71 de monede bizantine depistate la P.T.F. Vama Veche

IMG_1304Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat 71 de monede bizantine, susceptibile a fi obiecte de patrimoniu cultural, pe care un cetăţean englez încerca să le introducă ilegal în ţară.

În data de 28.04.2016, în jurul orei 07.30, în P.T.F. Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul englez I.I., în vârstă de 43 de ani, călătorind ca pasager într-un autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia – România.

În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră români au descoperit, în bagajele personale ale persoanei în cauză, cinci pliculeţe din plastic ce conţineau monede vechi.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că este vorba de 71 de piese din metal alb şi negru – roşcat, ale căror caracteristici indică faptul că ar fi monede bizantine,  susceptibile a fi obiecte de patrimoniu cultural.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat bunurile dintr-un bazar din Turcia, dar nu a putut prezenta documente justificative.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării monedele până la finalizarea cercetărilor şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, si care au fost exportate ilegal”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 85, alin. 1 din Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional.

 




Aceştia sunt candidaţii care vă cer votul, pe 5 iunie, pentru Consiliul Local şi Primărie!

Listele ce cuprind candidaţii la Consiliul Local, dar şi cele ale aspiranţilor la fotoliul de primar al Mangaliei au fost afişate, e drept, în „dosul“ primăriei şi nu în holul instituţiei, aşa cum ar fi fost normal. Vi le prezentăm şi noi, mai jos, cu rezerva că, până pe 4 mai, vor fi soluţionate şi contestaţiile formulate pe marginea unora dintre candidaturi, iar documentele pe care vi le prezentăm vor putea suferi modificări:

pnl1

pnl2pnl3

alde1

alde2alde3

psd1psd2psd3psd4

pru1

pru2

pru3

prm1

pmp

pmp1udttmr

udttmr2

unpr1

unpr2unpr3unpr4

cr

zimoldovan

mincabogdan'

mihai sorin

barbora

 

 

 

 

 

 

 

 




Vinerea Mare: Obiceiuri şi tradiţii în această zi

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

În acestă zi de vineri, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pănă la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt, potrivit crestinortodox.ro.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Iată ce nu ai voie să faci în acestă zi sfântă

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

(mediafax.ro)




ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI PENTRU PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL

IMG_4914 În această perioadă, poliţiştii Serviciului Investigații Criminale, cei ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu FUNDAȚIA COLLEGIUM XXI, au derulat mai multe activități informativ-educative în școlile și liceele din județul Constanța pentru informarea elevilor cu privire la protejarea patrimoniului cultural al României.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au mers în şcolile şi liceele constănțene, unde au susţinut lecţii deschise cu privire la acest domeniu de interes, elevii având oportunitatea de a cunoaște importanța patrimoniului cultural național și modalitățile de protejare a acestuia.

IMG_4901Poliţiştii au prezentat filme educative, au discutat cu elevii, oferindu-le sfaturi şi răspunsuri la întrebări, totodată prezentând alternative de comportament pentru prevenirea distrugerii operelor din patrimoniul cultural național.

Elevii și profesorii participanți la activități au fost recompensați cu diplome și eșarfe oferite de FUNDAȚIA COLLEGIUM XXI.

Activitățile au avut un impact pozitiv în rândul elevilor și profesorilor, oamenii legii urmând a continua și în perioada următoare astfel de acțiuni, în parteneriat cu FUNDAȚIA COLLEGIUM XXI.




Elevii callatieni, de Ziua Copilului în Turcia

cor romano-turc Recent, un grup de elevi de ciclul primar şi gimnazial, însoţit de prof. înv. primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic “Callatis” s-a întors din Turcia, unde a participat la sărbătorirea Zilei copilului, alături de elevii de la Doğa Koleji Izmir.  Oraşul Izmir este al treilea oraş ca mărime din Turcia, fiind aşezat pe vatra vechii cetăţi greceşti  Smyrna.

Elevii şi cadrele didactice din România au fost întâmpinaţi cu multă căldură de către directorul coordonator din zona egeană, KIVANÇ BARLAS, directorul adjunct BUKET UÇKARDES, elevii şi părinţii de la Doga Koleji, iar pe parcursul şederii la familiile elevilor, au fost trataţi cu o deosebită atenţie şi prietenie .

