Lucrare RAJA la Eforie Nord

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 10 octombrie 2017, la conducta cu diametrul de 600 mm din incinta Statiei de Pompare Eforie Nord, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea apei, in intervalul orar 9,30-14,00.

Este afectata de lipsa apei intreaga localitate.

Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, pe care ii asiguram ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt.




Mâine încep „Zilele Toamnei“ în Portul Turistic Mangalia!

22255148_1319209161539456_160370156890335477_o




Avarie RAJA în zona Palas!

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm de pe strada Moților din Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 09 octombrie 2017, în intervalul orar 09,30 – 13,00. Sunt afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Moților – Bradului – N. Mândroi – I. C. Brătianu – Moților precum și cei din cartierul Palas din Constanța.

Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de această lucrare și îi asiguram că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Avarie RAJA în cartierul Valea Seacă din localitatea Valu lui Traian

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Mihail Kogalniceanu din localitatea Valu lui Traian, SC RAJA SA Constanța a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile astăzi, 09 octombrie 2017, în intervalul orar 09,30 – 13,30. Sunt afectați abonații din cartierul Valea Seacă din localitatea Valu lui Traian.

Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei într-un timp cât mai scurt.




Din cauza ploilor, dispeceratul RAJA a primit mai multe sesizări din Mangalia, Eforie Nord și Constanța

IMG_3849

În cursul noptii trecute, din cauza ploilor, la dispeceratul societăţii s-au mai înregistrat 14 reclamatii primite din municipiul Constanta, Eforie Nord si Mangalia. Cele mai multe sesizari – 11 au venit din municipiul Constanta din zonele: Dacia, Delfinariu – Ahile Mihail, Garii – b-dul Ferdinand, Faleza Nord – strazile Tabla Butii si Grozesti si zona magazinului Tomis – strada Stefan cel Mare.

Un numar de 2 sesizari au fost inregistrate pentru Mangalia si una din Eforie Nord – zona Steaua de Mare.

Echipele de interventie au raspuns la toate aceste solicitari, iar la ora actuala toate sunt rezolvate. Interventiile au fost mult ingreunate din cauza vantului puternic, care a angrenat pe carosabil, in zona gurilor de preluare a apelor pluviale, mari cantitati de frunze, desi echipele au curatat toate gratarele din zonele sensibile ale orasului in cursul zilei de ieri.

Totodată, pentru a putea raspunde cu promptitudine, echipele de interventie SC RAJA SA vor asigura permanenta in toata aceasta perioada.

Facem un apel catre toţi abonatii care inregistreaza probleme la sistemul de alimentare cu apa potabila si canalizare, pentru remedierea acestor situatii intr-un timp cat mai scurt sa sesizeze toate avariile aparute la dispeceratul societatii la numarul de telefon 0241.924.

 




Vântul puternic a avariat linia de alimentare cu tensiune a sursei de apă Dulcești

 

Din cauza vântului puternic, una din liniile de alimentare cu tensiune de la sursa de apa Dulcesti din comuna 23 August a cedat in jurul orei 21,30. In aceasta situatie pompa de la nivelul statiei nu mai poate functiona, iar abonatii din localiatea Dulcesti au ramas fara apa la robinete.

Asiguram abonatii afectati ca furnizarea de apa se va relua imediat ce se vor rezolva avariile la alimentarea cu energie.

In jurul orei 09,00, s-a reluat alimentarea cu energie a sursei Dulcesti si s-au pornit pompele de la nivelul sursei. La ora actuala, abonatii din satul Dulcesti – comuna 23 August au apa potabila la robinete.

In continuare, statia de pompare si tratare Mihail Kogalniceanu nu functioneaza din cauza unei avarii la linia de alimentare cu energie, conumatorii din aceasta localitate fiind afectati de lipsa apei potabile de aseara.

 

 




Din cauza vântului puternic, localitatea Mihail Kogălniceanu a rămas fără apă potabilă

 

Din cauza vantului puternic, ieri – 07 octombrie 2017, in jurul orei 18,00, linia de alimentare cu tensiune a statiei de pompare si tratare din localitatea Mihail Kogalniceanu a cedat. In aceasta situatie, abonatii din Mihail Kogalniceanu au ramas fara apa la robinete. Imediat, au fost anuntati reprezentantii furnizorului de energie, care au dat asigurari ca vor interveni pentru remdierea avariei in cel mai scurt timp.

