Loturi de casă pentru tinerii din comuna Tuzla!

img_4843Chiar şi în perioada rece, Primăria Tuzla continuă lucrările edilitare, menite să îmbunătăţească viaţa locuitorilor comunei. Potrivit viceprimarului localităţii, Constantin Ban, începând de săptămâna trecută a demarat acţiunea de montare a semnelor de circulaţie în toate cartierele comunei: “Este vorba despre 200 de indicatoare rutiere pe care le montăm pe toată perioada sezonului iernii, pentru ca, până la primăvară, Tuzla să fie dotată cu aceste panouri de semnalizare. Tot săptămâna aceasta începem montarea de limitatoare de viteză, întrucât am avut nenumărate sesizări din partea cetăţenilor cu privire la şoferii care calcă acceleraţia pe străzile cele ai lungi ale comunei”, a declarat, pentru „Ediţia de Sud”, viceprimarul din Tuzla, Constantin Ban.

În cadrul proiectelor edilitare din comuna din sudul litoralului va continua pavelarea trotuarelor, la ora actuală lucrările ajungând pe strada Cerealelor. Potrivit administraţiei locale, aceste acţiuni de reabilitare a infrastructurii vor fi organizate permanent, cel puţin până în 2018.

O prioritate o constituie, potrivit calendarului edilitar al primăriei, alocarea a circa 400 de loturi de casă pentru tinerii comunei: “Tuzla nu prea mai dispune de pământ pentru înfiinţarea unui nou cartier de case. De aceea, avem în plan achiziţionarea a 11 hectare de la proprietarii privaţi, urmând să lotizăm acest teren, să facem cadastrul şi să aducem utilizăţile în zonă – apa şi curentul electric, dar să şi înfiinţăm o grădiniţă. Ne dorim să facem loturi aproximativ egale, pe care urmează, o parte, să le scoatem la licitaţie, iar restul să le oferim familiilor tinere, care nu dispun, însă, de prea mulţi bani”, mai spune viceprimarul Constantin Ban. Edilul adaugă că loturile vor avea circa 500 mp fiecare, iar preţul va fi de 10 euro fără TVA.

În ceea ce priveşte perioada sărbătorilor, autorităţile locale au în proiect organizarea unui spectacol de colinde, “Pe la case luminate”, ce va avea loc pe 22 decembrie.




Elevii callatieni, în ajutorul copiilor săraci din Albeşti!

Marți, 29 noiembrie 2016, Liceul Teoretic ,,Callatis”, implicat în programul educaţional – Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC), iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, a desfăşurat campania socială „Români pentru români !”.

Părinții și elevii clasei a III a A a și III a B, IA și IB au donat cu generozitate pentru cei 4 copii ai  familiei B., din comuna Albești: 1 tonă de lemne, alimente de bază, îmbrăcăminte și încățăminte de iarnă, fructe și legume.

Prezenți în comuna Albești, reprezentanții callatienilor au vizitat elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială ,,Ion Creangă”, dăruindu-le acestora fructe.

Activitatea a fost coordonată de prof. Corina Mihalache – director, prof. psiholog Carmen Faliboga – coordonator local SNAC și s-a desfășurat cu implicarea activă a doamnelor prof. înv. primar Georgeta Lungu clasa  a III a A  și Ana Anca Ivan clasa a III a B, Rodica Codău clasa IA și Marcela Negrilă clasa IB.

 




Consilierii au votat: 4,7 milioane de lei pentru serviciile juridice ale primăriei! Orăşelul Copiilor… la anu’!

Consilierii locali din Mangalia s-au reunit, astăzi, în şedinţă extraordinară şi au reuşit ca, într-un timp record, să aprobe o serie de proiecte cu caracter social – ajutoare de urgenţă pentru preşcolarii şi elevii de la Herghelie, Barieră şi Zootehnie, decontarea cheltuielilor pentru navetă la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar pentru anul şcolar 2016-2017, burse pentru elevii din învăţământul gimnazial şi cel liceal, precum şi aprobarea indicatorilor aferenţi studiului de prefezabilitate pentru locuinţe ANL destinate închirierii specialiştilor din sănătate. Consilierii locali, cu excepţia celor de la ALDE, au fost de acord şi cu rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, un punct de pe ordinea de zi care a stârnit reacţii vii din partea acestora. Este vorba despre o suplimentare de 4,7 milioane de lei a bugetului local, care au fost împărţiţi, prin votul consilierilor, Serviciului de dezvoltare publică, mai concret, pentru “suplimentarea serviciilor juridice” ale primăriei.