In perioada vizitei la Izmir,  s-au împărtăşit experienţe ale elevilor şi cadrelor didactice, limba de comunicare fiind engleza.

Pe 23 Aprilie, la spectromani si turci la Doga Koleji acolul dedicat Zilei copilului în Turcia, elevii români şi turci au interpretat  împreună melodii în limba engleză, română şi turcă, demonstrând că, deşi aparţin unor religii şi culturi diferite, se acceptă şi se bucură împreună. Dansurile populare româneşti prezentate de elevii callatieni au fost îndelung aplaudate de către elevii, cadrele didactice şi părinţii din Izmir.

Pe lângă dotarea de excepţie a Doga Koleji, elevii noştri au avut ocazia de a vizita  şi alte obiective din Turcia care fac parte din patrimoniul cultural universal, cum ar fi Casa Sfintei Fecioarei Maria, de la Efes, unde aceasta şi-a trăit ultimii ani din viaţă, celebrul turn din oraşul Izmir, cetăţile Selcuk, Foça, Cesme şi Kusadasi, precum şi alte locuri cu încărcătură istorică şi culturală.

Deoarece între elevii şi cadrele didactice din cele două ţări s-au pus bazele unei puternice prietenii, s-a încheiat şi un proiect de parteneriat, care prevede în continuare activităţi comune, printre care şi vizita celor de la Doga Koleji Izmir la Mangalia.dansuri romanesti

A fost o experienţă  pozitivă atât pentru elevii din Mangalia cât şi pentru cei din Izmir, evidenţiindu-se încă o dată importanţa păcii, prieteniei, iniţiate de fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk.




Maria Popescu, locul IV la Olimpiada de Limba și Literatura Română

Olimpiada de Limba și Literatura Română, etapa națională- nivelul liceal, s-a desfășurat la Târgoviște, în perioada 20-24 aprilie 2016, la competiție participând 45 de elevi din întreaga țară. Olimpiada este o competiție complexă ce implică atât cunoașterea temeinică a Maria Popescuunor  noțiuni teoretice, creativitate, prezență de spirit, talent oratoric, cât și cultură generală, deoarece concurenții trebuie să susțină două probe: scrisă și orală.

Având o  concurență selectă și acerbă, Maria Popescu, elevă în clasa a X-a A, a Liceului Teoretic ”Callatis”, Mangalia, îndrumată de prof. Livia Costache, a reușit să obțină un rezultat deosebit, situându-se a patra pe țară și primind Mențiunea I, cu un punctaj total de 109,25. Este de remarcat faptul că la proba orală Maria a primit punctajul maxim, 120 de puncte.

”Voi începe prin a redefini Olimpiada de Limba si Literatura Română nu ca o competiție, ci ca un motiv de a-mi testa capacitățile școlare și abilitățile sociale. Acest eveniment mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște diverse persoane și de a reuși să îmi depășesc autosugestiile senzațiilor de frică sau tensiune, care s-au dovedit a fi iluzorii. Subiectele au fost abordabile și am sperat la un rezultat promițător, fapt ce s-a și întâmplat, de aceea sunt ferm convinsă că la ediția din următorul an școlar voi depune tot efortul posibil pentru a putea să îmi reprezint țara și la etapa internațională, dar și pentru a-mi dovedi că mi-am atins nivelul de cunoaștere dorit. ”




Andreea Pasăre, eleva Liceului Teoretic “Callatis”, Mangalia, bursieră a Guvernului SUA în anul școlar 2016-2017

Se spune că anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viață, iar până acum, experiența mea de licean este plină de amintiri plăcute și prieteni dragi.Nu credeam că te poți aștepta la mai mult de atât de la un an școlar, dar , aparent, m-am înșelat.

