Paul Foleanu, reconfirmat candidat PSD la funcția de primar al Mangaliei

Biroul Permanent al Organizației Județene PSD Constanța a desemnat candidații pentru funcția de primar, pentru alegerile locale din 5 Iunie 2016, în următoarele localități:

Mangalia – Paul Foleanu;

Medgidia – Luminița Vlădescu;

Cernavodă – Ștefan Pleșa;

Năvodari – Florin Chelaru;

Techirghiol – Florea Constandin;

Băneasa – Florea Coliș;

Hârșova – Tudor Nădrag.

 




O femeie şi-a pierdut viaţa în „curba morţii“ de la 23 August

Aseară, în jurul orelor 20.00, a avut loc, în curba de la 23 August, un accident soldat cu decesul unei femei din Mangalia, de 48 de ani, precum şi rănirea altor două persoane. În timp de se deplasa către Mangalia, conducătorul unui autoturism marca Toyota Land Cruiser a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat decesul la fata locului a lui U.G. (48 ani, din Mangalia), pasageră pe locul din dreapta faţă, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a lui K.B. (bărbat de 50 ani din Mangalia), pasager pe locul dreapta spate.

 




Avarie RAJA pe strada Verde din Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi, 01 aprilie 2016, la conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Verde, aproape de intersecția cu IC Brătianu, din municipiul Constanța, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în intervalul orar 17,30 – 22,30. Sunt afectați consumatorii din zonele 2 Cocoși și Intim.

Ne cerem scuze față de  abonații afectați de această avarie și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparații  și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




ENEL stinge lumina la Mangalia!

ENEL anunţă locuitorii Mangaliei că, pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, va sista furnizarea curentului electric joi, 7 aprilie, între orele 8.00-18.00, în Cartier Dobrogea 1, cu străzile Geo Bogza, Hortensia Papadat Bengescu, Augustin Buzura, Alexandru Vlahuță, Marin Preda, George Coşbuc, Titu Maiorescu, Dumitru Berindei şi Emil Cioran.



Peste 200 kilograme de peşte, confiscate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean bulgar, care a încercat să scoată ilegal din România, cantitatea de 84 kilograme de peşte din specia calcan fără documente legale.

Totodată, poliţiştii de frontieră tulceni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând cinci cetăţeni români care transportau, cu trei autoturisme, cantitatea de 118 kilograme peşte fără documente justificative.

În data de 31.03.2016, în jurul orei 15.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul bulgar S.E.D., în vârstă de 45 de ani, care conducea un autoturism marca BMW înmatriculat în R. Bulgaria.

În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, în mai mulţi saci de rafie, cantitatea de 84 kilograme peşte din specia calcan în stare proaspată, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării peştele, în valoare de  aproximativ 5.000 lei, urmând a fi predate unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale.

 

 




Zeci de cuşti și plase de pescuit depistate în Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia – Garda de Coastă, în cooperare cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au depistat, abandonate, în urma a două acţiuni de patrulare şi supraveghere pe Marea Neagră, 67 unelte de pescuit industrial și plase de pescuit în lungime totală de 630 metri.

În data de 31.03.2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, în cooperare cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au efectuat două misiuni pe Marea Neagră cu o ambarcaţiune din dotare.

Astfel, în jurul orei 10.00, travers de localitatea Costineşti din judeţul Constanţa, au fost depistate două balize improvizate nesemnalizate de care erau ancorate 57 unelte de pescuit industrial (56 cuşti metalice de pescuit și o plasă de pescuit tip avă în lungime de 370 metri).

După  aproximativ o oră,  echipa comună a mai descoperit, travers de localitatea Olimp din judeţul Constanţa, alte două balize improvizate nesemnalizate de care erau ancorate 10 unelte de pescuit industrial (8 cuşti metalice de pescuit şi 2 plase de pescuit tip avă în lungime de 260 metri).

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării dispozitivele și uneltele de pescuit industrial, eliberând mediului natural aproximativ 16,5 kilograme de peşte proaspăt din specia guvid, capturate în acestea.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/2008, respectiv ,,producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. k din O.U.G. 23/2008.

 




Acesta este Calendarul de evenimente al acestui sezon estival!

La Târgul de Turism al României (ediţia de primăvară, 25-28 februarie 2016) a fost lansat Calendarul de evenimente pe litoral, pentru vara 2016, care cuprinde:

  • Festivaluri:

Sunwaves – Festival de muzica electronica / Plaja Mamaia Nord    – mai

The Mission 1st of May / Plaja Mamaia Nord                                    – mai

Festivalul Pestelui si Fructelor de Mare / Mamaia                             – 17 mai

Seawolves Bike Fest / Mamaia Nord                                                 – 10-12 iunie

Festivalul International de Interpretare „Delfinul de Aur” Navodari – 1-3 iulie

Festivalul D’AOR Dans Art Open Romania / Navodari                     – 21-27 iulie

Zilele Orasului Navodari                                                                     – 29-31 iulie

