7 noiembrie 2024 12:10

„Tinerii mâinioşi“ ies în stradă de Ziua Mediului. Mangalia, aşteptată la proteste mâine, de la orele 17.00. Bulgarii vin alături de ei

Dacă pe 5 iunie în lume se sărbatoreşte Ziua Mondială a Mediului, în România s-a aşternut Noaptea Mediului. Societatea civilă continuă să ia atitudine în faţa distrugerii sistematice a naturii şi marchează această zi prin organizarea unor actiuni de informare si prin proteste în mai multe oraşe din ţară, se arată într-un comunicat semnat de Coaliţia pentru Mediu din România, Campania Salvaţi Roşia Montană, Asociaţia România Fără Ei.

Roşia Montană, Gazele de şist, Organismele Modificate Genetic, MicroHidrocentralele, Pesticidele care omoară albinele, ameninţarea Dunării şi Deltei, Defrişările masive ale pădurilor, Poluarea aerului sunt principalele direcţii de acţiune şi luptă ale societăţii civile şi ale cetăţenilor. Cu toate acestea, vocea cetăţenilor şi a societăţii civile răzbate cu greutate în media datorită şirului nesfârşit de scandaluri politice. Agenda cetăţenilor nu este agenda politicienilor. 

Chiar dacă încearcă să blocheze libera întrunire și exprimare a bucureștenilor prin refuzul acceptării Pieței Universității drept loc de protest, mitingul va avea loc pașnic, constituțional.
Pe 5 iunie vom protesta şi vom face campanii de informare în mai multe oraşe din ţară şi rugăm reprezentanţii presei să fie alături de noi şi să acorde cât mai mult spaţiu de emisie în această zi dezbaterilor despre problemele de mediu ale României, să rămână mărturie că am încercat să păstram mediul curat şi pentru generaţiile viitoare!”, precizează Coaliţia pentru Mediu din România, Campania Salvaţi Roşia Montană, Asociaţia România Fără Ei.

La Mangalia, localnicii din zona ce va fi afectată în cazul eventualelor exploatări ale gazelor de şist sunt aşteptaţi mâine, pe platoul Casei de Cultură, începând cu orele 17.00.

tot mâine, localnici din Dobrici şi din alte localităţi ce vor fi afectate, de data aceasta în Bulgaria, de exploatările gazelor de şist, îşi vor exprima solidaritatea cu vecinii români, începân cu orele 12.00, în punctul de trecere vamal Durankulak-Vama Veche. Aici, aceştia speră să îi întâlnească pe protestatarii români, alături de care să treacă graniţa şi să se alăture manifestării din Mangalia.

Până acum, aproximativ 50 de bulgari şi-au confirmat prezenţa la protest în reţeaua de socializare Facebook. O parte dintre revendicările bulgarilor sunt adresate autorităţilor de la Sofia, care ar trebui să adopte o lege prin care să interzică exploatarea gazelor de şist. În urma cu câteva luni, Bulgaria a impus un moratoriu, dar, acest lucru nu este de ajuns şi trebuie să existe şi o lege.

O acţiune de solidaritate cu manifestanţii din România va avea loc şi la Sofia, de Ziua Mondială a Mediului, 5 iunie. Borislav Sandov, copreşedinte al Partidului Verzilor, a spus, pentru AGERPRES, că ei se solidarizează cu prietenii români care cer interzicerea gazelor de şist şi a folosirii de cianuri la exploatarea aurului, precum şi oprirea despăduririlor. Sandov a spus că autorităţile bulgare ar trebui să ceară de la statul român să respecte acordurile internaţionale şi să nu permită exploatarea gazelor de şist în zona transfrontalieră.

1 thought on “„Tinerii mâinioşi“ ies în stradă de Ziua Mediului. Mangalia, aşteptată la proteste mâine, de la orele 17.00. Bulgarii vin alături de ei

  1. Pariu ca nu vor veni mai mult de 30,139 protestatari si cca.14 pensionari.Pe numarate. D-le Primar ales,va rog,gropile din asfalt si piata de haine din CENTRU.Se poate?!?!

Comments are closed.