Proiect de 5 milioane de euro, aprobat de consilierii din Mangalia
Convocaţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali a aprobat, astăzi, “Modernizarea şi amenajarea zonei turistice centrale în Municipiul Mangalia”, un proiect realizat pe fonduri de la bugetul local şi prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniul 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.
Valoarea proiectului este de 21.523.713 lei (aproape 5 milioane de euro), din care 430.474 lei contribuţia bugetului local. Proiectul cuprinde sistematizarea zonei cuprinse între Şoseaua Constanţei, Piaţa Republicii, Aleea Teilor, către plajă.
Lucrările cuprind: reamenajarea taluzurilor şi pregătirea terenului pentru sistematizare pe verticală, reabilitarea străzii Teilor (tronsonul Oituz – Vasile Pârvan – Piaţa Republicii – plajă), crearea de locuri de joacă, amenajarea de spaţii verzi (plantarea de gazon, flori, arbuşti şi arbori), îmbunătăţirea şi modernizarea utilităţilor din zonă – iluminat, apă potabilă, irigaţii, canalizare, amplasarea de camere video şi montarea de mobilier urban şi dotări din materiale ecologice (bănci, rastele pentru biciclete, bolarzi ficşi şi retractabili).
Tot în cadrul şedinţei de astăzi, aleşii au mai aprobat documentaţia aferentă unei viitoare licitaţii organizate de Spitalul Municipal Mangalia în vederea amplasării, în cadrul unităţii medicale, a unui computer tomograf şi de imagistică.