Zilele Marinei Romane                                                                        – 5-15 august

Festivalul Antic Tomis / Constanta                                                     – 26-28 august

Euforia Eforiei – Zilele Orasului Eforie                                                – august

Mamaia Summer Awards                                                                  –  august

Festivalul Verii Mamaia                                                                      – vara 2016

 

  • Evenimente sportive

Campionatul National de Taekwondo WTF si Cupa Tomis               – 7-8 mai

Campionatul European Feminin de Sah                                            – 26 mai – 8 iunie

Turneu Tenis feminin Mamaia                                                            – 28 aug – 5 sept

The Color Run  / Mamaia                                                                   – august

Strongman Mamaia                                                                            – august

Campionatul Mondial de Bob pe rotile / Mamaia                               – 4-11 septembrie

 

  • Spectacole si evenimente diverse

Deschiderea sezonului estival                                                            – 1 mai

Ziua Municipiului Constanţa                                                                – 21 mai

Ziua Copilului / Ţara piticilor, scena Perla Mamaia                            – 1 iunie

Aeromania / Aeroportul International Tuzla                                        – 2 iulie

Spectacole Estivale / Scena Perla Mamaia                                       – iulie-august

Liberty Parade / plaja dintre Venus si Saturn                                     – iulie

Seara antica / Mamaia                                                                       – 27 august

Targul colectionarilor de antichitati “Antica” Eforie                             – august

Mamaia Romantica                                                                            –  septembrie

 

La aceste evenimente se adaugă evenimentele din Tulcea şi Delta Dunării:

 

Ziua limbii tătare                                                                           5 mai

Ziua Independenţei României, Ziua Europei                                9 mai

Festivalul Internaţional al Păstoritului – ediţia a XII-a                   8-9 mai

Expoflora                                                                                      12 – 15 mai

Concursul Internaţional de Interpretare „G. Georgescu”             mai

Ziua copilului                                                                                1 iunie

Dobrojazz Tulcea 2015, Ediţia III                                                 27 – 29 mai

Danube Delta Rally                                                                      2 – 4 iunie

Turneul International De Box „Centura Dunării”, ediţia a II-a      6 – 11 iunie

Pelicam International Film Festival – festival de film de mediu  16 – 19 Iunie

Festivalul Naţional de Folclor pentru solişti vocali de muzică populară “Natalia Şerbănescu”          – iunie

Ziua Dunării                                                                                  29 iunie

Danube Delta International Cup, ediţia a VI-a (Karate Kyokushin)    09 – 10 iulie

Săptămâna Filmului Interetnic                                                     25 – 31 iulie

Festivalul Internaţional de Folclor „Peştişorul de Aur”                 7 – 12 august

Zilele Municipiului Tulcea                                                             13 – 15 august

Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle “Row-Mania”, ediţia a VI-a        26 – 28 August

Festivalul Naţional de Folk                                                           Septembrie

Târgul de Toamnă (produse alimentare tradiţionale, meşteri populari)          23 – 25 septembrie

Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: “Litoralul Romanesc si Delta Dunarii continua Campania de promovare initiata in ultimii ani, si o componenta esentiala a strategiei noastre o reprezinta EVENIMENTELE pe care le oferim in statiuni si in Delta, pentru turistii care au ales aceste destinatii. Va fi o noua vara fierbinte, cu multe evenimente – muzicale, sportive, istorice, culturale şi pentru copii, pentru toate preferinţele şi categoriile de turişti. Se distinge Mamaia, prin campania sa Mamaia Style, cu multe competitii europene si mondiale, cu participarea unor nume celebre deja, cum ar fi Anatoli Karpov ( la Campionatul Mondial de Bob pe rotile) sau printul Albert de Monaco ( la Campionatul European Feminin de Sah), cu festivaluri si competitii gastronomice ( promovam pestele si fructele de mare de Marea Neagra!), cu evenimente muzicale, sportive, de teatru, dans, dar promovam distractia, tarifele competitive si multe evenimente pe tot litoralul romanesc si in Delta, pentru aceasta vara.”




Două proteste împotriva taberelor de refugiaţi, la sfârşit de săptămână

Două proteste împotriva venirii refugiaţilor în România vor fi organizate, la finele acestei săptămâni, în sudul litoralului. Primul dintre acestea va avea loc sâmbătă, între orele 14.00 şi 17.00, în faţa Casei de Cultură Mangalia, iar cel de-al doilea la în centrul satului Vama Veche, duminică, de la orele 12.00.




Președintele PSD Constanța, Felix Stroe nu va candida la alegerile din acest an

Comunicat de presă PSD Constanța

Urmare a întrebărilor adresate de către unii reprezentanți ai mass-media privind revenirea Președintelui PSD Constanța – Felix Stroe – asupra deciziei de a nu candida la una dintre funcțiile publice (primar, viceprimar, consilier local municipal sau județean), Președintele PSD Constanța face următoarele precizări:

“Așa cum am mai spus, declar ferm că nu voi candida pentru nicio funcție electivă. Decizia este una irevocabilă.”