Andreea Pasăre

Mă numesc Andreea Pasăre, am 16 ani, sunt elevă a clasei a X-a A la Liceul Teoretic „Callatis” și îmi voi petrece următorul an școlar în Statele Unite ale Americii.Totul a început în luna septembrie a anulu

i trecut când am aflat despre lansarea programului Future Leaders Exchange în țara noastră. Acesta a fost creat de Congresul Statelor Unite și de American Councils în 1992 și, până acum, a oferit burse pentru peste 24000 de elevi din Europa, Eurasia și Asia Centrală în State. M-am uitat, la început din curiozitate, la ce promitea schimbul:”Un an școlar într-un liceu American, plasarea la o familie gazdă atent selecționată, costuri total asigurate”. Condițiile de participare erau generoase: elev român în clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a care nu a mai locuit în SUA. Prima probă consta în trei eseuri în limba engleză despre diferite situații din viața mea. Nu am rezistat unei astfel de oportunități și, într-un final, am decis să mă înscriu, privind totuși cu scepticism șansele de a pleca.

Pe 21 decembrie am primit un telefon de la doamna Eliza Chirilă, reprezentanta American Councils în România, care mi-a dat o veste mult așteptată: am trecut în următoarea rundă de selecție, semifinala. Din cei 1359 de elevi români înscriși am rămas 139, iar semifinala urma să fie în ianuarie. Atunci, pentru prima dată de când m-am înscris, am simțit că am o șansă cât de mică să trăiesc visul american. Una din cele 25 de burse putea fi a mea.

Semifinala a avut loc la Universitatea “Ovidius” pe 21 ianuarie 2016. Cei 11 concurenți din Constanța ne-am întâlnit pentru prima dată cu Eliza și David, care aveau să supravegheze și să conducă probele. Acestea au constat într-un test grilă de engleză, o probă de listening, trei eseuri, un interviu în grup și unul individual. Pe lângă toate acestea, mai aveam de completat o aplicație ce urma să fie trimisă la Washington pentru selecție. Aplicația conținea la rândul ei numeroase forme și formulare importante în cadrul selecției. După trimiterea acestora, treaba mea era oficial terminată și tot ce mai trebuia să fac era să aștept rezultatele finale.

Pe 25 aprilie 2016 am primit telefonul care părea să nu mai sune pentru mine. Din cei 139 de semifinaliști am fost aleasă să primesc una din cele 25 de burse disponibile. Mi-am imaginat momentul în care voi afla că plec de sute de ori, dar nimic nu m-a putut pregăti pentru realitate. Chiar și acum, la câteva zile dupa aflarea veștii, afirmația ”Voi face clasa a XI-a în SUA.” pare scoasă din basme.

Nu aș fi reușit să ajung aici făra încrederea, susținerea și ajutorul prietenilor și al familiei, cărora le mulțumesc pentru că mi-au fost mereu alături. Același suport l-am primit și din partea liceului, a doamnei director, din partea catedrei de limba engleză, și, în special, din partea doamnei dirigintă, prof. Livia Costache, persoane ce m-au ajutat fără ezitare să-mi îndeplinesc visul.

În urma experienței extraordinare pe care am trăit-o și care îmi deschide oportunități inimaginabile acum, îmi permit să transmit elevilor următorul mesaj: dacă îndeplinești condițiile de participare și simți nevoia să încerci ceva diferit următorul an școlar, înscrie-te la programul educațional FLEX! Este o oportunitate ce nu apare în fiecare zi și, chiar dacă tot procesul pare greu și un an în străinătate, dificil, rezultatul merită pentru dezvoltarea ta profesională și spirituală. Un elev afirma că: ”Schimbul de experiență nu este un an din viață, este o viață într-un an.” Iar eu sunt pregătită pentru această provocare.




Dragoş Bociog: „Candidez pentru ALDE, pentru că ţin cu oraşul Mangalia, nu cu grupurile de la Constanţa!”

Comunicat de presă

Dragi prieteni, implicaţiile evenimentelor care au avut loc în ultimele zile pe scena politică din Mangalia, sunt enorme. Schimbarea în ultimul moment a candidatului PSD care creştea în sondaje cât şi scindarea echipei care se crease, nu denotă altceva decât vânzarea Mangaliei de către PSD Constanţa primarului Radu Cristian. Prin negocieri politice la nivel de judeţ este anulată voinţa cetăţeanului de a alege liber. Încă o dată primarul se doreşte a fi impus de la Constanţa pentru a servi, ca şi până acum, interesele Constanţei.

