25 iulie 2024 9:02

Facturile astronomice la întreţinere, subiect de discuţie între conducerea Goldterm şi preşedinţii de asociaţii

Sediul Goldterm SA a fost, astăzi, gazda întâlnirii dintre conducerea societăţii furnizoare de agent termic din Mangalia şi preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari din localitate. Întâlnirea a avut drept scop discutarea reclamaţiilor primite în ultimele zile, la primărie, vizavi de facturile foarte mari la încălzire aferente lunii ianuarie.

Directorul Goldterm, Dan Georgescu, spune că aceste reclamaţii au fost înregistrate ca urmare a unor situaţii deosebite: „Avem reclamaţii din partea unor cetăţeni ce locuiesc în blocuri unde sunt branşate numai cinci familii din douăzeci. Celelalte cincisprezece familii achită, lunar, doar 10 de lei de familie, deşi beneficiază de căldură de la apartamentele branşate. La un calcul simplu, aceste familii plătesc, pentru căldura asigurată de vecinii branşaţi, doar 1% din totalul facturii la încălzire“.

Potrivit directorului Goldterm, în urma întâlnirii s-a încheiat un proces verbal cu preşedinţii de asociaţii, potrivit căruia procentul ce ar urma să fie achitat de cei debranşaţi să crească. Tot conform declaraţiilor acestuia, cea mai ridicată valoare a unei facturi la încălzire, pentru luna ianuarie este de 1.100 lei. Una dintre deciziile luate, în comun, de Goldterm şi asociaţiile de proprietari a fost aceea de furnizare a agentului termic „la limita de jos a diagramei“, astfel încât furnizarea căldurii să fie tot în regim non-stop (deşi la temperaturi mai scăzute) şi nu după un program, cum se dorise iniţial.

Mai multe plângeri înregistrate la primărie pe tema agentului termic au fost cele ale… supraîncălzirii locuinţelor: „Eu sunt unul dintre cei ce au reclamat faptul că la una dintre asociaţiile mele este prea multă căldură. Am multe sesizări de la cetăţeni din cauza faptului că au în apartamente 26-28 de grade Celsius. Eu am propus ca, noaptea, să se meargă pe un singur cazan, iar cei debranşaţi să achite un procent mai mare din valoarea facturilor la încălzire“, ne-a declarat Mihai Trandafirescu, preşedinte al mai multor asociaţii de proprietari din localitate.

11 thoughts on “Facturile astronomice la întreţinere, subiect de discuţie între conducerea Goldterm şi preşedinţii de asociaţii

  1. De fapt cum va rezulta acel procent de cotă cheltuială comună agent termic ?
    Din factura lunară se scade un procent de 15 %, suma care va fi împărţită tuturor proprietarilor funcţie de cota de proprietate, deci şi celor branşaţi şi celor debranşaţi ! Explicaţia este necesară pentru a nu se înţelege greşit cum că este cota celor debranşaţi ! Baza legală există şi credem că este un procent echitabil. După unele măsurători făcute la asociaţii care au repartitoare acest procent de cotă comună ajunge chiar şi la 22-23% !

  2. AM PLATIT INTRETINEREA 982 LA DOUA CAMERE PE IANUARIE.CRED CA CEI DEBRANSATI NU PLATESC NIMIC,SI TOATE SUNT BAGATE LA CEI BRANSATI.ORCUM CEI CARE MAI SUNTEM BRANSATI AM HOTARIT SA NE DEBRANSAM.

  3. Singura solutie pentru rezolvarea acestei probleme este contorizarea individuala ( prin gigacalorimetre sau repartitoare ) si izolarea termica a tuturor apartamentelor
    Fiind contorizat nu vei ajunge sa deschizi geamul ci vei inchide robinetul daca este prea cald !!!
    Prin functionarea centralelor in regim de ,, avarie ” carcotasii vor avea un subiect ,, cald ” despre temperatura mica din calorifere si tot nu va fi bine
    Daca va debransati veti plati la fel de mult indiferent de modalitatea de incalzire al apartamentului
    1. factura electrica mare
    2. transfer de caldura prin pereti
    3. mucegai in tot apartamentul
    4. medicamente mai multe …….

    1. Dragă Timo,
      Ştii bine varianta mea … voi fi de acord cu asta când vom fi civilizaţi şi nu vom meşterii acele robinete termostatice ! … şi când don’ Vasile şi Măria nu vor sta pe căldura dată de vecina Gizela, care are doi copii de ţâţă 😎
      Regim de avarie nu este aceiaşi treabă cu regim de funcţionare conform diagramă…ca să nu creem confuzii 😉
      Pentru citire una bucată repartitor cât se percepe ???

        1. știi dar vrei să fii cocoș!
          Pentru temperatura mediului exterior de..să zicem O grade, se poate regla o plajă de temperatură a agentului termic intre 38 grade și 47 grade(cifre folosite pentru exemplificare). Operatorul poate seta funcționarea cazanului la plaja inferioară, medie sau superioară. Restul e CANCAN 😉

  4. daca inchizi robinetul si nu lasi fereastra deschisa pe motiv ca este prea cald in casa ,o sa contribuie fiecare la reducerea facturii dar este greu sa cumperi un robinet si sa-l montezi pe calorifer, mai bine tipi sa nu se dea caldura ca asa este la romani Presedintii de asociatie sa verifice cate calorifere mai au robineti functionali si o sa va ingroziti cata lume lasa fereastra deschisa pentru a se racori in apartament gigacaloria este scumpa-si ce conteaza ,platim cu totii risipa

  5. Tovarasi ingineri de sunet, eu sunt debaransat de ani de zile si la mine trec tevi reci prin casa deoarece nu are nimeni caldura deasupra si platesc tevile reci. Sunteti normali?Vai de mama voastra de pacalici atomici!Nu va tot plangeti!

Comments are closed.