 

 

Președinte al Organizației Județene PSD Constanța

Felix Stroe




Siguranța elevilor din Mangalia, în pericol, din cauza colapsului financiar în care au fost aduse de Primărie firmele de pază

Comunicat de presă

 

În cursul zilei de astăzi, mi-a fost semnalată, de către angajații unor firme de pază, care asigură acest serviciu în obiectivele publice din Mangalia, o problemă gravă cu care, din păcate, ne vom confrunta în următoarea perioadă de timp. Problema este că din cauza neefectuării plății facturilor de către reprezentanții Primăriei Mangalia de circa patru luni, societățile de pază au ajuns în situația de a recurge la  concedieri adica, la trimiterea în șomaj a zeci de angajați.

Solicit, imperativ, primarului Municipiului Mangalia, să urgenteze achitarea facturilor restante și să nu lase în mâna infractorilor obiectivele publice ale orașului. Menționez faptul că aceste firme au angajați din Mangalia.

Personal, îmi pasă dacă cetățenii Mangaliei, ce lucrează la aceste societăți, au ce pune pe masa copiilor lor în ziua de salariu!

De asemenea, într-un real pericol se află atât preșcolarii din grădinițe, cât și elevii instituțiilor de învățământ, deoarece din cauza neplății acelor facturi, firmele vor fi nevoite să retragă paza umană, locul agenților urmând să fie luat de butoanele de panică, mai puțin eficiente.

Domnule primar, nu toti cetătenii Mangaliei au lucrat la Garda Financiară și nu toți dețin conturile și proprietățile dumneavoastră! Vă rog, să utilizați banii pe care i-am alocat în bugetul Primăriei pentru plata acestor facturi, astfel încât angajații firmelor de pază să își poată primi salariile restante.

 

                                                            Președinte executiv PSD Mangalia

                                                                        Paul Foleanu




Bunuri susceptibile a fi contrafăcute depistate la P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă în ţară articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 29.03.2016, în jurul orei 01.00, în P.T.F. Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român, M.M., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Brăila, călătorind ca pasager într-un autocar ce efectuează curse pe ruta Turcia – România.

În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale persoanei în cauză,  65 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care purtau însemnele unei mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de 6.000 lei dacă ar fi fost originale.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat bunurile din Istanbul pentru a le comercializa în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998, iar bunurile au fost ridicate până la finalizarea cauzei.

 




Campania ”NEGLIJENŢA – INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, lansată în tot judeţul

Astăzi, 29.03.2016, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Constanța au lansat campania de prevenire a furturilor din locuinţă, intitulată ”NEGLIJENŢA – INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”.

Scopul acestei campanii îl reprezintă informarea populaţiei cu privire la modalităţi de prevenire a furturilor din locuinţă, prin transmiterea mesajelor cu caracter preventiv, distribuirea către beneficiari a unor materiale care conţin recomandări destinate autoprotecţiei și organizarea de acţiuni pentru grupurile ţintă.

Activitățile campaniei se vor derula în întreg județul Constanța, în perioada martie-august a.c., aceasta fiind iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Groupama Asigurări.

Polițiștii alături de parteneri vor iniția acțiuni informativ-preventive și vor distribui peste 5.000 de pliante și 450 de afişe, cetățenilor, subunităților de poliţie din județul Constanța, asociaţiilor de proprietari, centrelor comerciale etc. și vor disemina mass-mediei clipuri Tv și spoturi audio.




Condamnat penal, prins de poliţiştii din Chirnogeni

La data de 28.03.2016, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Rurale, Postul de Poliţie Chirnogeni, l-au depistat pe Ş.Ş., în vârstă de 36 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare cu pedeapsa de 4 ani şi 8 luni pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.




Cuşti de pescuit descoperite în Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia – Garda de Coastă  au depistat, în urma unei acţiuni de patrulare pe Marea Neagră, 38 de unelte de pescuit industrial.

În data de 26.03.2016, în jurul orei 12:00 poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat o misiune pe Marea Neagră cu o ambarcaţiune din dotare, în urma căreia au descoperit, travers de localitatea Olimp din judeţul Constanţa, o baliză improvizată nesemnalizată de care erau ancorate 38 de unelte de pescuit industrial (custi metalice de pescuit).

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării dispozitivele de pescuit industrial şi au eliberat mediului natural aproximativ două kilograme de peşte proaspăt din specia guvid, captate în acestea.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

 




În urma unor acțiuni, ISU a aplicat 37 de amenzi în valoare de peste 22.000 de lei

În cursul săptămânii anterioare, inspectorii de prevenire din cadrul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la localităţi, unităţi de învăţământ, lăcaşuri de cult şi  operatori economici din turism.