Este vorba despre onorariile avocaţilor care au reprezentat sau reprezintă primăria în diferite procese în ultimii ani: SC Erdan Import Export SRL şi SC Fill.i Com SRL, SC MM Company SRL, SC SZD SRL, Societatea de Cruce Roşie, SC Callatis Therm SRL, THR SRL, grăniţuirea cu 23 August, Pecineaga şi Limanu etc.

În cadrul acestui proiect au mai fost aprobaţi, la propunerea consilierului Paul Foleanu, 20.000 de lei pentru evenimentul de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, bani ce ar urma să fie folosiţi pentru tradiţionala fasole cu ciolan, oferită în Piaţa Republicii de către autorităţi. În schimb, propunerea lui Ozghiun Menabit de a organiza, chiar şi pe ultima sută de metri, un Târg de Crăciun pentru copiii Mangaliei nu a fost luată în calcul de cei prezenţi la masa şedinţei, din cauză că formalităţile pentru acest eveniment ar fi trebuit demarate din… luna august!




Numărul poliţiştilor din punctele de frontieră, suplimentat pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie

Având în vedere faptul că în perioada următoare, 30.11- 04.12.2016,  va începe minivacanţa de 1 Decembrie, perioadă care va readuce în ţară cetăţeni români stabiliţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi prietenii, precum și cetăţeni români care vor alege să-şi petreacă vacanţa în străinătate, polițiștii de frontieră se pregătesc pentru eventualele creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport prin punctele de control.

Pentru a evita aglomerările şi a realiza un control operativ şi fluent, conducerea Gărzii de Coastă a dispus măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere,  la controlul documentelor de călătorie.

De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic și infrastructură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

 

Recomandări:

  • Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
  • Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
  • De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

 

Condiţii călătorie minori:

În perioada minivacanţei, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, fapt pentru care reamintim condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.  Legea 248/2005 actualizată prevede faptul ca aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai în următoarele cazuri:

–  în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;

–  în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

În cazul părinţilor divorţaţi, chiar dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.

–  în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:

  • a ambilor părinţi,
  • a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă,
  • a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

 Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi extrasul de cazier judiciar. Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

În urma modificărilor şi completărilor  la Legea 248/2005, începând cu data de 06.10.2016, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei.

De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România.

Verificări sistematice la frontieră

Reamintim că,  Garda de Coastă, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere ale frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Totodată, apelând numărul 021.9590, cetăţenii pot semnala incidente survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special etc.




Măsuri de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece

În această perioadă a anului, principalele cauze de izbucnire a incendiilor la locuinţe sunt legate de neglijenţele manifestate de oameni, din nepăsare sau uneori din necunoaştere, în ceea ce priveşte modul de instalare şi utilizare a mijloacelor de încălzire, respectiv a coşurilor de fum.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente, ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi mari pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa reaminteşte cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la instalarea şi folosirea sobelor şi coşurilor de fum:

  1. asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
  2. folosiţi doar materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  3. exploatați soba numai cu uşiţa închisă;
  4. aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  5. NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile;
  6. stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  7. NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
  8. izolați coșurile de fum față de elementele combustibile;
  9. NU utilizați lichide inflamabile la întreţinerea focului;
  10. NU lăsaţi copiii nesupravegheaţi.

Cetăţeni, nu uitaţi!

„E mult mai ușor să previi un incendiu decât să-l stingi!”

 

 

 

 

 

 




Ziua Naţională a României în Piaţa Republicii

1-dec-2016




Zi specială la a VI-a ediţie a Şcolii din Pecineaga

Şcoala Gimnazială nr.1 Pecineaga vă invită, mâine, la cea de-a 6 ediţie a zilei şcolii. Cu această ocazie,  elevii şi profesorii vor organiza manifestări diverse, atractive şi interactive.

Din programul manifestărilor vor face parte concursuri de matematică, franceză, română, religie, scenete, glume, interpretare la orgă, prezentări PPT – «Viaţa Apostolului Sf. Andrei», diseminare circuit turistic şi cântece dedicate zilei de 1 Decembrie.