Nu doresc să iau parte la acest act de trădare şi consider că, prin manevre politice, ne este răpit tuturor dreptul de a alege liber şi de a schimba lucrurile de care suntem nemulţumiţi. Am decis aşadar să părăsesc PSD Mangalia cu regret, pentru că încă cred în bunele intenţii ale echipei de acolo dar, din păcate, în partidele mari, bunele intenţii şi echipele sunt deseori sacrificate pentru interese la “nivel înalt”.

M-am înscris în ALDE şi candidez pentru ALDE, pentru că ţin cu oraşul Mangalia, nu cu grupurile de la Constanţa, care îşi împart sferele de influenţă, la o masă. Am venit în ALDE pentru că este, la acest moment, singurul partid care acţionează independent şi care doreşte realmente o schimbare în administraţia locală. Am venit în ALDE pentru că această formaţiune sprijină candidatura domnului Zanfir Iorguş, singura noastră şansă de a ieşi din ghearele Constanţei.

Consider că este de datoria mea să fac acest pas, să nu iau parte la înţelegeri care anulează practic votul popular. Fac parte din rândul celor care mai cred că lucrurile pot fi îndreptate în bine, dacă există voinţă şi implicare. Voi lupta în continuare pentru recâştigarea demnităţii oraşului nostru.

 

Consilier local,

Ştefan Dragoş Bociog




Leonard Tănase ALDE: „Niște domni, la Constanța, se joacă de-a politica cu viețile noastre. Ajunge!”

Comunicat de presă

În 2008, în urma unei înțelegeri la nivelul Constanței între PSD şi PNL, Claudiu Tusac devenea primarul Mangaliei.

În 2012, în urma unei alte înțelegeri între PSD și PNL, tot la nivelul Constanței, Cristian Radu devenea primarul Mangaliei.

În 2016, o altă înțelegere, tot între PSD şi PNL, tot la nivel de Constanța, scoate din cursă candidatul anunțat al PSD, Paul Foleanu, cu șansă reală de a câștiga Primăria, netezind drumul către un nou mandat pentru primarul PNL în funcție, Cristian Radu.

Ajunge!

Ultimii 8 ani au fost dezastruoşi pentru Mangalia. Ura, scandalurile, incompetența şi mizeria din ultimii 8 ani au transformat Mangalia din orașul frumos şi viu, în care eram mândri că locuim, în orașul care am stat în frig și în care s-a construit un zid între oameni și mare. În ultimii 8 ani, oamenii din Mangalia au devenit din ce în ce mai încrâncenați și mai nefericiți. Pentru că niște domni la Constanța se joacă de-a politica cu vieţile noastre. Pentru că niște domni, la Constanța, ne vând și ne cumpără câte 4 ani din viața noastră, a tuturor celor din Mangalia, ca pe o marfă.  Ajunge !

Dat fiind că primarul se va alege într-un singur tur, cu cât sunt mai mulți candidați, cu atât șansele ca viitorul Mangaliei să fie cel negociat la Constanța cresc. Acesta este motivul pentru care am hotărât să nu-mi depun candidatura din partea ALDE la funcția de primar al Mangaliei și să susținem în această cursă candidatul independent Zanfir Iorguş. Consider că este necesar în acest moment să ne întoarcem la momentul 2008, să reparăm ce s-a stricat în acești 8 ani, atât în oraș, cât și în felul nostru de a fi și să continuăm de acolo pe un alt drum decât cel stabilit la Constanța în ultimii 8 ani, un drum pe care să

ni-l alegem singuri, noi, cei din Mangalia. Refuz să fiu un pion în aceste jocuri politice făcute la Constanța și în care nu se regăsesc nicicum dorințele si nevoile noastre, ale celor care locuim în Mangalia.

ALDE ramâne astazi singurul partid care nu îl susține, direct sau indirect, pe primarul in funcție,

Cristian Radu. Fac apel la ceilalți candidați, fac apel la Sorin Mihai și la Costi Bârboră, oameni pentru care am tot respectul şi de a căror bună credință sunt convins, fac apel și la ceilalți care au și putere de decizie, să-mi urmeze exemplul, să renunțe la orice orgolii sau ambiții, să-și retragă candidaturile și să permită ca primarul Mangaliei să fie ales cu o majoritate legitimă, oricare ar fi el.