Astfel, personalul specializat din componenţa Inspecţiei de Prevenire  a desfăşurat 71 controale, în urma cărora au fost aplicate 280 sancţiuni contravenţionale (243 avertismente şi 37 amenzi contravenţionale), în cuantum de 22.100 RON.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat 48 exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

De asemenea, în perioada menţionată, la nivel judeţean s-au realizat 63 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

 

 

 




Şefii din primărie şi-au prezentat proiectele pentru perioada imediat următoare

Programată astăzi, pentru orele 11.00, şedinţa ordinară a Consiliului Local Mangalia pe luna martie nu a putut fi ţinută din lipsa cvorumului, aceasta fiind amânată pentru o dată ulterioară. În schimb, principalii directori ai instituţiilor publice adiacente primăriei şi-au prezentat câte un raport al proiectelor pe care le doresc incluse pe ordinea de zi a şedinţei următoare. Printre acestea se numără plombarea arterelor Mangaliei, ajunse în pragul colapsului din cauza gropilor, burse pentru copiii merituoşi ai localităţii şi acordarea de loturi de casă pentru tinerii din Mangalia.

Directorul ADPP Mangalia, Dragoş Angelescu, a declarat că, pentru anul acesta, instituţia pe care o conduce doreşte demararea plombării şi asfaltării străzilor urbei, însă că, pentru acest proiect, nu are alocat niciun leu: „Anul trecut ADPP nu a reuşit să finalizeze procedura pentru asfaltarea oraşului, pentru că am ajuns, din cauza unor contestaţii, până la Curtea de Apel. În octombrie 2015 am reluat procedura şi, astpzi, îi avem invitaţi pe câştigătorii acesteia pentru a semna acordul cadru. În Mangalia este nevoie urgentă de reparaţii la trama stradală. Însă, la ora actuală, ADPP nu are niciun leu destinat acestor plombări şi asfaltări. Doar 530.000 de lei datorii provenite din anii anteriori”, a declarat Dragoş Angelescu, directorul ADPP Mangalia.

În privinţa burselor pentru elevi, potrivit legii şi conform unei decizii a Consiliului Local Mangalia, acestea se acordă elevilor olimpici, celor cu merite deosebite la învăţătură, dar şi copiilor ce provin din familii sărace şi care sunt, astfel, încurajaţi să îşi continue studiile. Potrivit consilierului pe probleme de învăţământ din cadrul primăriei, Rodica Rîpianu, la ora actuală sumele pentru acordarea acestor burse sunt aprobate pentru a fi trimise instituţiilor şcolare, ce şi-au întocmit liste cu elevii ce vor primi una din cele patru tipuri de burse şcolare.

Nu în ultimul rând, s-a anunţat si finalizarea proiectului de acordare de loturi de teren pentru tineri, potrivit Legii 15, suprafeţe ce vor avea între 200 şi 300 metri pătraţi.

Consilierii locali se vor întruni, din nou, de îndată ce vor stabili, de comun acord cu primarul Cristian Radu, o dată şi o oră convenabilă pentru o şedinţă maraton, ce se anunţă a avea peste 80 de proiecte de hotărâre.

 




Participare masivă a sportivilor constănţeni la prima ediţie a Campionatului Judeţean de Kung Fu

DSC_4915Duminică, 27 martie, la Complexul Sportiv „Callatis” din Mangalia, pe parcursul a opt ore, s-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului Judeţean de Kung-Fu. Au participat 98 de sportivi din 10 cluburi din judeţul Constanţa.

Rezultatele sunt următoarele:

  1. PROBA „TUISHOU” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI 18-34 ANI +70 KG

1.MITEL BOGDAN IONUŢ                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.ISTRATE ALEXANDRU                                   CSU NEPTUN CONSTANTA

3.NEMEŞ ALEXANDRU                                     CSU NEPTUN CONSTANTA

2.SENIORI 18-34 ANI -70 KG

1.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.NEACŞU ANDREI-MARIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.JUNIORI 16-17 ANI OPEN KG

1.SAVIOLI LEONARDO                                      CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.SANDULESCU MARIUS                                  CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BRINZA ALEXANDRU DUMITRU                     CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.PANĂ ANDREI                                               CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

4.CADETI 14-15 ANI +70 KG

1.PADURARU CRISTIAN                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.MAXIM MARIUS                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.DRAGOMIR PAUL-ADRIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

5.CADETI 14-15 ANI +70 KG

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.STOIAN BOGDAN                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

            6.MINICADEŢI 12-13 ANI +60 KG

1.TUZLARU PAUL                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.PURCAREA VICTOR                                       CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.MARINESCU MIHAI                                        CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.DACHE CIPRIAN                                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

7.MINICADEŢI 12-13 ANI -55 KG

1.SANDU ROBERTGABRIEL                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.OANCEA LUCIAN ANDREI                              CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.OLTEANU EDUARD                                       CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

8.MINICADEŢI 12-13 ANI -45 KG

1.ALEXANDRU COSMIN                                    CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.RUSU IUSTIN                                     CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.PAŞALĂU COSMIN MARIAN                           CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.CIORTESCU CRISTIAN                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

