24 noiembrie 2024 4:09

Iată ierarhia liceelor din Mangalia, în urma susținerii simulării examenului de bacalaureat

Elevi, examen

Elevi, examen

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a transmis rezultatele comparative obținute la Simularea examenului de bacalaureat din acest an.

Din analiza comparativă a rezultatelor înregistrate în județul Constanța și la nivel național la simularea națională a examenului de bacalaureat, martie 2024, se desprind următoarele concluzii:

  1. La proba E.a) Limba și literatura română:

– județul Constanța are 3,16 procente peste media națională ca rată de promovare;

– procentual, județul Constanța sunt are rezultate mai bune pentru intervalele de note cuprinse între 5 și 5,99, respectiv, între 8 și 9,99.

  1. La proba E.c) Disciplina obligatorie a profilului (matematică/ istorie):

– județul Constanța are 6,15 procente peste media națională ca rată de promovare;

– procentual, în județul Constanța are rezultate mai bune pentru intervalele de note cuprinse între 6 și 10;

– s-au înregistrat 30 de note de 10.

III. La proba E.d) Disciplina la alegere a profilului și specializării la nivel național:

– rezultatele județului Constanța sunt mai slabe decât cele naționale, cu un procent de promovabilitate mai mic cu 3,11%;

– la această probă s-au înregistrat cele mai multe absențe, ceea ce indică faptul că elevii nu se consideră suficient de pregătiți, la acest moment, pentru a susține simularea examenului la această probă.

– s-au înregistrat 15 de note de 10.

  1. La Proba E.b) Limba și literatura maternă:

– din cei 7 elevi înscriși, au susținut proba 3, dintre care doar 1 elev a reușit să ia notă de promovare.

La Mangalia situația celor trei licee este următoarea:

  • Liceul Teoretic Callatis – 6,76, locul al VIII-lea în județul Constanța
  • Colegiul Economic Mangalia – 5,89 și locul al 17-lea în județ
  • Liceul Tehnologic Ion Bănescu – 4,14, locul 45 în județ.

În ceea ce privește ierarhia în funcție de media unităților de învățământ:

– doar 6 unități de învățământ liceal din județul Constanța au medie peste 7,00;

– din cei 5608 elevi înscriși, numai 3806 (67,86%) au susținut toate probele, astfel încât să se poată stabili media pe unitatea de învățământ;

– 1102 elevi au absentat la toate probele, în general fiind elevii de la învățământul seral, de la învățământ cu frecvență redusă și de la învățământul special.