5 noiembrie 2024 13:28

Pierderea majorităţii şi a viceprimarului atrag mânie şi iritare! Opozanţii primarului, chemaţi la Poliţie la trei luni de la alegeri!

Durere mare şi cutremur în activitatea primarului Mangaliei, Cristian Radu. Omul său de încredere care îi coordona campaniile electorale, îi făcea sondajele, negocia cu candidaţii din „carton” meniţi să rupă voturile, care condiţiona agenţii economici cu şpăgi, Dorinel Colgiu se află, din data de 9 iulie 2024, în spatele gratiilor.

Apoi, al patrulea mandat, care va începe luna viitoare, vine cu un mare handicap şi anume pierderea funcţiei de viceprimar, având în vedere faptul că PNL, partidul edilului, a obţinut doar 8 locuri, astfel că a fost închegată o opoziţie solidă formată din 11 consilieri locali de la PSD, USR şi AUR.

Şi pentru că încercările primarului, de a-şi atrage de partea sa consilieri de la opoziţie care să-i pună pe tavă viceprimarul, au eşuat, au apărut la orizont alte variante.

Astfel, în cursul zilei de ieri, preşedintele USR Mangalia, consilierul judeţean Semiran Abdurefi, împreună cu alţi membri, au fost chemaţi să dea declaraţii la Poliţia Mangalia, fiind acuzaţi că ar fi falsificat listele cu semnături care s-au strâns anterior depunerii candidaturilor pentru cursa electorală din data de 09.06.2024!

Persoanelor audiate, ieri, li s-a spus că Poliţia Mangalia „s-a autosesizat”, lucru extrem de straniu, în condiţiile în care ÎNSUŞI domnul primar Cristian Radu a formulat, în perioada campaniei electorale, mai multe plângeri şi sesizări către Biroul Electoral de Circumscripţie Mangalia (BEC), către Poliţia Mangalia şi, nu în ultimul rând, către Judecătoria Mangalia împotriva USR şi AUR Mangalia pe motiv că listele cu semnături nu ar fi în regulă, că anumite candidaturi, la fel, nu ar fi conforme cu legislaţia.

Şi atunci, ne întrebăm, de unde până unde, la distanţă de 3 luni, a ajuns Poliţia Mangalia la concluzia că fix USR şi AUR nu au depus liste cu semnături corecte? De ce tocmai acum se fac audieri, de ce nu s-au realizat la puţin timp după alegerile locale, în condiţiile în care acuzaţiile sunt de fals în formă continuată?!

Nu este, oare, straniu, că sunt vizate, acum, în prag de mandat nou, taman partidele care ar putea ceda insistenţelor PNL, căruia să-i îndeplinească dorinţa arzătoare de a-şi păstra la butoane vicele încă 4 ani?!

Dispariţia lui Colgiu şi pierderea viceprimarului îi rad puterea edilului Cristian Radu

De ce este atât de importantă funcţia de viceprimar pentru Cristian Radu? Pentru că domnia sa, de peste 8 ani nu participă la şedinţele de Consiliu, sfidând, astfel, nu doar pe membrii acestuia, ci şi pe cetăţenii care au votat partidul din care face parte. Pentru că domnia sa a delegat atribuţiile, semnăturile viceprimarului şi administratorului public. Astfel, s-a debarasat de cele mai importante şi solicitante atribuţii, astfel că absenţa unui om care să-i facă toate treburile, îl irită şi incomodează. Atât de tare, încât, taman acum, din pură coincidenţă, USR şi AUR sunt chemaţi la Poliţie să dea cu subsemnatul.

De ce nu s-a autosesizat Poliţia când Cristian Radu a venit la BEC, ce a funcţionat timp de 2 luni, în Primăria Mangalia, şi a fotografiat listele cu semnături ale USR, deşi acest lucru este ilegal?!

De ce nu s-a autosesizat Poliţia Mangalia cu privire la folosirea de către angajaţii Primăriei a întregii baze de date a cetăţenilor din oraş, pentru contactarea telefonică a alegătorilor în perioada campaniei?!

De ce nu s-a autosesizat Poliţia Mangalia cu privire la fotografierea şi publicarea pe facebook, declarat de către ICCJ, drept spaţiu public, a listelor USR, ce conţineau date strict personale, inclusiv CNP-uri?

Baza de date a cetăţenilor şi listele candidaţilor, la discreţia angajaţilor Primăriei Mangalia

Mai trebuie precizat faptul că din componenţa BEC Mangalia au făcut parte pe lângă reprezentanţi ai partidelor şi salariaţi ai Primăriei. Mai exact, 8 angajaţi, aleşi pe sprânceană, adică directori, directoare, Şefa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor, care deţine întreaga bază de date a celor vii şi a celor decedaţi din zonă.

Pe parcursul funcţionării BEC, toate documentele depuse de către candidaţi, deci, şi listele cu semnături au fost depozitate într-un birou tot din Primărie. Şi cum existau mai multe chei pentru acea încăpere, este limpede faptul că Primăria a avut la discreţie nu doar întreaga bază de date, ci şi toate actele care s-au înregistrat în perioada campaniei.

De ce nu se autosesizează Poliţia Mangalia cu privire la legalitatea listelor de semnături a PNL?

Sau doar partidele mici sar în ochii autorităţilor, acum în prag de nou mandat?!

De ce nu s-a autosezat Poliţia Mangalia,când în plină campanie electorală, Cristian Radu şi-a atras alegătorii cu afişe şi daruri ilegale? La momentul amplasării afişelor electorale ilegale, PSD Mangalia a formulat plângeri, însă singura pedeapsă dată de către oamenii legii a fost îndepărtarea materialelor şi nici acest lucru nu a fost îndeplinit de către candidatul PNL. Mai mult, atitudinea poliţiştilor a fost ostilă faţă de cei care au reclamat ilegalităţile şi destul de permisivă cu cel care le-a făcut, lucru care, din nou, ridică semne de întrebare.

Rămâne de văzut dacă ancheta începută va continua şi cu audierea membrilor PNL Mangalia şi în ce măsură se va putea dovedi cu probe solide faptul că cele două partide vizate, USR şi AUR, au depus liste care nu au respectat legea.