9.COPII 10-11 ANI +50 KG

1.CHARCOVSCHI PAUL                                    CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.MIHAILA ROBERT                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MARIUTA MARIUS                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.COSTACHEEDUARD                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

10.COPII 10-11 ANI -50 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.SPIRIDON DRAGOS                                       CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.ANGHELIDE RAZVAN                                    CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

11.COPII 10-11 ANI -45 KG

1.SAVIOLI GIOVANI                                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.DECUSARA VASILE ALEXANDRU                  CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.ZAHARIA CONSTANTIN                                  CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

12.COPII 10-11 ANI -35 KG

1.BIŢACHE MATEI                                             CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.GURICĂ RARES                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.GHEONDEASERGIU                                      CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

13.COPII 8-9 ANI +45 KG

1.PELINARU MARIUS ANDREI                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.BOCĂNEŢ FLORIN                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.RĂDĂU DAVID-GABRIEL                                CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

14.COPII 8-9 ANI -45 KG

1.MIHĂILĂ DRAGOŞ                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CORNEA FLORIN                                           CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.BURCĂ ALEXANDRU                                     CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.TOADER MIRCEA                                          CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

15.COPII 8-9 ANI -40 KG

1.GHEORGHE DIMITRIEŞ                                  CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.STATE ALEXANDRU                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

16.COPII 8-9 ANI -35 KG

1.MUREŞAN ANDREI                                        CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.DUBEI MARIN CEZAR                                    CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.SCORŢANU ALESSANDRO                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.BRAŞOVEANU ANDREI ALEXANDRU            CSU NEPTUN CONSTANTA

17.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.SUDITU SEBASTIAN                                      CSU NEPTUN CONSTANTA

2.CIOROIU DARIUS CRISTIAN                           CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.DIACONU IOAN                                              CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

18.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.APETRE MARCO GABRIEL                            CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.ŞAGĂU RAREŞ                                              CSU NEPTUN CONSTANTA

3.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.LUCA FLAVIUS                                              CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

19.COPII 6-7 ANI +25 KG

1.RĂDĂU ARMAND MIHAI                                 CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.BIRĂU MARIUS                                              CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.CARAŞ DAVID MIHAI                                     CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

20.COPII 6-7 ANI -25 KG

1.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.BARBU DAVID                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.NEGRUŢ EDUARD                                         CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.LEONTE EDUARD                                          CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

21.COPII 6-7 ANI -20 KG

1.JIGA ALEXANDRU                                         CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.RĂUŢĂ CRISTIAN ALEXANDRU                      CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.PEŢEA LUCA                                                 CS NOUA GENERATIE MANGALIA

22.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.DIACONU MIHAI                                             CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.APOLZAN MARIO                                           CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.BUJANSCHI FABIAN                                      CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.NEGRUŢ ALEXANDRU                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

 

FEMININ

23.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.ION LARISA NICOLETA                                   CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.CRĂESCU SOFIA                                           CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

3.DUMITRACHE MARIA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.DUMITRACHE ELENA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

24.COPII 6-7 ANI +20 KG

1.GHEONDEA DENISA                                     CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.TUŞA IOANA                                                  CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.PANAIT VALENTINA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.VOICU DENISA                                              CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

25.COPII 8-9 ANI +20 KG

1.BADEA MARIA LUITSA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.VINTZE ŞTEFANIA                                         CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.ŞAGĂU ROXANA                                           CSU NEPTUN CONSTANTA

3.NEICA DARIA                                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

26.COPII 10-11 ANI OPEN KG

1.ENCICĂ ELIZA                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.RUSU MARIA                                                 CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.POPA ŞTEFANIA                                           CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

27.COPII 12-13 ANI +45 KG

1.COJOCARU ROXANA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.CHIORPEC CORNELIA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.DIACONESCU LARISA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.BOLOCAN CRISTIANA                                    CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

28.COPII 12-13 ANI -45 KG

1.BACILĂ NICOLETA                                         CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.PRISECARU CRISTINA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.LECA CRISTINA                                             CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

29.CADEŢI 14-15 ANI -45 KG

1.DUBEI MARIN CLAUDIA MIHAELA                  CS SHAOLIN CALLATIS MANGALIA

2.POVARĂ IOANA-ROBERTA                            CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.DELIORGA MIHAELA ELENA                          CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

30.SENIOARE 18-34 ANI OPEN KG

1.PAVEL ELENA                                               CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.OCOLIŞAN MIHAELA-LAURA                          CS NOUA GENERATIE MANGALIA

 

  1. PROBA „LIGHT-FIGHTING SANDA” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI 18-34 ANI +70 KG

1.MITEL BOGDAN IONUŢ                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.NEMEŞ ALEXANDRU                                     CSU NEPTUN CONSTANTA

3.ISTRATE ALEXANDRU                                   CSU NEPTUN CONSTANTA

2.SENIORI 18-34 ANI -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.NEACŞU ANDREI-MARIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.IUSEIN TANIOR                                              CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.JUNIORI 16-17 ANI OPEN KG

