lăsat la întâmplare. Scopul principal al proiectului este acela de a aduce un zâmbet pe feţele micuţilor care, poate, nu primesc niciun cadou de Crăciun. Pe lângă aceşti copii săraci, noi distribuim cadourile şi în unităţile de învăţământdin localitate“, declară pastorul din Mangalia.

La Mangalia, anul acesta, vor fi împărţite 2.500 de daruri, cele mai multe urmând să fie oferite la „Barăci“, dar şi în alte cartiere sărace.