24 iunie 2024

Tradiţii de Sânziene, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul

Sânzienele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători agrare ale lunii iunie. Deşi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan, după unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui.

Această sărbătoare de vară este cunoscută sub denumirea de Sânziene dar se mai folosesc şi denumirile: Sf. Ioan de Vară şi Ziua Soarelui, în satele de pe Valea Mureşului. In calendarul popular sarbatoarea Sanzienelor este un moment al solstitiului de vara, marcat de numeroase credinte si practici magice.

Prima semnalare etnofolclorică a sărbătorii îi aparține lui Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae” unde realizează o descriere amănunțită a obiceiului de Sânziene asimilând-o culturii zeiței Ceres: „Prin ea (Sânziană, Drăgaică) o înțeleg pe Ceres. Căci în această vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şi îi dau numele de Drăgaică. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe basmale colorate şi-şi prind de mâini cheile din hambarele lor. Astfel împodobită, cu mâinile întinse şi cu panglicile bătute de vânt, încât să se înfățişeze ca o zburătoare, se întoarce de la câmp acasă, cântând şi jucând, trecând prin toate satele de unde sunt însoțitoarele sale, cari cu cântece anume o numesc cât mai des sora şi stăpâna lor”.
Mai departe Dimitrie Cantemir menționează şi onomasticul Sânziene: „Numele este premergător Sântului Ioan. Țăranii sunt convinşi că în ziua dinaintea acestui sfânt soarele nu-şi urmează drumul său drept ci merge cu sărituri. În ziua aceasta toți țăranii se scoală înainte de răsăritul zorilor şi privesc cu ochii țintă răsăritul soarelui şi lumina lui face să tremure ochii lor nerăbdători, ei atribuie soarelui mişcarea care se petrece în ei şi intră în casă bucuroşi de ceea ce au văzut” (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei).
Suprapunându-se peste sarbatoarea creştină a ”Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoarea păstrează un amestec fascinant de culturi arhaice, precreştine şi agrare sub semnul magiei şi vrăjitoriei.
TRADIŢII DE SÂNZIENE, NAŞTEREA LUI IOAN BOTEZĂTORUL

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi, sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.
Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

În ziua de Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa.Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.

Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.În preajma Sânzienelor abundă practicile privind căutarea alesului în vederea căsătoriei. Astfel, fetele aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.

Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei, fata venind să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. Se spune că, după cum arăta această vită, aşa urma să arate şi viitorul soţ.

(realitatea.net)