Acţiunile ilegale ale lui Tusac, sursă de conflicte în Mangalia

Comunicat

Mai multe organizaţii politice şi civice din municipiul Mangalia avertizează că ilegalităţile comise de candidatul acestei formaţiuni, Mihai Claudiu Tusac, ar putea determina o escaladare artificială a tensiunilor în cadrul comunităţii şi declansarea unor conflicte.

Organizaţia democrat liberală a depus o contestaţie, la Biroul Electoral, faţă de montarea de către Tusac şi echipa lui a unui banner anti-PDL, lucru interzis în campania electorală. Deşi există două hotărâri ale Biroului Electoral de Circumscripţie Mangalia si Constanţa, care stabilesc faptul că acţiunea sa este ilegală, acesta refuză să pună în aplicare deciziile privind înlăturarea materialului respectiv.

Un alt exemplu este dispozţia abuzivă a lui Tusac de a obliga angajaţii instituţiei pe care o conduce – plătiţi din bani publici – să meargă, zilnic, din casă în casă, şi să promită, în numele lui, orice: apă şi căldură gratis, izolare de blocuri, pachete etc.

Extrem de îngrijorător este că, în ultimele zile, Tusac a recurs la falsuri şi înscenări pentru ca unii conducători de unităţi din Mangalia, care au alte convingeri politice decât ale sale, să fie schimbaţi din funcţii.

Tusac recurge, totodată, la ameninţări mai mult sau mai puţin voalate la adresa susţinătorilor competitorilor săi, fapte de natură să stârnească reacţii greu de controlat.

Ca urmare, conducerea judeţeană a PSD este rugată, insistent, să intervină pentru a-l determina pe Tusac să reintre în legalitate şi să respecte regulile  unei competiţii electorale democratice, cutume care nu ar trebui să fie încălcate într-un stat de drept.

Biroul de Presă al PDL Mangalia

34 Comments

  1. inteleg ca ed de sud este un ziar portocaliu ,pro PDL ,dar acum este verde ,Iorgus a trecut la ecologisti?Nu este primarul ala cu padurea Comorovo ,curtea spitalului mangalia ,Uranus SA si multe altele.Mangaliotii vor sa-l voteze .Caruta cu prosti de la Caracal probabil s-a varsat in Mangalia

    • Apropo…când ai fost ultima dată în pădurea Comorova ❓
      Vezi tu…dacă nu treci podul de la Neptun şi nici mai departe de Saturn, nu ai cum să ştii că pădurea este la locul ei. Ce îţi vinde unul şi altul, sunt vorbe de clacă…de :!:…e campanie. Duceţi-vă în pădure şi constataţi pe viu că este la locul ei.
      De curtea spitalului nici nu vreau să amintesc. Era un focar atât pe timpul regimului comunist cât şi după.

      • Sunt aproape adevărate afirmaţiile nosferatuului. De multe ori un adevăr spus doar pe jumătate poate fi…minciuna cea mai plauzibilă.

    • Probabil ca a trecut pe aici acea caruta si a uitat doi!!! tu esti unul dintre ei!!! Esti nebun omule!!! Uranusul era solutia ideala pentru Mangalia! Era un oras curat! Vezi tu daca erai baiat destept te-ai fi uitat peste pod la Neptun si vedeai padurea!! e acolo! Multe altele?? care mai baiete?? care??? Eu cred ca raportul celor care vad realitate la cei care inca se lasa manipulati de minciunile 2suck-ului este de 1000 la 1!!! si cum spuneai si tu caruta aia a uitat doi oameni aici tu si 2suck!!!!

      • prieteni sunteti complet orbi,cititi macar declaratia de avere a lui Iorgus si apoi puneti o singura intrebare -de unde asa avere dintr-un salariu umil de bugetar? dar voi probabil sunteti din gasca portocalie care crede ca mai poate fura din pensiile si salariile oamenilor, vai de voi…Aduceti-l pe salam si pe regina ardealului sa va faca o manea ca lui base poate asa sa va mai voteze cineva

        • Apropo…suntem noi orbi, dar tu n-ai raţionament logic ❗ Până în 96 Zanfir Iorguş a avut şi calitatea de întreprinzător particular în mai multe afaceri…după care a trecut şi în barca bugetarului fiind ales primar. Asta nu înseamnă că şi-a văndut afacerea. Ba mai mult, şi-a dezvoltat afacerile, cum era şi firesc, dar sub managementul familiei sau altor persoane competente.
          Vezi cu aia cu furatul…vei avea surpriza ca guvernul Tonta să-ţi păstreze un cuantumul pe care îl ai s-au reîntregit, dar devalorizat, datorită inflaţiei şi a cursului leu-euro! O să fie mult mai dură „tăierea” ❗

