Exclusivitate! Noi acuzaţii împotriva primarului Cristian Radu, şefului Poliţiei Locale şi altor 8 lucrători din subordine! Agenţii economici denunţători cer tragerea la răspundere penală a funcţionarilor pentru abuz în serviciu!

Cosmin Trușcă
La data de 24 iulie, un grup de şapte agenţi economici din Mangalia au formulat şi depus la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un denunţ împotriva primarului Cristian Radu, a şefului Poliţiei Locale, Laurenţiu Zamfir şi a opt subordonaţi ai acestora.
Mai exact, sunt vizaţi opt poliţiţişti locali cu atribuţii de control în privința activității comerciale și împuterniciți în acest sens prin dispozițiile Primarului Municipiului Mangalia să aplice agenţilor economici amenzi cu nemiluita. Motivul invocat de către Poliţia Locală? Lipsa autorizaţiei de funcţionare. În realitate, toţi agenţii denunţători deţin autorizaţiii de funcţionare, le lipsesc însă vizele anuale ale acestora, întrucât, deşi au făcut demersurile legale ce se impun, onor Primăria refuză să le soluţioneze pozitiv cererile. S-a ajuns la situaţia halucinantă pe care am prezentat-o în repetate rânduri, respectiv aceea de a fi aplicate câteva sute de amenzi, agenţilor economici locali, cărora primarul, care are în subordine directă Poliţia Locală, le blochează activitatea şi îi conduce încet, dar sigur, către faliment.
Pe de altă parte, urmare a valului de amenzi, s-a ajuns ca atât pe rolul Judecătoriei Mangalia, cât şi pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal să se afle spre soluţionare peste 300 de dosare prin care întreprinzătorii locali încearcă fie să le fie anulate procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, fie să obţină, cu ajutorul instanţei, obligarea Primăriei de a le elibera documentele de care au nevoie, printre acestea, vizarea autorizaţiilor de funcţionare, eliberarea autorizaţiilor de construire, certificate de urbanism etc.
Potrivit art. 297 Cod Penal, (1) “Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
“Hărţuirea şi stresul la care suntem, constant, supuşi, ne afectează afacerile şi ne îndepărtează clienţii!”
Iată, ce au semnalat, printre altele, agenţii economici ajunşi la capătul puterii şi al răbdării:
„Concretizând, încălcarea atribuțiilor de serviciu, ce derivă de la lege, agenții constatatori din cadrul Direcției Poliția Locală Mangalia, la ordinul direct al Primarului Municipiului Mangalia și/sau prin intermediul Directorului executiv al Direcției Poliția Locală, sunt trimiși în teren, cu dedicație la agenții economici care nu sunt obedienți conducerii municipalității, și, în semn de corijare, sunt sancționați contravențional pentru așa-zise fapte și situații juridice care depășesc orice fel de închipuire.
Nu este ușor să constați că esţi hărțuit de autoritatea locală care, după ce îți respinge cererea de eliberare a autorizației/avizului/acordului solicitat pentru desfășurarea activității specifice fiecărui agent/operator economic, motivând refuzul, în mod nejustificat, prin invocarea diferitelor pretexte (așa cum reiese din înscrisurile-mijloace de probă anexate), trimite apoi “cavaleria” pentru a ne impune suportarea “rigorilor” impuse de conducătorii polițiștilor locali, rigori care, culmea ironiei, cu ani în urmă, nu se mai impuneau așa imperios.
Toate aceste practici reprobabile ale administrației publice la nivelul municipiului Mangalia reclamă intervenția rapidă a organelor judiciare ale statului care, prin forța coercitivă de care pot dispune, ar putea stopa acest fenomen infracțional organizat la nivelul Direcției Poliția Locală din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Mangalia, reașezând premisele desfășurării activității economice/comerciale pe baze firești, în acord cu legislația în vigoare și cu politica proprie fiecărui agent/operator economic de pe raza municipiului nostru.
Prejudiciul moral, în contextul abuzului în serviciu, este un aspect important al răspunderii penale și civile, componentele sale manifestându-se atât sub forma stresului, pierderii demnității (umilința, jignirea, discriminarea și discreditarea în fața altora pot afecta grav imaginea subscriselor și a clientelei specifice), pierderii reputației (deteriorarea reputației profesionale sau sociale a persoanei, cu consecințe pe termen lung, scăzând încrederea angajaților/colaboratorilor noștri, dar și a clienților în capacitatea noastră de a face lucrurile potrivite cu scopul și profilul nostrum economic).
