Ziua Naţională a României, sărbătorită la Mangalia
Comunicat de presa
Primarul Mangaliei, Radu Cristian, va lua parte la ceremonia publică de comemorare a eroilor României, care va avea loc la Complexul Monumental din Piaţa Republicii în ziua de luni, 1 Decembrie. Cu prilejul sărbătoririi a 96 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Ziua Naţională a României, unităţile militare din Garnizoana Mangalia vor participa cu un detaşament de onoare la programul desfăşurat în centrul oraşului. În cadrul manifestărilor dedicate acestui eveniment, începând cu ora 10:00 va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, o depunere de coroane şi jerbe de flori, precum şi o paradă militară. Ulterior, Primăria Municipiului Mangalia va oferi, tuturor celor prezenţi, deja tradiţionalele porţii de fasole cu ciolan. Ziua festivă se va încheia, începând cu orele 17:30, cu solemnitatea de retragere cu torţe.