22 noiembrie 2024 3:39

OFICIAL: Ce spune IPJ Constanța despre plecarea minorei de 15 ani din Centrul de Plasament din Constanța

Sandra Elena Melinte,

Sandra Elena Melinte,

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, privind o minoră, de 15 ani, care ar fi fost victima unei infracțiuni contra persoanei, ce ar fi fost săvârșită de un bărbat, în prezent arestat preventiv, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

În prezent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, cu sprijinul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, desfășoară activități specifice în vederea identificării și localizării acesteia.

Astfel, au fost efectuate verificări în rândurile membrilor de familie, relaționându-se permanent cu specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea identificării persoanelor din anturajul minorei, la aceasta s-ar putea afla.

Minora este cunoscută cu plecări voluntare repetate, fiind identificată de polițiști, de fiecară dată, pe raza județului Constanța.

Din cercetările efectuate până în prezent nu rezultă că aceasta ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Menționăm că activitățile de căutare a minorei reprezintă o prioritate pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, fiind depuse toate eforturile pentru identificarea, localizarea persoanei și stabilirea împrejurărilor în care aceasta a plecat în mod voluntar din centrul de plasament.

Pe aceeași temă:

O copilă de 15 ani a dispărut dintr-un centru de plasament în urmă cu o lună. Ați văzut-o?