1.NEACŞU GEORGE-MARIAN                           CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.SANDULESCU MARIUS                                  CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.SAVIOLI LEONARDO                                      CS NOUA GENERATIE MANGALIA

3.PANĂ ANDREI                                               CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

4.CADETI 14-15 ANI +70 KG

1.PADURARU CRISTIAN                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.MAXIM MARIUS                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

5.CADETI 14-15 ANI +70 KG

1.STOIAN BOGDAN                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.DRAGOMIR PAUL-ADRIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.DERVIŞ DENIS                                              CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

6.CADETI 14-15 ANI -70 KG

1.BOCAI TUDOR                                               CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.ILAŞCU ŞTEFAN                                            CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.DRĂGAN GABRIEL                                        CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

            7.MINICADEŢI 12-13 ANI +55 KG

1.PURCAREA VICTOR                                       CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.TUZLARU PAUL                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MARINESCU MIHAI                                        CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.DACHE CIPRIAN                                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

8.MINICADEŢI 12-13 ANI -55 KG

1.OLTEANU EDUARD                                       CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.OANCEA LUCIAN ANDREI                              CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.SANDU ROBERTGABRIEL                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

3.TUDORA MARIO                                            CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

9.MINICADEŢI 12-13 ANI -45 KG

1.ALEXANDRU COSMIN                                    CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.DRACEA EDY                                                CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.PAŞALĂU COSMIN MARIAN                           CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.CIORTESCU CRISTIAN                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

10.COPII 10-11 ANI +50 KG

1.CHARCOVSCHI PAUL                                    CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.COSTACHEEDUARD                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MIHAILA ROBERT                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.MARIUTA MARIUS                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

11.COPII 10-11 ANI -50 KG

1.BOCAI VLAD                                                  CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.ANGHELIDE RAZVAN                                    CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.SPIRIDON DRAGOS                                       CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

12.COPII 10-11 ANI -45 KG

1.SAVIOLI GIOVANI                                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

2.GAVRIL VIOREL                                             CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.DECUSARA VASILE ALEXANDRU                  CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.ZAHARIA CONSTANTIN                                  CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

13.COPII 10-11 ANI -35 KG

1.GHEONDEASERGIU                                      CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.GURICĂ RARES                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.PANAIT ANDREI                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

14.COPII 8-9 ANI +45 KG

1.RĂDĂU DAVID-GABRIEL                                CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.BOCĂNEŢ FLORIN                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.PELINARU MARIUS ANDREI                           CS NOUA GENERATIE MANGALIA

15.COPII 8-9 ANI -45 KG

1.TOADER MIRCEA                                          CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.ICHIM FLAVIUS                                              CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.MIHĂILĂ DRAGOŞ                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BURCĂ ALEXANDRU                                     CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

16.COPII 8-9 ANI -40 KG

1.GHEORGHE DIMITRIEŞ                                  CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.CORNEA FLORIN                                           CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.STATE ALEXANDRU                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.RĂDĂU ARMAND MIHAI                                 CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

17.COPII 8-9 ANI -35 KG

1.MUREŞAN ANDREI                                        CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.SCORŢANU ALESSANDRO                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.ŞENGOZ BARAN                                           CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.HRIŢULEAC NIKI                                             CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

18.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.DIACONU IOAN                                              CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.SALIM EMIR                                                   CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.BĂLAN DARIUS                                             CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.CIOROIU DARIUS CRISTIAN                           CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

19.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.APETRE MARCO GABRIEL                            CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

20.COPII 6-7 ANI -30 KG

1.MAULTI TAIFUN                                              CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.CARAŞ DAVID MIHAI                                     CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

21.COPII 6-7 ANI -25 KG

1.NEGRUŢ EDUARD                                         CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.BARBU DAVID                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.LEONTE EDUARD                                          CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.SECELEANU RAREŞ                                     CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

22.COPII 6-7 ANI -20 KG

1.JIGA ALEXANDRU                                         CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.LUCA FLAVIUS                                              CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

23.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.BUJANSCHI FABIAN                                      CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.APOLZAN MARIO                                           CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.DIACONU MIHAI                                             CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.NEGRUŢ ALEXANDRU                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

 

FEMININ

24.COPII 4-5 ANI -20 KG

1.DUMITRACHE ELENA                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.DUMITRACHE MARIA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

25.COPII 6-7 ANI +30 KG

1.GHEONDEA DENISA                                     CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.VOICU DENISA                                              CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.TUŞA IOANA                                                  CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.PANAIT VALENTINA                                       CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

26.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.BADEA MARIA LUITSA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.VINTZE ŞTEFANIA                                         CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.NEICA DARIA                                     CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

27.COPII 10-11 ANI OPEN KG

1.RUSU MARIA                                                 CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.POPA ŞTEFANIA                                           CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.ENCICĂ ELIZA                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

28.COPII 12-13 ANI +40 KG

1.CHIORPEC CORNELIA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.DIACONESCU LARISA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.COJOCARU ROXANA                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.BOLOCAN CRISTIANA                                    CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

