2 iulie 2026

Se schimbă judecătorul care va reanaliza cererea de revocare a controlului judiciar a lui Cristian Radu

Cristian radu

Judecătorul Mircea Florentin Panait a formulat cerere de abținere în dosarul în care Cristian Radu solicită revocarea controlului judiciar.

Colegii magistratului i-au admis cererea.

Astfel, dosarul va fi repartizat altui complet.

Pe de altă parte, Prefectura transmite că ordinul de încetare a mandatului primarului suspendat este în lucru și că va fi emis și comunicat cel târziu luni, 6 iulie.

Chiar dacă Radu va fi scăpat de controlul judiciar, mandatul său tot pierdut rămâne, având doar posibilitatea să atace ordinul prefectului la instanța de contencios administrativ.

Lasă un răspuns