Corul şcolii”Angels” va interpreta cântece în limba română şi în limba franceză. Expoziţiile de pictură pe sticlă şi pe figurine de ipsos precum şi parada costumelor de toamnă-iarnă vor fi o încântare pentru invitaţi.

De asemenea vă aşteaptă doua săli special amenajate pentru târgul  cu vânzare de prăjituri, borcane cu zarzavaturi precum şi decoraţiuni de toamnă-iarnă.

 




Sportivii constănţeni, pe podim la Campionatul European de Kung-Fu




Şase migranţi irakieni şi patru căluze bulgare, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şase cetățeni irakieni, patru adulţi şi doi copii, care au încercat să intre ilegal în ţară din Bulgaria, pe jos, cu scopul de a ajunge în Germania.

Persoanele în cauză au beneficiat de sprijinul a patru călăuze bulgare care ar fi trebuit să îi transporte până în Germania.

În data de 27.11.2016, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe un drum naţional din judeţul Constanţa, în zona de frontiera din apropierea Mănăstirii Dervent, două autovehicule în care se aflau 3 cetăţeni bulgari, respectiv un cetăţean bulgar şi 6 cetăţeni irakieni.

În urma verificărilor a rezultat faptul că cetățenii irakieni, cu vârste cuprinse între 5 şi 39 ani, au trecut ilegal frontiera din Republica Bulgaria, pe jos, cu scopul de a ajunge în Germania.

În continuarea cercetărilor s-a mai stabilit că migranţii au beneficiat de complicitatea celor patru cetăţeni de origine bulgară, care, în cursul dimineații au intrat legal în România, prin P.T.F. Ostrov, cu două autoturisme marcile Audi și Hyundai, înmatriculate în R. Bulgaria.

Cei patru cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 26 şi 30 ani, au declarat că urmau să-i ajute pe cetățenii irakieni să ajungă în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trecerea frauduloasă a frontierei prin intrarea în ţară”, respectiv „trafic de migranţi”.

De asemenea, autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, cetăţenii bulgari vor fi prezentaţi pentru audieri unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar cetăţenii irakieni vor fi predaţi autorităţilor bulgare conform protocolului româno-bulgar.

 




Pescari din Mangalia, rătăciți pe Marea Neagră, salvaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea unor pescari români care s-au rătăcit în Marea Neagră din cauza ceții și a căror barcă ramasese fără combustibil.

În data de 26.11.2016, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitaţi de către dispeceratul Centrului Maritim de Coordonare (M.R.C.C.) să intevină pe Marea Neagră, pentru a salva două persoane de sex masculin a căror barcă pescărească plutea în derivă.

Poliţiştii de frontieră au intervenit cu o navă de patrulare şi supraveghere maritimă, aflată în misiune pe Marea Neagră, care a ajuns în zona indicată şi a declanşat acţiunea de salvare.

Persoanele aflate în dificultate au fost recuperate de către echipajul navei maritime, în jurul orei 14.40, iar barca pescărească în lungime de aproximativ 7 metri a fost remorcată până în Portul Mangalia.

Bărbaţii, în vârstă de 65, respectiv 61 de ani, domiciliaţi în municipiul Mangalia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Aceștia au declarat că din cauza ceţii şi-au pierdut reperele şi s-au deplasat cu ajutorul motorului până la consumarea combustibilului de la bord, după care au fost purtaţi de curent până în zona de unde au fost recuperați.




Daewoo Mangalia a livrat încă două petroliere, din cele nouă contractate de armatorul grec Tsakos Energy

dmhi12Cel de al doilea eveniment marcant al Daewoo Mangalia Heavy Industries din acest an, ceremonia de botez a două petroliere cu capacitate de 112.700 TDW, a avut loc astăzi, în prezenţa beneficiarilor, reprezentanţii Tsakos Energy Navigation Limited (TEN). În vara acestui an, tot la Daewoo Mangalia avea loc o premieră: ceremonia de botez a numai puţin de trei nave  de tip „petrolier“, cu capacitate de 112,700 tdw: M/V Elias Tsakos, M/V Thomas Zafiras şi M/V Leontios H.

Având drept oaspete de onoare pe fondatorul Grupului Tsakos, căpitan Panagiotis Tsakos, evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a peste 150 de invitaţi, întâmpinaţi cu căldură şi ospitalitate de Tae Jin Hwang, preşedintele Daewoo Mangalia Heavy Industries.