În contextul unui singur tur de scrutin contează doar primii doi clasați iar aceștia sunt astăzi Cristian Radu și Zanfir Iorgus.  O definiție simplă a democrației ar fi că majoritatea hotărăște si minoritatea se supune. Trebuie sa permitem majorităţii din Mangalia să hotărască cum ne vom trăi următorii 4 ani și să nu lăsăm niște strategii politice făcute la Constanța să ne strice orașul si viețile așa cum s-a întâmplat în ultimii 8 ani.

 

Leonard Tănase

Președinte ALDE Mangalia




Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Paște

S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada sărbătorilor de Paște, 29 aprilie – 03 mai 2016, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate non-stop. Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.
Singurul serviciu care-şi va modifica programul de lucru în această perioadă este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţii interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare în aceste zile, trebuie să ştie următorul program al casieriilor RAJA:
• vineri – 29 aprlie 2016: 08,00 – 13,00;
• sâmbătă, duminică și luni – 30 aprilie, 01 și 02 mai 2016: închis;
Începând de marți, 03 mai 2016, casieriile își vor relua programul normal de lucru.




Dotări noi la Spitalul Municipal Mangalia

Directorul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Liviu Mocanu anunță că unitatea sanitară se află în curs de dotare cu noi echipamente medicale, astfel că în Pavilionul C se montează un endoscop pentru colonoscopii și gastroscopii, urmând ca în aproximativ o lună de zile să fie facută prima investigație de acest tip. De asemenea, de o lună de zile spitalul are un nou medic diabetolog, a fost finalizat noul compartiment de neurologie și vor fi scoase la concurs mai multe posturi de specialiști la această secție. „În această perioadă au  fost demarate procedurile pentru achiziționarea unor aparaturi pentru dotarea secției de oftalmologie, acțiune demarată cu sprijinul Guvernului din Turcia. Și la această secție a fost scos la concurs un post pentru un nou medic oftalmolog”, ne-a mai declarat dr. Liviu Mocanu. Directorul spitalului ne-a mai comunicat faptul că tot în aceste zile se fac demersuri pentru ca cei aproximativ 400 de angajați ai instituției să primească tichete de masă. Aceste tichete se vor acorda trimestrial și vor fi în valoare de 200 de lei pe lună, pentru fiecare angajat în parte.




Avocatul actualei administraţii, Ozghiun Menabit s-a sucit şi a intrat în echipa PSD Mangalia!

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Constanţa, Ozghiun Menabit a fost invitat să se alăture echipei de la Mangalia, sau ceea ce a mai rămas din aceasta după mutările din ultimele zile. „A fost cooptat în PSD și i s-a oferit un loc de consilier pe lista PSD Mangalia domnului Ozghiun Menabit, un reprezentant de marcă al societății civile. A contat pentru noi faptul că domnul Menabit a reușit impunerea la Mangalia a unor proiecte benefice populațieiPSD îi oferă domnului Menabit șansa ca, o dată ajuns consilier local, să poată continua demersurile sale benefice cu și mai multe șanse de succes, fiind chiar în interiorul forului unde se iau deciziile pentru Mangalia” se arată în comunicat.

Acum, ne întrebăm, de ce ar accepta Ozzy această invitaţie, poate pentru că a fost dezamăgit de cei de la PNL pe care îi apăra cu înverşunare şi îi susţinea atât direct, dar şi în mediul online sau, cine ştie, poate că în noua casă va avea rolul de santinelă?!




Zanfir Iorguş, oficial în lupta pentru fotoliul de primar

zanfir-iorgus1Lovitura dată de PSD Constanţa prin renunţarea la candidatura lui Paul Foleanu şi înlocuirea acestuia cu actualul viceprimar al Mangaliei, Bogdan Maganu, se pare că l-a determinat pe Zanfir Iorguş, edil al urbei în perioada 1996-2008 şi deputat al zonei în legislatura 2008-2012, să ia frâiele în mâini şi să intre, de unul singur, în bătălia împotriva lui Cristian Radu.

