22 noiembrie 2024 8:20

Ora 9.30 – Rezultate parţiale BEC: Prezenţă la referendum 46,13%, au votat "DA" 87,55%

Participarea la referendum a fost de 46,13%, iar dintre alegători, 87,55% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, a anunţat BEC, după centralizarea datelor din 97,52% din secţiile de votare.

Potrivit datelor prezentate de preşedintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu, până la ora 9.30 au fost centralizate rezultatele din 18.089 de secţii de votatre reprezentând 97,52 la sută din totalul de 18.548 de secţii.

Din cele 17.984.621 de persoane înscrise în listele electorale, au participat la referendum 8.297.135, reprezentând 46,13 la sută.

Numărul voturilor valabil exprimate la întrebarea „DA” privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost de 7.264.819, reprezentând 87,55 la sută. Alţi 923.147 de votanţi au spus „NU”, reprezentând 11,12 la sută dintre cei care s-au prezentat dunminică la urne. Potrivit datelor prezentate de preşedintele BEC, 109.169 voturi au fost nule, reprezentând 1,31 la sută din totalul voturilor.

Gabriela Bogasiu a precizat că datele prezentate includ şi situaţia din 281 din cel 306 secţii de votare din străinătate.

Potrivit datelor furnizate de BEC, centralizarea voturilor nu a fost finalizată într-un număr de opt judeţe şi în străinătate.

Următoarea comunicare a BEC va avea loc la ora 14.00.

(sursa: Mediafax)