În alocuţiunea pe care a ţinut-o la începutul ceremoniei, Tae Jin Hwang, preşedintele Daewoo Mangalia Heavy Industries, a mulţumit armatorilor Tsakos Energy Navigation Limited pentru încrederea pe care au arătat-o şantierului naval din Mangalia, exprimându-şi, în acelaşi timp, deosebita apreciere şi respectul pentru angajamentul salariaţilor, colegilor şi colaboratorilor companiei. La rândul său, preşedintele TEN, Nikolaos Tsakos, a felicitat angajaţii DMHI pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul celor trei ani scurşi dmhi1de la semnarea contractului de livrare a numai puţin de nouă nave pentru Tsakos Energy: „În această perioadă, în care economia mondială a construcţiilor navale, în care o includ şi pe cea a Greciei, cunoaşte vremuri foarte grele, efortul dumneavoastră este cu atât mai demn de lăudat. Într-o perioadă scurtă de timp aţi reuşit să faceţi, dintr-un şantier învechit, unul extrem de modern; aţi oferit mii de locuri de muncă comunităţii locale şi aţi repus Mangalia pe harta oraşelor cu o economie înfloritoare“, a declarat Nikolaos Tsakos.

„Naşe“ de botez ale celor două nave au fost gemenele Elisabeth şi Irene Tsakos. Contractul pentru cele două nave a fost semnat de companie pe 10 decembrie 2013 şi, respectiv, pe 26 februarie 2014, iar lucrările au demarat în 2015.

„Cele doua petroliere, „Parthenon“ şi „Marathon“ au, fiecare, lungimea de 249,90 metri, lăţimea de 44 metri, adâncimea de 21,20 de metri şi viteza garantată de 14,5 noduri. După ceremoniile de astăzi, urmează ca navele să fie livrate armatorului grec: primul pe 28 noiembrie, iar cel de-al doilea în luna ianuarie, 2017“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, directorul Diviziei Managementul Administraţiei, Mihai Andrei.

 

dmhi4PARTHENON TS, cea de a 10-a navă realizată şi planificată pentru livrare în acest an de DMHI, a marcat următoarele etape importante de construcţie:

Startul debitării – 28 septembrie 2015;

Punerea chilei – 27 octombrie 2015;

Lansarea la apă a navei – 10 septembrie 2016;

Probe de mare – 5 Noiembrie  2016;

 

MARATHON  TS a înregistrat următoarele evenimente principale:

Startul debitării – 28 septembrie 2015;dmhi3

Punerea chilei – 3 noiembrie 2015;

Lansarea la apă a navei – 25 noiembrie 2016.

 

Pentru Tsakos Energy Navigation Ltd. (TEN), unul dintre cei mai mari transportatori independenţi din lume, care administrează o flotă de petroliere moderne, nave de tip ice-class, capabile să navige în zona arctică şi nave pentru transportul gazelor naturale lichefiate, DMHI mai are de realizat încă cinci petroliere, cu aceeaşi capacitate de 112,700 TDW, ce urmează a fi livrate anul viitor.

 

dmhi11

dmhi9

dmhi10

dmhi8

dmhi0

dmhi5

dmhi7

dmhi7

dmhi6

dmhi2

 

 

 




Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfantul Andrei și Ziua Națională a României

S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate non-stop. Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Singurul serviciu care-şi va modifica programul de lucru pentru perioada sărbătorilor este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţilor interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare le facem cunoscut faptul că în perioada 30 noiembrie – 04 decembrie 2016, toate casieriile RAJA vor fi închise. Începând de luni, 05 decembrie 2016, casieriile își vor relua programul normal de lucru.




Pentru că nu poate, deocamdată, mai mult, Direcţia de Turism a Primăriei Mangalia a ademenit turiştii pe litoral cu pliante

rzv_9524_ecd6be2c85_83395000În perioada 17 – 20 noiembrie, Centrul Expoziţional Romexpo a găzduit la Pavilioanele C1 – C3 Târgul de Turism al României. Spre deosebire de ediţiile anterioare, Primăria Mangalia nu a mai fost prezentă la târg cu un stand propriu de prezentare a produsului turistic local. Aşa se face că promovarea municipiului şi staţiunilor litoralului sudic s-a făcut din mână în mână prin împărţirea unor materiale informative.