Acesta ar fi sprijinit în lupta primarului în funcţie de ALDE Mangalia, unde lider este chiar unul dintre stâlpii campaniei lui Cristian Radu din 2012, Leonard Tănase! Trebuie menţionat faptul că, ieri, doi consilieri foşti PSD au decis să intre pe listele ALDE – Laura Cîrlan şi Dragoş Bociog, crescând, simţitor, şansele ca formaţiunea să fie mult mai bine reprezentată în viitorul Consiliu Local.




Campioni mondiali la karate, se pregătesc în subsolul Casei de Cultură

Într-o sală de 3/4 mp din subsolul Centrului Cultural „Callatis” Mangalia antrenorul Titi Vartolomei pregăteşte campioni mondiali la karate.
După numeroase participări la campionate naționale, balcanice, europene, tinerii pregătiți de Vartolomei  în Clubul Wushu-Maxx Mangalia au luptat la Cupa Mondială Kempo, care a avut loc între 20-22 aprilie 2016 la Centrul Sportiv „Apollo” din Bucureşti. Cu toată modestia care îl caracterizează, am reuşit să îi smulg rezultatele: BUDEANU IONUT FLORIN seniori,categoria de greutate -85 kg LOCUL 1. ACSINTE IONELA NICOLETA 16-18 ani categorie greutate -55 kg LOCUL1. STIRBAN ALINA seniori categorie greutate -60 kg LOCUL3.
„Dacă pentru sporturile de echipă se găsesc resurse, pentru cele individuale ne străduim să suplinim această lipsă prin dăruire, pasiune şi …cu ce mai poate fiecare material. Ne deplasăm cu maşinile personale la competiții, dormim pe unde apucăm, dar aducem premii şi rezultate cu care foarte puține cluburi din țară se pot lăuda.”, a declarat Titi Vartolomei.
Facem precizarea ca sportivul Budeanu este unul dintre cei mai premiați karateka din România şi este din comuna 23 August, o localitate care a dat mulți campioni la lupte.



Dănuţ Moldovan îşi depune, astăzi, candidatura la primărie

Astăzi, luni, 25 aprilie 2016, consilierul Dănuț Moldovan, însoțit de câțiva dintre consilierii propuşi pe lista PRU Mangalia, îşi va depune candidatura pentru fotoliul de primar am municipiului Mangalia. „Vreau doar să fac un anunț, nu doresc festivism ieftin. Am alături de mine oamenii pe care pot conta, împreună cu care lucrez la un Program Managerial pentru Mangalia. Avem acelaşi scop: realizarea unui program realist, bazat pe obiective măsurabile, realizabile şi bazate pe cererile cetățenilor, a declarat candidatul PRU.




Casa „HAGI MEMET ISMAIL”

 E. C. Ninu

Arif.CasaPe o strãduţã minusculã din centrul Mangaliei, strada Delfinului, se aflã unul din monumentele arhitectonice ale municipiului, Casa „Hagi Memet Ismail”.

Ea figureazã în patrimoniul naţional, iar, la „Muzeul Satului” din Bucureşti, e menţionatã ca fiind  „cea mai veche casã cu etaj din sud-estul Dobrogei, cu specific turcesc”.

Locuitã de familia doamnei Arif Sanie, se pot afla multe date interesante de la amabilul fiu al  d-ei, dl Bari.

Astfel, vechimea acesteia poate fi aproximatã la circa 150 de ani.

Cumpãratã  în 1890, actele de proprietate, pe numele stră-străbunicului   Haci Memet Ismail, vor fi transcrise, din limba arabã în româneşte, abia în 1905.

Parterul casei a fost, pe vremea strãbunicului Arif Haci Ibram și a străbunicii Aișe, atelier meşteşugãresc, cu profil variat (tâmplãrie, fierãrie etc.), aici reparându-se, de exemplu, roţile atelajelor atât de frecvente odinioarã.




Deși săracă și fără nicio oportunitate, Mangalia este atât de vânată, încât riscă să ajungă trofeu pe un perete străin!

