4 decembrie 2024 0:00

„Grethe Witting“, velierul englez de 100 de ani, ce putrezeşte la cheu în Mangalia

Una dintre cele mai frumoase yacht-veliere construite în întregime din lemn, „Grethe Witting“, zace la doi metri distanţă de cheul din preajma Şantierului Naval Daewoo Mangalia, într-o zonă amenajată pentru primirea vaselor de mare tonaj. În 2008 „Grethe Witting“ ajunge, sub pavilion german, în Portul Turistic Mangalia, după ce navigase, timp de 45 de zile, prin Strâmtoarea Gibraltar, Marea Mediterana şi prin Strâmtoarea Bosfor, către Marea Neagră.

Un an de zile, yacht-velierul a efectuat croaziere pentru turiştii veniţi în sudul litoralului românesc. Ultima cursă a lui „Grethe Witting“ a fost în vecinătatea apelor bulgare. Pe 1 octombrie 2009, având la bord 15 persoane, turişti şi echipaj, nava a întâmpinat dificultăţi pricinuite de vântul puternic. Din cauza hulei, velierul a început să ia apă. Alertate, autorităţile din zonă au sărit în ajutorul celor aflaţi la bord, iar vasul a fost remorcat în Portul Mangalia, unde se dorea evaluarea pagubelor şi demararea procedurilor de reparaţii.

Între timp, pe rol, se derula, de mai mulţi ani, un proces privind custodia lui „Grethe Witting“. Este vorba despre neînţelegeri ajunse, în cele din urmă în instanţă, iscate între proprietar, Markus J.B.Vrieling (care, şi la ora actuală afirmă că vasul îi aparţine, potrivit legii olandeze) şi un investitor olandez, asociatul acestuia (ce are o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Conform sentinţei judecătorilor români, vasul este confiscat şi scos la licitaţie. Este adjudecat de acelaşi investitor olandez. La scurt timp, are loc incidentul mai sus amintit, iar nava ajunge sub apele Mării Negre, unde rămâne timp de opt luni.

Ranfluată în 2010, ajunge, din nou, sub apă

 O tentativă de ranfluare a frumoasei şi elegantei nave a avut loc în august 2010, când a fost ridicată la suprafaţă de o firmă de specialitate. Din păcate, nava era într-o stare de avansată degradare. Astfel, potrivit site-ului grethewittingnews.wordpress.com, „după aproape un an sub apă, complet distrusă şi cu mare parte a bunurilor de inventar dispărute, vasul va avea nevoie de o restaurare extrem de scump pentru a putea naviga din nou“. Inexplicabil, nava ajunge, în curând, iar, sub valuri.

Potrivit Căpităniei Mangalia, la ora actuală, „Grethe Witting“ se află parţial la suprafaţă, parţial în apă, în timp ce statutul său este la fel de incert: „Şi noi am dori să trimitem o notificare pentru acest vas, dar nu cunoaştem armatorul. Vorbim de o navă putredă, lăsată de izbelişte. Iniţial se afla trasă chiar la cheu şi încurca celelalte nave, ulterior au tras-o ceva mai la o parte. Nu cred că mai poate fi salvată, în curând valurile or să rupă din ea scânduri şi se va destrăma“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, căpitanul-şef al Portului Mangalia, Mircea Ion.

 

Navă „ghinionistă“: implicată în patru coliziuni, patru scufundări şi scoasă de două ori la licitaţie forţat

 „Grethe Witting” are aproape 100 de ani, fiind finalizată şi inaugurată în 1914, de către Colby Brothers, Lowestoft, din Marea Britanie. Velierul are o istorie destul de zbuciumată, la fel ca şi sfârşitul său. Face parte dintr-un „şir” de 1.000 de nave asemănătoare, construite în întregime din lemn, care au fost executate între 1874 şi 1920 la Lowestoft, Marea Britanie. Dintre acestea numai „Grethe Witting” şi o a doua navă au supravieţuit. „Grethe Witting” a avut, după 1946, o serie de proprietari, din Norvegia, Danemarca şi din Germania. Conform www.barcaholic.ro, nava e „ghinionistă“: în 1929 este implicată într-o coliziune, la fel în 1933 şi 1934. În 1946 se scufundă de două ori, în 1975 are loc o avarie gravă, eşuează şi se scufundă, în 1979 este scoasă forţat la licitaţie, iar în 2002 este implicată, din nou, într-o coliziune cu ruperea catargului…