În jurul orei 19,30, echipele de interventie ale furnizorului de energie au reusit realimentarea cu tensiune a statiei de pompare si tratare Mihail Kogalniceanu. Imediat, s-au facut manevrele de repornire a pompelor si s-a reluat furnizarea apei catre abonatii din localitate.

In jurul orei 20,30, toti consumatorii din Mihail kogalniceanu vor avea apa la robinete la presiuni normale.

Din cauza vantului puternic, in jurul orei 23,30, linia de alimentare cu tensiune a statiei de pompare si tratare din localitatea Mihail Kogalniceanu a cedat din nou, iar abonatii din localitate au ramas fara apa la robinete. Echipele de interventie ale furnizorului de energie au dat asigurari ca vor interveni in aceasta noapte.

La ora 09.30, echipele furnizorului de energie au reusit remedierea avariei de la nivelul liniei de alimentare cu tensiune a statiei de pompare si tratare Mihail Kogalniceanu. Imediat, s-a reluat pomparea apei potabile catre abonatii din localitate. Avand in vedere lungimea retelei de distributie, conumatorii din Mihail Kogalniceanu vor avea apa la robinete la presiuni normale in jurul orei 10,30.

La ora actuală, la nivelul judetului Constanta nu mai sunt probleme in asigurarea serviciilor de alimentare cu apa si canalizare.

 




RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

 

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitati și vânt puternic, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. se activează Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, începând de mâine, 07 octombrie 2017, ora 09,00 și până luni, 09 octombrie 2017, ora 08,00. Pentru intervenția rapidă, la nivelul comandamentului vor fi constituite 38 de echipe de intervenţie (16 pe municipiul Constanța si 22 în restul județului) dotate cu toate utilajele necesare, echipe ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

Asigurăm toţi abonaţii societăţii că vom depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratelul societăţii la numărul de telefon: 0241.66.44.44.




Nou intrat în Consiliul Local Mangalia, Dragoş Ioniţă completează Comisia Socială, Sănătate, Culte şi Învăţământ

DragosÎn urma demisiei prof. Ghiulserin Sali din Consiliul Local Mangalia din partea PNL, în cadrul unei şedinţe recente a fost validat Dragoş Ioniţă. În calitate de proaspăt consilier local, acesta a înlocuit-o pe prof. Ghiulserin Sali în Comisia Socială, Sănătate, Culte şi Învăţământ.

Din această structură de specialitate a Consiliului Local Mangalia fac parte aleşii Paul Foleanu (PSD), Dragoş Ioniţă (PNL), Menabit Ozghiun (PSD), Leila Ali (PNL), Alexandra Silistra (PMP), Sorin Mihai (UNPR) – (preşedintele comisiei) şi Valentin Ciuraru (PNL).

 




Cei mai mici dintre elevii galactieni au marcat Ziua Educaţiei prin joc şi lectură

DSC_0212Ziua de 5 octombrie, Ziua Internaţională a Educaţiei, a fost marcată, în mod tradiţional, la Şcoala „Gala Galaction“, atât de elevi, cât şi de cadrele didactice. Prin joc, mişcare şi, mai ales, prin promovarea lecturii, cei mici au demonstrat că, deşi la vârste fragede, pot oferi o lecţie folositoare: aceea că educaţia este cea care le deschide porţile către viitor. Sub genericul „Gândeşte şi te înţelepţeşte“, elevii ciclului primar au desfăşurat activităţi specifice vârstei: cei mai mici dintre ei au marcat evenimentele prin joc, iar cei din clasele a III-a şi a IV-a prin lectură şi jocuri non-formale.

Ziua Educaţiei este, la „Gala Galaction“, un eveniment marcat, în mod tradiţional, de cei mici, prin jocuri specifice vârstei, ce au loc în curtea unităţii de învăţământ. Copiii au primit cu entuziasm îndemnul învăţătorilor lor de a participa la diferite acţiuni, ce au avut drept scop promovarea lecturii: „De Ziua Internaţională a Educaţiei, împreună cu doamna învăţătoare Georgiana Simionov, ne-am imaginat un joc deosebit: am transcris, fiecare, câte un fragment din cărţile noastre preferate, ceilalţi copii le-au citit şi au ghicit atât volumul, cât şi autorul. A fost o zi deosebit de frumoasă şi îmi doresc să repetăm această activitate“, ne-a declarat Larisa, elevă în clasa a IV-a.