Mangalia nu are un cinematograf! Mangalia nu are o Casă de Cultură care să ofere condiții optime! Mangalia nu are fabrici, uzine ori microîntreprinderi cu duiumul! Mangalia nu are stațiuni atractive! Mangalia nu are infrastructură! Nici măcar utilități sau străzi asfaltate! Mangalia nu are în derulare investiții finanțate de Uniunea Europeană! Mangalia nu are

after-school, săli de sport polivalente, posibilități de distracție, evenimente cultural-artistice frecvente! Mangalia nu are oportunități pentru copii și tineri și nici facilități pentru agenții economici!

Mangalia nu are prezent confortabil, nu are viitor previzibil, optimist, liniștitor!

Și atunci, de ce atâta hăituială? De ce atâta dorință arzătoare de a o prinde în pumnii puterii?

Zilele trecute, am asistat, pentru a doua oară, la o situație halucinantă, cu riscul să devină o obișnuință la fiecare patru ani.

În 2012, nimeni nu se gândea și nu se aștepta ca alegerile locale să fie reluate. Iată, că s-a întâmplat, iar scopul a fost atins.

În urmă cu câteva zile, cumva, istoria s-a repetat. Cursul unor lucruri a fost deviat, tot cu un scop. Candidatul la funcția de primar al PSD Mangalia, Paul Foleanu este împins pe tușă și introdus în terenul electoral Bogdan Maganu, nume cu care ”suporterii” cu drept de vot nu erau pregătiți.

S-a produs șocul, au început comentariile, au răsărit zvonurile și au fost rostite motivele. Mandatul de primar trebuie câștigat nu după voia cetățenilor, ci după voia celor înarmați cu butoane cu rază lungă de acțiune!

Ceea ce se reproșează actualului edil, cu șanse mari de obține un nou mandat, tocmai datorită acestor mutări mai mult sau mai puțin surprinzătoare, este faptul că orașul pe care îl conduce reprezintă pentru domnia sa doar un loc de muncă, nu o zonă în care și locuiește. De aici, și lipsa unei preocupări concrete pentru redresarea orașului, care nu se prea poate lăuda cu realizări în acest mandat. Aceeași etichetă stă și pe ”fruntea” echipei sale, alcătuită din membri care stau la Constanța, București ori în alte zone străine de Mangalia.

În plus, pe unele site-uri, pe rețelele de socializare sau chiar pe stradă se avansează ideea că aceste decizii de ultim moment ar aduce beneficii și altor persoane fizice sau juridice la fel de străine de Mangalia, dar ale căror interese în zonă ar fi uriașe.

Și atunci, rămâne întrebarea, ce comori ascunse are vânatul numit Mangalia, ce fildeșuri, blănuri rare, ori cromatică unică deține într-atât, încât vânătorii se îmbulzesc, aici, mai ceva ca într-un safari african?!




Dragoş Bociog şi Laura Cîrlan, au semnat adeziunile la ALDE

Consilieri locali Laura Cîrlan şi Dragoş Bociog au renunţat la PSD, în favoarea ALDE. Ei au semnat, deja, adeziunile la noua formaţiune şi se vor regasi pe listele la Consiliul Local viitor.




Bogdan Maganu îl înlocuieşte pe Paul Foleanu în cursa către fotoliul de primar al Mangaliei!

mangalia_bogdan_maganuBogdan Maganu, este, de astăzi, candidatul PSD la funcţia de primar. Acesta îl înlocuieşte, astfel, pe Paul Foleanu în cursa către fotoliul de primar al urbei. Decizia înlocuirii candidaturii lui Paul Foleanu a fost luată, astăzi, de PSD Constanţa, care a anunţat că toţi candidații pentru cele trei municipii (Constanța – Decebal Făgădău, Medgidia – Luminița Vlădescu și Mangalia – Bogdan Maganu) trebuie validați de conducerea centrală de partid.

Bogdan Maganu este, din 2012, viceprimar al Mangaliei.