        • Sa vedem mike : Cine administreza piata mercur ? stii ??? Chiar acum am citit declaratia de avere ! Ce vezi in neregula ? vezi ce avere are pasha , maganu si ciobanel , avere obtinuta sub privirea agera a 2suku-lui tau ! vezi ce se ascunde in spatele moldovanului si craciunului ! de unde crezi ca le vin banii ???? si nu sunt primari ….

        • nu stiu care e orb dintre noi….Tusac va incasa prin Callatis Therm milioane de euro. Verificati!!! El este paratul in dosarele de la Tribunal in timp ce tot el este si reclamantul. SUPER EXCROCHERIE,600 de noi cetateni , intr-o saptamana, cu carte de identitate de Mangalia…. suveica functioneaza. Cei ce iau in spati locativ, primesc o suma consistenta de la edilul Mangaliei,fratilor de invadeaza moldoveniiiiiiiiii,si astea sunt niste lucruri minore pe care le face 2suck al tau,care se vrea primar numai sa nu ajunga la poarta alba si atat

  2. pt. mike
    Ne-ai luat asa prin invaluire, ne-ai dus catre „padurea Comorovo”,apoi in curtea spitalului, ca pe urma sa spui de fapt ce
    te obsedeaza! Base si PDL-ul, stiu ca pe multi va obsedeaza, dar vei ajunge bai baiatule, sa plangi cu vorbe dupa PDL si chiar dupa Base si asta in cel mai scurt timp. Ai sa vezi tu ” gasca” uslinoasa de ce este in stare, pe pielicica ta, din pacate si pe a noastra, pentru ca sunt inca multi asa ca tine care gandesc cu dosul nu cu capul! Ce a facut Tusac in Mangalia, va fi nimic din ce vor face astia la nivel de tara, fraierule, sau poate tu esti multumit, mai stii?

  3. amice, nu ma intereseaza nici psd -ul nici pdl ,doar constat fanatismul unora ca tine (esti prost, scuze, dar ti-o spun pe romaneste) iorgus si tusac sunt cumetri sunt acelasi tip de politicieni ,chiar daca sunt vopsiti in culori diferite …nu are nici un rost sa-ti mai raspund pentru ca nu vezi nici la 2 pasi in fata … iorgus al tau a facut parca mai mult rau si ca primar si ca deputat decat 2sucks,cauta pe internet vezi cum si cat a vandut din padure verisorului Grigore Iorgus din Bucuresti si la altii vezi sesizarea ANI 2009 impotriva lui Iorgus ,vezi legatura cu clanul Raim ,aparitia ROMTERM-CALLATIS TERM etc ternul din curtea spitalului Traim foarte bine de cand PDL este la guvernare, esti complet idiot, ti -se inchide tuturoiul cu bani ?tie frica ca ramai fara terenul promis ?

    • Romanii n-au trait bine nici in vremea PCR-ului,FSN-ului,PSD-ului sau CDR-ului.
      Poate si din cauza votului universal care permite unor imbecili ca Mike sa voteze

      • hai sa-l votam pe iorgus astfel fiecare vot va merge spre pdl si gasca lui bhase ,udrea ,robherta etc ,uite unde sunt ungurenii si cotoii mei- deocamdata pe net, vreti sa votati numai voi ca peceristii bogdane? ,foarte bine daca mangaliotii vor gaze de sist la vama veche si costinesti, puneti umarul si aduceti gasca pdl -ista la putere doar ce v-ati obisnuit sa va taie salarii si pensii ,stati subjugati in continuare, sa va conduca un „bogdan”care plange de dorul de iorgus, ha,ha,ha ce va ciuruit din nou ….

        • Dupa 10 iunie o sa mi se aline „dorul” de Iorgus si probabi nici n-o sa simt lipsa golanilor lui Tusac.
          Doar niste cretini pot vota la Mangalia pe Tusac si PSD -adica Piciu,Pasa, Ciobanel etc.
          Din pacate mai exista astfel de oameni care vor da votul slaparilor doar pentru a nu fi,he,he,he, exploatate gazele de sist la Costinesti.