Şi Prof. Elfride Chiriac a participat, cu elevii clase sale, la această activitate. Învăţătoarea spune că cititul este cea mai importantă activitate pentru dezvoltarea personală, fie că este vorba despre copii, fie de adulţi: „Ne dorim ca toţi cei mici să ştie că ziua în care nu au citit măcar câteva pagini dintr-o carte, aceea este o zi pierdută din viaţa lor. De aceea, fiecare clasă a III-a şi a IV-a au desfăşurat activităţi în care elevii au citit şi şi-au împărtăşit, prin jocuri non-formale, informaţiile primite. Astfel, am putut dovedi cât de reale şi actuale sunt spusele lui David Creangă, în „Amintiri din Copilărie“, „Cartea îţi aduce niţică mângâiere şi îţi dezvoltă înţelepciunea“.

Ziua Mondială a Educației este sărbătorită la 5 octombrie, începând cu anul 1994. În țara noastră Ziua Internaţională a Educației este marcată distinct de Ziua Învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013.

DSC_0219

DSC_0171

DSC_0214

DSC_0205




Un tânăr din 23 August, condamnat şi încarcerat pentru infracţiuni rutiere

La data de 05.10.2017, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia și cei ai Poliției municipiului Mangalia l-au depistat pe M.C.-M., în vârstă de 29 de ani, din localitatea 23 August – județul Constanța, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani, o lună și 10 zile închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Bărbatul a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.




14 cetăţeni irakieni şi cinci traficanti bulgari,                opriţi la frontiera cu Bulgaria

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanta, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au depistat 14 cetățeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în ţară din Bulgaria.

Migrantii au beneficiat de sprijinul a cinci călăuze bulgare care, după ce i-au ajutat să treacă frontiera din Bulgaria, ar fi trebuit să îi transporte până în Germania.

Cetăţenii irakieni au fost predaţi autorităţilor bulgare în vederea continuării cercetărilor, iar fata de călăuzele bulgare a fost emisa ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca in cursul zilei de azi sa fie prezentaţi in fata judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 

In urma activităților informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanta – Postul de Poliție Albești, au documentat activitatea infracţională a cinci cetăţeni bulgari implicaţi în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, care au facilitat trecerea peste frontiera a unui grup de migranţi în scopul de a-i ajuta să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În data de 03.10.2017, în jurul orei 01.10, o echipă formată din lucrători ai Postului de Poliție Albești a informat poliţiştii de frontieră că în apropierea localităţii de frontieră Albești au identificat un grup de 14 persoane care se deplasa pe jos și care nu își justifică prezența în zonă. Imediat o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia a preluat persoanele reținute, iar cu ocazia cercetărilor efectuate a stabilit că grupul de persoane este format din cetățeni irakieni, trei bărbaţi, cinci femei şi 6 minori.

În acelaşi timp s-au extins cercetările, iar în zonă a fost identificat în trafic autoturismul marca Opel, model Zafira, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau patru cetățeni bulgari, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani. De asemenea, pe raza municipiului Mangalia a mai fost identificat un microbuz marca Mercedes Sprinter, în interiorul căruia se afla un alt cetăţean bulgar, în vârstă de 28 ani. Având suspiciuni cu privire la scopul prezentei în zona şi întrucât se încadrau în profilul de risc, aceștia au fost conduși la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru cercetări.

La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că intenționau să ajungă în Germania şi că au trecut ilegal frontiera din R. Bulgaria peste frontiera verde cu ajutorul celor cinci cetăţeni bulgari. Grupul urma să fie preluat şi transportat cu cele doua autovehicule pana in apropierea frontierei de vest.

În cauză, poliţiştii de frontieră sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii irakieni, respectiv trafic de migranţi pentru cei 5 cetăţeni bulgari.

Conform Acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii irakieni au fost predaţi autorităţilor bulgare în vederea continuării cercetărilor, autoturismele folosite in activitatea infracţională au fost ridicate în vederea confiscării, iar fata de călăuzele bulgare a fost emisa ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.