Iată şi lista celorlalţi candidaţi PSD din judeţ:

 

Comitetul Executiv al Organizației Județene PSD Constanța a desemnat candidații pentru funcția de primar, pentru alegerile locale din 5 Iunie 2016, în următoarele localități:

Localitatea Numele si prenumele candidatului
Mun. Constanţa Făgădău Decebal
Mangalia Maganu Bogdan
Medgidia Vlădescu Luminiţa
Băneasa Coliş Paul
Cernavodă Pleşa Ştefan
Eforie Brăiloiu Ion Ovidiu
Hârşova Nădrag Tudor
Murfatlar Saghiu Valentin
Năvodari Chelaru Florin
Negru Vodă Ţopai Dumitru
Ovidiu Bocai Dumitru
Techirghiol Constandin Florea
23 August- Gheorghe Ionela Dorela
Adamclisi Burcea Anton
Agigea Cîrjaliu Cristian Maricel
Albeşti Tuşa Viorel
Aliman Topalu George
Amzacea Radu Constantin
Bărăganu Neague Titu
Castelu Dajiu Marius
Cerchezu Chelaru Ştefan
Chirnogeni Manta Gheorghe
Ciobanu Gurgu Tudorel
CiocÂrlia Dragomir Traian
Cobadin Telehoi Cristian
Cogealac Ştere Palas
Comana Şchiopu Ion
Corbu Murariu Stelică
Costineşti Constantinescu Horia
Crucea Frigioi Gheorghe
Cumpăna Gâju Mariana
Cuza Vodă Mihai Ion
Deleni Dan Marian
Dobromir Iusein Visel
Dumbrăveni Clinciu Stelian
Fântânele Popescu Gheorghe
Gârliciu Cinpoiaşu Constantin
Ghindăreşti Vartolomei Adrian
Grădina Iacobici Gabriela
Horia Sava Gigel
IndependenŢa Gâscan Cristea
Ion Corvin Rădulescu Marcela
Istria Perifan Enache
Limanu Georgescu Gheorghe Daniel
Lipnita Crăciun Florin
Lumina Chiru Dumitru
Mereni Garea Silviu Florentin
Mihai Viteazu Solomon Dorin
Mircea Vodă Ionaşcu George
Nicolae Bălcescu Timofte Dumitru
Oltina Cealera Ştefania
Ostrov Dragomir Nicolae
Pantelimon Neicu Vasile
Pecineaga Pîslaru Lili
Poarta Albă Meca Alina
Rasova Mitu Maria
Saligny Beiu Ion
Saraiu Purice Aurelian
Săcele Gaidargiu Uzum Dumitru
Seimeni Iordache Marian
Siliştea Soare Mihai
Târguşor Ştefan Maria
Topalu Jipa Ion
Topraisar     Gheorgeh Stelian
Tortoman Chitic Lucian
Tuzla Reşit Taner
Valu lui Traian Dumitrache Dragoş
Vulturu Berbec Eugen -Marius

 

 




Bianca Nicoleta Petrea, elevă în clasa a XII-a la Callatis, menţiune la Olimpiada Naţională de Istorie

foto Petrea BiancaÎn perioada 18-21 aprilie 2016, la Brăila, s-a desfăşurat Olimpiada Naţională de Istorie. În componenţa lotului judeţului Constanţa s-a aflat Bianca Nicoleta Petrea, elevă în clasa a XII-a, la Liceul Teoretic “Callatis” din Mangalia.

Participând patru ani consecutiv la olimpiada de istorie, eleva Petrea Bianca a obtinut rezultate demne de admiraţie şi de două ori calificarea la etapa naţională. La această ultimă ediţie, a fost distinsă cu menţiune, lucrarea elevei callatiene fiind apreciată cu nota 9,05.

Pregătirea elevei pentru participarea la Olimpiadele de Istorie  a fost  asigurată de doamna profesor de istorie Silvia Cuseac.

Mi-a plăcut să învăţ, mai ales că, fiind în clasa a XII-a, este ultima olimpiadă la care particip. Sunt pasionată de istorie, iar doamna profesor Silvia Cuseac, mi-a alimentat interesul pentru această disciplină. Această ediţie mi-a adus satisfacţii deosebite, sunt foarte mulţumită de ceea ce am reuşit. Este adevărat că am depus mult efort pentru a mă pregăti la nivel înalt, dar munca mea a fost răsplătită şi mă bucur că am trăit spiritul olimpiadei. Viitorilor olimpici le doresc mult succes, ambiţie şi încredere”, a declarat Bianca Nicoleta Petrea, eleva olimpică.