29.COPII 12-13 ANI -40 KG

1.PRISECARU CRISTINA                                   CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.LECA CRISTINA                                             CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

3.BACILĂ NICOLETA                                         CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

30.TINERET 16-17 ANI OPEN KG

1.PAVEL ELENA                                               CS COMUNAL M.KOGALNICEANU

2.DELIORGA MIHAELA ELENA                          CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

 

  1. PROBA „TOTAL-CONTACT FIGHTING” INDIVIDUAL

MASCULIN

1.SENIORI 18-34 ANI -70 KG

1.SANDU MARIUS                                            CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.ŞTIRABAN ANTONIO                                      CS WUSHU-MAXX MANGALIA

2.JUNIORI 16-17 ANI -60 KG

1.NEACŞU ANDREI-MARIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.NEACŞU GEORGE-MARIAN                           CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.BRÎNZĂ ALEXANDRU DUMITRU                     CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.CADETI 14-15 ANI +70 KG

1.DERVIŞ DENIS                                              CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.PADURARU CRISTIAN                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.DRAGOMIR PAUL-ADRIAN                             CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

4.CADETI 14-15 ANI -65 KG

1.ILAŞCU ŞTEFAN                                            CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.DRĂGAN GABRIEL                                        CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

5.CADETI 14-15 ANI -55 KG

1.MIHĂILĂ ROBERT                                          CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.MANGALAGIU DANIEL                                   CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

            6.MINICADEŢI 12-13 ANI -85 KG

1.PURCAREA VICTOR                                       CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

2.DACHE CIPRIAN                                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.MARINESCU MIHAI                                        CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

7.MINICADEŢI 12-13 ANI -55 KG

1.TUDORA MARIO                                            CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.OANCEA LUCIAN ANDREI                              CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

3.CHARCOVSCHI PAUL                                    CS NOUA GENERATIE MANGALIA

8.MINICADEŢI 10-11 ANI -40 KG

1.DRACEA EDY                                                CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.GAVRIL VIOREL                                             CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

9.COPII 10-11 ANI -35 KG

1.GURICĂ RARES                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.PANAIT ANDREI                                             CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.GEORGESCU DANIEL                                    CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.RUSU SEBASTIAN                                         CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

10.COPII 8-9 ANI -50 KG

1.ICHIM FLAVIUS                                              CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.RĂDĂU DAVID-GABRIEL                                CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

11.COPII 8-9 ANI -40 KG

1.MIHĂILĂ DRAGOŞ                                         CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

2.STATE ALEXANDRU                                      CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.RĂDĂU ARMAND MIHAI                                 CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

12.COPII 8-9 ANI -35 KG

1.HRIŢULEAC NIKI                                             CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.ŞENGOZ BARAN                                           CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

13.COPII 8-9 ANI -30 KG

1.BĂLAN DARIUS                                             CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.SALIM EMIR                                                   CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

3.SCORŢANU ALESSANDRO                            CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

14.COPII 8-9 ANI -25 KG

1.APETRE MARCO GABRIEL                            CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

2.CHISOI ANTONIO                                           CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

15.COPII 6-7 ANI -30 KG

1.MAULTI TAIFUN                                              CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.CARAŞ DAVID MIHAI                                     CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

16.COPII 6-7 ANI -25 KG

1.SECELEANU RAREŞ                                     CS TAICHIDO-RYU CONSTANTA

2.BARBU DAVID                                               CSA AXIOPOLIS SPORT CERNAVODA

3.FECHET RADU                                              CS MAREA NEAGRA CONSTANTA

FEMININ

17.TINERET 16-17 ANI OPEN KG

1.ACSINTE IONELA                                           CS WUSHU MAXX MANGALIA

2.DELIORGA MIHAELA ELENA                          CS MARTIAL ACADEMY NĂVODARI

„Campionatul a fost supervziat de către Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Constanţă, la campionat a participat dl. Emil Ionescu, director adjunct. Participarea, peste aşteptări, la acest campionat, ne-a dovedit interesul pentru Kung-Fu, pentru pregătire şi perfecţionare, pentru afirmare, chiar şi la nivelul judeţean. Campionatul a fost lung şi greu, au fost sportivi care au participat la 2 şi 3 probe, reuşind să îşi demonstreze măestria şi superioritatea. Au fost multe meciuri foarte disputate, la care nimeni nu ştia cineva va cîştiga. Aceasta este o dovadă a creşterii nivelului de pregătire a sportivilor constănţeni. Practic, fiecare club participant, are un nucleu de sportivi foarte buni, care vor aduce multe medalii anul acesta.

Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor şi arbitrilor participanţi! Dorim, pe aceasta cale, sa mulţumim pentru sprijin conducerii şi personalului Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia”, ne-a declarat preşedintele Clubului Sportiv Marea Neagră, dr. Florin Iordănoaia.