5 octombrie, Ziua Internaţională a Educaţiei, marcată de Şcoala nr. 3 Mangalia cu expoziţii şi concursuri

 

Joi, 5 octombrie 2017,  unitățile de învățământ din județul Constanța vor marca prin manifestări  specifice Ziua Internațională a Educației.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează, în colaborare cu Universitatea „Ovidius” Constanța, Fundația Educația pentru Toți și ONG Mare Nostrum,  dezbaterea  Educația în societatea contemporană – transfer  între generațiila care participă cadre didactice din învățământul  universitar și preuniversitar, reprezentanți ai AEC, CJE, ai Asociației de părinți, precum și ai sindicatelor din învățământ.

La Mangalia, Şcoala Gimnazială nr. 3 va organiza, astăzi, expoziţii de desene, literatură şi alte arte (ateliere, ecranizări ale operelor literare), dar şi concursuri sportive.




Lucrare RAJA pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 4 octombrie 2017, la reteaua principala de apa de pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanta, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa alimentarea cu apa in intervalul orar 10,30-15,00.

Vor fi afectati de lipsa apei potabile consumatorii din zonele Anda, Viile Noi, Km 4-5, Km 5, precum si punctele termice arondate acestor zone.

Ne cerem scuze tuturor abonatilor care vor fi lipsiti de apa, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt cu putinta.

 




Avocatul Poporului anchetează evacuările de la Barăci!

DSC6787Potrivit unui comunicat de presă, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă cu privire la evacuarea unor familii de romi dintr-un cartier din Municipiul Mangalia. „Active Watch România a distribuit pe Facebook o postare în care era prezentat modul abuziv în care s-a procedat, în 15 septembrie 2017, când au fost puse în executare hotărarile judecătorești definitive de evacuare a locuințelor sociale ocupate de 15 familii de romi din cartierul Mihail I. Dobrogeanu (zona Barăci), din municipiul Mangalia”, afirmă instituția Avocatului Poporului, prin purtătorul său de cuvânt.

Primăria Mangalia remitea, pe 15 septembrie, un comunicat în care arăta că „mai multe familii din Mangalia, care locuiau în locuinţe sociale au fost evacuate, în cursul zilei de vineri, în baza unor hotărâri judecătoreşti/titlu executoriu. Acţiunile de evacuare au fost conduse de către doamna executor judecătoresc, Sarkis Ionica, în prezenţa jandarmilor, Poliţiei Locale şi reprezentanţilor primăriei, conform prevederilor legale. Procedura de evacuare a vizat 15 familii, care în ultimii ani au acumulat datorii foarte mari la utilităţi şi chirie sau locuiau fără forme legale.  Astfel, 13 familii au fost evacuate din locuințele situate în zona „Barăci”, aflată la marginea cartierului de case din Mangalia. O familie a fost evacuată de la Căminul CP5 şi una dintr-un bloc ANL, situat pe strada Ion Budai Deleanu. Toţi cei evacuaţi au primit somaţii, în urmă cu aproximativ trei luni şi nu s-au opus procedurilor specifice de evacuare”.

 

 




Peste 1.015 de prezentări şi peste 300 de internări în weekend la UPU Constanţa

De vineri dimineață, 29.09, ora 07.00 și până ieri, 02.10, ora 07.00, la UPU Constanţa s-au prezentat 1.015 pacienți. În urma investigațiilor de specialitate, 303 persoane au fost internate. Cei mai mulți pacienți au fost înregistrați la cabinetul UPU Interne. Este vorba despre 372 persoane, în 72 de ore. Dintre acestea, 110 au fost spitalizate. La UPU Pediatrie au fost înregistrați 245 pacienți, 87 au fost internați. Tot în cele 3 zile de referință, la UPU Traumatologie au fost aduși 137 pacienți, dintre care 19 dintre au fost internați.




Concurs de bunătăţi la Tuzla!

10Comuna Tuzla a îmbrăcat straie de sărbătoare, cu ocazia Târgului Gospodarului, eveniment organizat de Primărie, Consiliul Local şi Centrul pentru Tineret „Ion Creangă“. Timp de patru zile, pe platoul din spatele primăriei, şi-au expus produsele „bio“ gospodari ai comunei, dar şi din ţară, iar pofticioşii şi-au putut cumpăra miere, brânzeturi, afumături, conserve, dar şi obiecte lucrate manual: încălţăminte, îmbrăcăminte, obiecte tradiţionale şi de uz gospodăresc.

