9 noiembrie 2024 15:20

„Revelionul Pensionarilor”, la Mangalia

Clubul Pensionarilor din Mangalia cu sprijinul administraţiei publice locale organizează în noaptea dintre ani „Revelionul Pensionarilor”. Beneficiarii sunt pensionarii din localitate, care au un cuantum al pensiei de până în 800 de lei. Înscrierile se fac la sediul Clubului Pensionarilor din Parcul Balnear, preţul unui bilet fiind de 60 de lei/persoană. Petrecerea de Revelion va avea loc în Salonul de evenimente situat în incinta Liceului „Ion Bănescu”, capacitatea locaţiei fiind de maximum 250 de locuri. În cadrul evenimentului, pensionarii Mangaliei vor beneficia de o masă festivă şi o serie de surprize create special cu această ocazie, iar atmosfera va fi întreţinută de trupa Elixir Band din Medgidia.