Răspunsul edilului Cristian Radu vizavi de acuzațiile ce i-au fost aduse de către liderul PDL, Zanfir Iorguș
Urmare a bilanțului prezentat de către președintele PDL Mangalia, Zanfir Iorguș, primarul criticat, Cristian Radu a ținut să facă următoarele precizări: „Nu este cazul să intru în polemică cu un personaj care a pierdut de două ori în fața electoratului, dar din respect față de populația Mangaliei vă spun că declarațiile domniei sale nu ies din retorica de campanie, fiind manifestarea unor frustrări personale, care până la un punct, pot fi înțelese. Nu se pune problema ca Primăria să fie în faliment, dimpotrivă, în această perioadă, luptăm să plătim datoriile acumulate de fostele administrații prin contracte păguboase încheiate chiar de către cel care, acum, aruncă cu noroi în orașul nostru. Vă dau un singur exemplu, contractul cu stâlpii de beton, încheiat de domnia sa, pentru care plătim peste 100.000 de lei, lunar. Mai multe detalii și documente vă voi prezenta la ședința de bilanț, după primul an de mandat, ce va avea loc peste aproximativ o lună”.
Gresit spus domnule primar ilegitim.Iorgus nu a pierdut mandatul de primar, tu l-ai castigat fraudulos.Numai tampenii debitezi.Nu o sa ajungi sa faci ce a facut Iorgus pentru Mangalia nici de acum intr-o suta de ani.Haide pa.
Pai deocamdata de afla in faza de a repara ceea ce a stricat Tusi. Pe urma mai vedem. Normal ca nu are cum sa faca ceea ce a facut Iorgus ca nu mai e nimik de vanzare. Dar ceea ce a vandut Iorgu era la comanda de sus a psedeului ca daca ma uit in curtea spitalului Sebat e singurul portocaliu.