Duminică, 1 octombrie, ultima zi a Târgului Gospodarului, s-a desfăşurat şi un inedit concurs de gătit, la care au participat atât reprezentanţi ai Tuzlei, cât şi din localităţile din jurul comunei. Au fost preparate, una lângă alta, bunătăţi tradiţional româneşti, dar şi musulmane: tochitură de berbecuţ (ce a fost servită cu mămăliguţă), ciorbă de peşte „a la Tuzla“, sarailii, geantâk, gogoşi, baclavale, kobete şi multe altele. După ce juriul a savurat produsele, locuitorii au fost poftiţi, la rândul lor, să deguste bunătăţile întinse pe mese. Potrivit coordonatorul Centrului pentru Tineret „Ion Creangă“ din localitate, Maria Damian Pascal, câştigătorii premiilor puse în joc de către organizatori au fost următorii: locul al III-lea – echipa „Seniorilor“ din Tuzla, locul al II-lea – echipa tinerilor voluntari şi angajaţilor Centrului „Ion Creangă“, locul I – echipa din Mangalia a bucătarilor, Marele Trofeu – Consiliul Local Tuzla, iar medalia de „Masterchef“ 2017 a fost obţinut de Mihai Cornoiu. Juriul a fost alcătuit din Dan Rădulescu, Vivi Petcu, Paul Chiriţă, preşedintele fiind av. Marian Pătraşcu.

„Pentru noi, toţi cei ce au participat la evenimentele reunite sub titlul „Târgul Gospodarului“ sunt câştigători. Ne bucurăm că, în plină toamnă, această sărbătoare organizată cu şi pentru locuitorii comunei s-a bucurat de un real succes“, ne-a spus Maria Damian Pascal.

 

9

 

3

7

2

12

4

11

6

8

5

 

(credit foto: Gemil Serfin)

 

 




Dosar penal pentru un şofer fără permis

La data 01.10.2017, ora 10.15, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurale Mangalia l-au depistat pe I.A.-I., în vârstă de 22 de ani, din localitatea Moșneni – județul Constanța, care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acestuuia i-a fost întocmit dosar penal.




Delegaţie bulgară la Școala Gimnazială ”George Coșbuc” 23 August

IMG_8668Ieri, 1 octombrie 2017,  Școala Gimnazială ”George Coșbuc” 23 August a primit vizita partenerilor de proiect educativ de la Liceul ”Asen Zlatarov” Shabla – Bulgaria.

Delegația bulgară a fost reprezentată de dr. Iordanka Stoeva, președinte al Consiliului Municipal Shabla, prof. Petranka Petrova, directorul liceului și cadrele didactice, Svetlanca Anikeeva, Elena Stavreva.

Delegația română a fost formată din primar Viorel Mitrana Mugur, prof. Magdalena Iacob, directorul unității școlare, prof. Valentina David, director adjunct, învățător Felicia Voșloban, prof.înv. pr. Anișoara Angheluță și grupul de copii din ansamblul folcloric ”Românașii”.

Din partea partenerilor Asociația ProActiv pentru Comunitate Mangalia au fost prezenți ing. Griguță Nicoleta, președinte, Angelica Pruteanu  și prof. Silvia Monica Lipnic .

Întâlnirea  a avut ca scop cunoașterea partenerilor, observarea realităților locale și identificarea particularităților, dar și a asemănărilor dintre cele două sisteme de învățământ. S-au vizitat sălile de clasă ale grădiniței, școlii primare și gimnaziale din comuna 23 August, laboratoarele de informatică și de științe din școala Dulcești și sălile de sport. S-au prezentat documentele școlare, cu titlu informativ și comisiile de lucru din școală, precum și proiectul activităților educative-extracurriculare pe anul școlar 2017-2018.

S-au pus la punct detaliile colaborării pentru anul școlar 2017-2018. Se vor organiza cursuri de formare pentru profesori români și bulgari la Shabla și Dobrich, cu posibilitatea de a oferi exemple practice prin asistențe la ore atât în școala din Bulgaria, cât și în România. Reprezentanții bulgari au lansat invitația de a participa la Zilele Liceului ”Asen Zlatarov” în februarie 2018. Iar omologii din România îi vor aștepta pe bulgari la Festivalul Dobrogea-mozaic etnic în luna martie 2018.

Copiii vor face schimb de daruri și felicitări create de ei cu ocazia sărbătorilor de iarnă și se vor cunoaște mai bine pe parcursul activităților educative propuse pentru anul 2018.




„Hello, ne-am întors acasă!“

teatru