Probabil că motivul pentru care s-a ales această variantă firavă de atragare a turiştilor l-a reprezentat, aşa cum am fost obişnuiţi să auzim, lipsa banilor, cu toate că au fost aprobate mai multe  rectificări ale bugetului local de venituri şi cheltuieli.

Reprezentanţii Biroului Mass-Media, din cadrul Primăriei Mangalia, au declarat pentu „Ediţia de Sud” că au angajaţii Direcţiei de Turism, prezenţi la târg, au oferit vizitatorilor câteva sute de pliante şi materiale informative. Concret, au fost promovate patru proiecte, şi anume cele trei Centre de Informare Turistică deschise în staţiunile Saturn, Jupiter şi Neptun. De asemenea, a fost făcut cunoscut proiectul „Mangalia, Program Turistic Integrat”, toate cele 4 componente derulându-se sub egida ANT, fiind, totodată, monitorizate de ANT.

Conştienţi că prezenţa la acest târg impresionant a fost palidă, reprezentanţii Direcţiei de Turism au promis că anul viitor vor face eforturi mai mari, astfel încât să ofere materiale publicitare mai complexe, într-un cadru mult mai primitor pentru vizitatori.

Această ambiţie ar putea pleca de la faptul că celelalte zone turistice din ţară, care nu se pot lăuda cu şase staţiuni de interes naţional, s-au prezentat la târg la un nivel mult mai ridicat, cu standuri în interiorul cărora s-au derulat programe artistice, degustări de produse şi alte acţiuni care vor atrage cu uşurinţă atât vizitatori români, cât şi străini.




Începe Târgul de Turism “VACANŢA” Constanţa 2016

2016_11_20-afis-a3-6




231 de constănțeni s-au înscris în Partidul Social Democrat Constanța

psd-constantaÎn cadrul unui eveniment organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor, conducerea Organizației Municipale a Partidului Social Democrat a confirmat astăzi calitatea de membru de partid pentru 231 de constănțeni.

Alături de președintele organizației municipale Decebal Făgădău la eveniment au participat Felix Stroe, președintele organizației județene, Marius Horia Țuțuianu, Mariana Gâju, precum și candidații la alegerile parlamentare din 11 Decembrie,  Tit-Liviu Brăiloiu, Iulian Iancu, Mircea-Titus Dobre, Cristina Dumitrache, George Vișan, Radu Babuș și Nicolae Moga.

„Avem cel mai bun program de guvernare, avem cea mai competentă și sudată echipă și suntem cea mai puternică organizație politică din județul Constanța”, a declarat

Decebal Făgădău, președintele organizației municipale și primarul constănțenilor.

 




Cariere în domeniul ştiinţelor exacte pentru elevii callatieni, prin JA România

callatisMiercuri, 23 noiembrie 2016, Liceul Teoretic „Callatis” a găzduit evenimentul organizat de Junior Achievement Young Enterprise România cu reprezentanţi din mediul de afaceri, pentru liceeni pasionați de tehnologie şi ştiinţe.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul programului de orientare către dezvoltarea unei cariere în domeniul ştiinţelor exacte (educaţie STEM) şi către oportunităţi de inovaţie şi antreprenoriat în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Aceste activităţi preced competiţia Sci-Tech Challenge, ediţia a V-a, programată pentru luna martie 2017  la Constanţa.

La întâlnirea cu liceenii callatieni a participat Dorin Călin, Senior Program Manager JA România însoțit de Gary Robertson și Lavinia Dinu, reprezentanţi din mediul de afaceri.

Elevii claselor  IX A, IX B, X A, X B, XI A, XII A prezenți la eveniment au răspuns cu interes la informațiile prezentate și au dialogat constructiv cu specialiștii. Feed-back-ul a fost unul pozitiv, concretizat în 3 premii (gadget-uri).

Activitatea la nivelul școlii a fost coordonată de directorul institutiei, prof. Corina Mihalache, prof. Bechir Ghiulnar -director adjunct, în echipă cu prof. Livia Costache, prof. Silvia Lipnic, prof. Mihaela Pilat, prof. Georgeta Magaz, prof. Ghiulserin Sali, prof. Gabriela Popa, prof. Didina Munteanu, prof. Geta Han, prof. Luminiţa Pătrînoiu, prof. Cristian Hariton  și profesor psiholog  Carmen Faliboga.