În consecință, în baza argumentelor, de fapt și de drept, expuse mai sus și în speranța că, poate doar acest demers va fi, în sfârșit, util și pertinent pentru stoparea fenomenului infracțional din administrația publică locală, vă solicităm întreprinderea tuturor demersurilor legale ce se impun în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor nominalizate pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și sancționată de dispozițiile art.297 Cod Penal, în varianta descrisă în cuprinsul prezentei lucrări”.
Consilierul local Cosmin Truşcă: „Am câştigat majoritatea proceselor şi voi executa silit Primăria, deoarece nu-mi achită cheltuielile de judecată!”
Unul dintre agenţii economici semnatari, Cosmin Truşcă, care duce o luptă crâncenă, ce pare că nu se mai sfârşeşte, cu Poliţia Locală şi, implicit, cu primarul Cristian Radu, din cauza celor peste 50 de amenzi ce i-au fost aplicate în ultimul an, stând şi cu securea închiderii terasei deasupra capului, a declarat pentru „Ediţia de Sud”: „Practica hărţuirii agenţilor economici trebuie să înceteze! Personal, sunt hăituit şi hărţuit de mai bine de un an. Am câştigat mare parte dintre procese, astfel că instanţa a dispus, definitiv, anularea proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, iar Primăria este bună de plată. Este obligată să-mi restituie contravaloarea amenzilor pe care le-am achitat, dar în acelaşi timp, să suporte şi cheltuielile de judecată, constând în taxe judiciare de timbru şi onorarii avocaţi. Cu toate că am somat Primăria să respecte dispoziţiile instanţei de judecată, edilul nu doreşte să le respecte, astfel că mă văd nevoit să execut silit instituţia. Primarul trebuie să înveţe să respecte legea şi deciziile instanţei, abuzurile din administraţia publică locală trebuie să se oprească! Ne ştie o ţară întreagă, ce se întâmplă la Mangalia este unicat! În loc să fim sprijiniţi de către autorităţile locale, întrucât creăm locuri de muncă şi susţinem bugetul, ni se pun doar beţe în roate! Săptămânal, ni se trimite Poliţia Locală care ne dă amenzi pentru aceleaşi aşa-zis contravenţii, nu pentru fapte diferite, deşi Primăria este în culpă, nu noi. Primăria refuză să ne alibereze documentele necesare şi tot Prrimăria, folosindu-se de Poliţia Locală, ne amendează săptămânal, ilegal. Sper că acest ultim demers să-şi găsească, în sfârşit, rezovarea, întrucât sesizări anterioare, multe la număr, au rămas la stadiul de cercetări”.
13 ani de domnie au adus ruină, nepăsare, teamă şi datorii enorme, plătite, scump, de către cetăţeni
Între timp, în Mangalia, în afara sutelor de amenzi şi a filmuleţelor postate zilnic pe Tik Tok de către primarul-actor-promotor, Cristian Radu, se stagnează, ba, mai grav, se acutizează.
Sezonul se apropie, rapid, de final, iar evenimentele care ar fi relansat turismul litoralului sudic, greu încercat de lipsa infrastructurii, de aspectul învechit al staţiunilor, de o agendă cu evenimente atractive se lasă aşteptate.
Nici pentru localnici situaţia nu este roz, lipsa locurilor de muncă, lipsa unei şcoli noi, a banalelor, dar necesarelor toalete publice şi coşuri de gunoi, a spaţiilor ce oferă umbră, inexistenţa vegetaţiei, care să răcorească pe timp de caniculă, fac dintr-un oraş, care are potenţial enorm de prosperitate, un sătuc abandonat, lăsat de izbelişte.
Concluzia? 13 ani de domnie, în care nu s-a realizat nimic, dar în care s-au tocat bani, haotic, ajungându-se la o datorie de peste 30 de milioane de euro! Un primar inculpat, un valet credincios acestuia, condamnat la 4 ani şi 4 luni cu executare pentru şpagă şi o atmosferă tensionată, cu teamă, amenzi, blocaje şi ameninţări.
Singurii care au avut de câştigat în cei 13 ani sunt unii funcţionari de lux din echipa edilului, care au acumulat averi impresionante trecute pe numele rudelor, averi vizibile, însă prin autoturisme de lux, ţinute vestimentare, excursii şi salarii uriaşe raportat la lipsa de activitate.
Prosperitate a cunoscut şi şeful lor, însă doar prin ţinutele de firmă care ne clătesc ochii pe Tik Tok, averea fiind mutată din declaraţia obligatorie pe numele altora.