Prima ediţie a Campionatului Judeţean de Kung Fu are loc, astăzi, la Mangalia

IMG_3463La Complexul Sportiv Callatis din Mangalia are loc, astăzi, de dimineaţă şi până seara târziu, prima ediţie a Campionatului Judeţean de Kung-Fu. Cele mai importante zece cluburi de arte marţiale din judeţ şi-au trimis reprezentanţii la Mangalia, numărul sportivilor ajungând la aproape 100. Aceştia se luptă pe categorii de vârstă de la 4 ani şi până la 34 de ani, la feminin şi masculin.

Potrivit preşedintelui Clubului Sportiv Marea Neagră, dr. Florin Iordănoaia, probele campionatului sunt „Tuishou” (Mâini lipicioase), „Light-Fighting Sanda” (luptă sportivă cu contact uşor) şi „Total-Contact-Fighting” (luptă sportivă cu contact), individual.

Prima ediţie a acestui campionat a adus, potrivit lui Florin Iordănoaia, un număr dublu de sportivi, faţă de cel preconizat.

În cadrul competiţiei, a fost anunţată şi participarea sportivilor constănţeni la o competiţie internaţională de arte marţiale, la Open-ul Moldovei, ce va avea loc pe 24 aprilie.




Grădiniţa nr. 3, alături de copiii din Valea Screzii

DSC_4817Subfiliala Crucea Roşie Mangalia, în colaborare cu cadrele didactice ale Grădiniţei nr. 3 şi Asociaţia Părinţilor „Primii 3 Paşi”  au iniţiat, în urmă cu două săptămâni, campania umanitară „VREAU SĂ AJUT!” Aceasta a presupus donaţii constând în alimente neperisabile, lenjerii, paturi şi produse de igienă, ce au fost depuse la Grădiniţa nr. 3. Sâmbătă, 26 martie, toate materialele strânse au fost transportate, personal, de cadrele didactice de la instituţia de învăţământ şi predate personalului de la Valea Plopului.

Campania umanitară organizată de Grădiniţa nr. 3 este una de tradiţie, cadrele didactice şi părinţii alegând, de mai multe ori pe an, să ajute cazuri sociale deosebit de grave. Potrivit prof. Gela Ivaşcu, directorul grădiniţei şi preşedinte al subfilialei locale de Crucea Roşie, campania de la finele acestei săptămâni a implicat, mai mult decât oricând, munca comună a educatoarelor, părinţilor şi copiilor, fiind strânse sute de kilograme de alimente, haine şi jucării.

Alături de Grădiniţa nr. 3 s-au mai alăturat multe alte unităţi de învăţământ din Mangalia, dar şi din localităţile învecinate.DSC_4807

La Valea Plopului, în judeţul Prahova, peste 400 de copii abandonaţi, cu vârste de la câteva zile şi până la vârsta majoratului, dar şi mame lipsite de ajutorul familiilor lor, îşi duc traiul, laolaltă. Iniţiativa înfiinţării campusului în care locuiesc aceştia a aparţinut părintelui Nicolae Tănase, care a înfiinţat aşezarea în urmă cu 20 de ani. În această perioadă, peste 1.600 de copii au trecut prin mâinile părintelui Tănase. Copiii sunt îngrijiţi si supravegheaţi la teme, de femei angajate din cele două sate – Valea Screzii şi Valea Plopului.

IMG_3454

 




Primăria Mangalia obține în instanță rejudecarea procesului cu S.C. Callatis Therm SA

Primăria Municipiului Mangalia a reușit să obțină la cea mai înaltă instanța în stat, Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea executării silite inițată de fosta societate locală de termoficare Callatis Term (respectiv Rompetrol SA ca terț popritor, furnizor de combustibil al Callatis Term) pentru suma de 6 milioane lei. Acestă sumă reprezintă cuantumul unor investiții pe care Callatis Term pretinde că le-a efectuat în clădirile și utilajele pe care le-a avut în folosință, în perioada contractului de furnizare a energiei termice pentru orașul Mangalia, înainte de anul 2012. Pentru aceste investiții nu există o aprobare prealabilă din partea Consiliului Local, așa cum ar fi fost legal. Astfel, în data de 10.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a găsit ca fiind întemeiate aceste motive și a trimis cauza spre rejudecare. Acest litigiu a început în anul 2013, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul numărul 907/36/2013, fiind câștigat, inițial de către Callatis Therm. Ulterior, Primăria Mangalia a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând o serie de motive de nelegalitate ale acestei decizii. În fapt, Callatis Term a acumulat o datorie către bugetul local, prin neplata unor taxe și impozite reprezentând obligațiile cesionarului privat care avea spre folosință spații din proprietatea administratiei publice. Prin profesionalizarea apărării juridice în acest litigiu, pierdut inițial la Curtea de Apel Constanța, cu daune în valoare de 6 milioane lei (cca 1,3 milioane euro), în favoarea societății Callatis Term SA, s-a reușit suspendarea procedurii de executare silită și câștigarea dosarului în sensul de rejudecare a fondului cauzei.