Zece familii evacuate în prag de iarnă, din cauza datoriilor. 50 de jandarmi au participat la acţiune!

baraci2Opt familii din Mangalia au fost evacuate, în cursul zilei de astăzi, din insalubrele Barăci de la capătul oraşului, alături de alte două familii, una din cartierul Rozelor şi cealaltă de la CP5. Acţiunea a avut loc în urma unei decizii irevocabile a instanţei, şi a fost dusă la îndeplinire de către executorul judecătoresc Ionica Sarchis.

Potrivit locotenet colonel Sorin Trancă, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanţa la acţiune au participat 50 de jandarmi, care au asigurat climatul de linişte în timpul evacuării.

Reprezentanţii primăriei spun că fiecare dintre cele zece familii înregistrau debite mari la plata utilităţilor, sume cuprinse între 10.000 şi 38.000 de lei şi niciuna nu ocupa spaţiile cu forme legale.

În cursul acestei zile, o dată cu evacuarea, uşile camerelor din care au fost daţi afară membrii acestor familii, cele mai multe însoţite de mai mulţi copii, au fost zidite de către angajaţii Serviciului Social. Tot angajaţii primăriei Mangalia mai spun că acesta este un prim pas în eliberarea Barăcilor de pe M.I. Dobrogeanu, în perioada următoare urmând să aibă loc şi alte evacuări ale celor care locuiesc în zonă fără forme legale. Totodată, cei care s-au dovedit a fi buni platnici ar urma să fie mutaţi în alte locuinţe ale primăriei, iar barăcile dărâmate.




A IX-a ediţie a Concursului Internaţional „Copiii şi Marea”

img_4833Centrul Cultural „Euxin” din Mangalia găzduieşte, începând de marţi, 22 noiembrie 2016,  expoziţia de creaţie plastică şi fotografie, cu participare internaţională, «COPIII ŞI MAREA», ediţia a IX-a.  Proiectul, iniţiat şi coordonat de prof. pentru învăţământul primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic «Callatis» Mangalia, este inclus în CAER 2016, în competiţie intrând 1786 creaţii plastice realizate de copii de grădiniţă şi elevi ai claselor pregătitoare şi I-XII,  209creaţii literare(în limbile română, franceză şi engleză) realizate de elevi ai claselor II -XII şi 165 de fotografii realizate de elevi ai claselor I-XII.

Elevii participanţi provin din Turcia– Merzifon, Tekirdag, Corlu, Izmir şi Istanbul, Moldova-Ungheni, Polonia-Mielec şi Bydgosccz, Ungaria-Budapesta, Macedonia–Prilep, Bulgaria– Dobrich şi Slovacia-Turie, precum şi  din 32 de judeţe ale ţării noastre, din grădiniţe şi şcoli  de stat sau particulare, din şcoli speciale pentru deficienţe motorii sau de auz, precum şi din liceele de artă.

Jurizarea lucrărilor a fost asigurată de către reprezentanţi ai Primăriei Mangalia, ISJ Constanţa, Radio Constanţa, Asociaţiei Părinţilor din Liceul Teoretic  «Callatis» Mangalia, scriitorul Emilia Dabu, membru al Uniunii Scriitorilor din România,  dr. Tatiana Odobescu, directorul Complexului Cultural “Callatis”,  psih. Carmen Faliboga, preşedinte al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, filiala Constanţa şi  de profesori de specialitate din grădiniţe, şcoli şi  licee din Mangalia şi Constanţa.

Cele mai valoroase lucrări au fost recompensate cu premii şi menţiuni. Trofeul «COPIII ŞI MAREA» a fost atribuit, la această ediţie, elevului Rîmbu Iustinian din Ungheni-Moldova,  secţiunea creaţie plastică.

Copiii au redat prin intermediul lucrărilor atât frumuseţea peisajului marin cât şi semnale privind ameninţarea pe care o reprezintă poluarea pentru mediul marin.

Expoziţia va rămâne deschisă în foaierul Centrului Cultural «Euxin» Mangalia până în luna decembrie a acestui an.




Sportivii „ACS Callatis Fight Club” Mangalia s-au întors de la Madrid cu patru medalii, dintre care una de aur

foto-jiu-jDuminică, 20.11.2016, s-a desfăşurat la Madrid competiţia internaţională de Jiu Jitsu Brazilian  „Madrid Interntional Open Jiu-Jitsu IBJJF Championship”. Cu această ocazie, Clubul „ACS Callatis Fight Club” a participat cu 4 sportivi pe categorii de vârstă şi greutate diferite: Ciolac Ionuţ, Popescu Mugur, Trandafirescu George şi Tudor Liviu.

Antrenorul clubului, George Trandafirescu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că „echipa s-a descurcat foarte bine, astfel că Mangalia a fost prezentă pe podiumul internaţional nu mai puţin de 4 ori, reuşind să câştige 1 medalie de aur, 2 medalii de argint şi 1 medalie de bronz.

Ca şi antrenor sunt foarte mulţumit de rezultate. Experienţa de la Madrid de anul acesta a fost una deosebită, formaţia noastră fiind nevoită să-şi depăşească multe limite (un drum de 12 ore, odihnă numai 5 ore şi o competiţie ce s-a desfăşurat pe parcursul a 9 ore). Le mulţumesc pe această cale celor care ne sprijină şi cred în proiectul nostru, tuturor sportivilor de la sală şi nu în ultimul rând familiilor pentru înţelegere.”




Lotul naţional de Kung-Fu va pleca la Sofia, la Campionatul European de Kung-Fu

Vineri dimineaţa 25.11.2016, lotul naţional de Kung-Fu, va pleca la Sofia, în vederea participării la Campionatul European de Kung-Fu. Programul zilei de vineri va cuprinde: acomodarea la hotel, vizitarea oraşului, şedinţa tehnică şi adunarea generală a Federaţiei Europene de Kung-Fu. Sîmbătă de la ora 10.00 va începe campionatul, după deschiderea oficială.
            Lotul a suferit o modificare, în locul sportivului Vlad Bocai, va face deplasarea Tudor Bocai, fratele acestuia, care va participa la juniori. Toţi sportivii sînt într-o formă foarte bună, sînt optimişti că vor lupta foarte bine şi vor obţine rezultatele scontate.
 
Lotul de sportivi:
Seniori 18-34 ani:
-Sandu Marius, C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODĂ, ANTRENOR  MIRCEA STOIAN.
-OSTACHE CIPRIAN, C.S. SAKURA CONSTANTA, ANTRENOR VALERIU ARITON
-PAVEL ELENA, CS COMUNAL MIHAIL KOGĂLNICEANU, ANTRENOR LAURENŢIU PALANGĂ
Juniori 16-17 ani:
-DERVIŞ DENIS, C.S. TAICHIDO-RYU CONSTANTA, ANTRENOR MARCEL ILAŞCU.
-BOCAI TUDOR, C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA, ANTRENOR FLORIN IORDANOAIA
 
Cadeţi 14-15 ani:
-ILAŞCU ŞTEFAN, C.S. TAICHIDO-RYU CONSTANTA, ANTRENOR MARCEL ILAŞCU
-OLTEANU EDUARD MARIAN, CS COMUNAL MIHAIL KOGĂLNICEANU, ANTRENOR LAURENŢIU PALANGĂ
-MOCANU ANDREEA CĂTĂLINA, CS COMUNAL MIHAIL KOGĂLNICEANU, ANTRENOR LAURENŢIU PALANGĂ
 
Mini-cadeţi 14-15 ani:
-SANDU ROBERT GABRIEL, C.S. MAREA NEAGRA CONSTANTA, ANTRENOR FLORIN IORDANOAIA
 
Copii III 8-9 ani:
-PANAIT VALENTINA, C.S.A. AXIOPOLIS SPORT CERNAVODĂ, ANTRENOR MIRCEA STOIAN
 
            Antrenor coordonator de lot: Florin Iordănoaia şi antrenori de lot: Mircea Stoian şi Marcel Ilaşcu.
Lotul de arbitri este format din:
-IORDĂNOAIA FLORIN, Arbitru Mondial A.
-CÎJU MIHAI, Arbitru European B.
-ISTRATE GHEORGHE, Arbitru European C.
-ŞTIRBAN CIPRIAN GRIGORE, Arbitru European C.
-PANAIT CRISTIAN, Arbitru Naţional C.
           
            Mult succes tuturor sportivilor!
 
            PREŞEDINTE A.R.K.
 
        IORDĂNOAIA FLORIN
                6 DUAN KUNG-FU