          • bogdanel, esti dus rau cu capul, dar ce sa faci, presteaza pe net ca alfel nu-ti iei banii, scrie frate !Oricum pentru tine orice dovada ,document s-ar aduce ,ar fi doar o manipulare a” agenturilor straine” care pun umarul la demolarea realizarilor marete ale lui iorgus si pdl-ului sau . Ai prieteni, parinti ,bunici? Citesc ce scrii pe net? Traiesti in Mangalia? Idiotule, de data asta avem de unde alege primarul nu neaparat iogus sau tusac Tu nu vezi ca nu indemn pe nimeni sa voteze cu un candidat anume? Daca stafful de campanie al lui iorgus este plin de prosti ca tine m-am linistit degeaba si-a alaturat unele nume,

          • Scuze Mike-am uitat ca mai sunt in oras si slapari romantici care cred in candidati providentiali aterizati de la Garda Financiara.Probabil esti la varsta la care idealismul are o mare doza de naivitate ca sa nu spun prostie.In Romania clasa politica reprezinta ,fara exceptie,o imensa cloaca.
            Data fiind situatia actuala de la Mangalia avem de ales intre Iorgus si Tusac si dintre cei doi eu il voi vota pe Iorgus.
            Trebuie sa fim pragmatici

    • Ştii ceva, … văd că nu faci diferenţa între rudenia civilă, rudenia firească sau relaţia de cumentrie ! Ce îţi pot cere, dacă atât poţi ❓
      Şi…la cât de frumos vorbeşti, să vede că ai avut o educaţie aleasă ! Brava, …continuă …

  4. eu on May 27, 2012 at 20:31
    Your comment is awaiting moderation.
    lingau esti frate…si nu demult citesc presa zilnic si stiu sa fac diferenta,dc nu i-ai tinut parte astuia si cand ingheta lumea in case asta iarna? visezi la vreun post de consilier? sunteti din zi in zi mai penibili,aacest reply in postez ca un mesaj privat pentru k sunt convins ca nu il vei posta si ma vei si bana..SOTO:)))))) deja ma amuza actiunile tale la maxim sunteti un car cu prosti rasturnat din pacate in orasul nostru!! dar ….AMR 2 saptamani:)))))))vb dupa 10 iunie OARE CEI DE LA MANGALIA.MN IMI VOR POSTA COMENTUL??:))) APROPOS VI SE SPUNE EDITIA DE CACAT PE ACOLO ATI CITIT?MA REFER LA ADMINI:))) EU DEJA NU-I MAI INGHIT(ACEST COMENNT A FOST POSTAT PE TUSAC.MN….PARDON MANGALIA.MN:)))))))

  5. Geo, draga, tu te bagi in seama pe aici flosind cuvinte ” elevate” si fara nici un inteles, spre a ne reaminti cat sunteti de multi, voi astia care aveti cap doar sa-l purtati pe umar spre a nu va ploua in gat? Valabil si pt mike, ala, care recita ca pe o poezie scrisa prost si fara rost, vesnicele aberatii pe care le auzim de ani de zile. Dar asta e, nu ne ramane decat sa va tratam in continuare cu un mare flit!

    • :)))))))))) iti recomand sa mai citesti o data comentul meu mai cu atentie ,este un coment petru psd-istii de pe mangalia.mn care nu accepta decat comentariile cu tusac ridicat in slavi,si vb urat despre ziarul asta si m-au banat de N ori

  6. N-am inteles la ce te refereai in comentariul tau, deoarece nu mai citesc Mangalia. mn deoarece nu merita efortul, scuze!

    • mi-am dat seama ca ai inteles gresit…eu i-am rugat sa ma baneze permanent sa numai fiu tentat sa le citesc bullshet-urile si sa imi stric ziua!!am fost banat de 4 ori luna asta:)))))))))

  7. pt.Geo
    ma grabesc, scuza-mi exprimarea, am vorbit ca la clasa a-II-a folosind de doua ori „deoarece”, se mai intampla!

  8. mike vorbeste fara sa se fi informat suficient ! dar ajunge cat ati dat in el ! mai bine ii explicati situatia reala din primaria mangalia ! sa inteleaga omul adevarul adevarat ! nu ar fi mai bine asa ?

    • multam pentru grija ,sigur nu este nevoie sa ma informati ,se vede ca sunteti postaci platiti,luati orele care apar deasupra mesajelor voastre ,te scoli si sari direct pe net asta e jobul vostru ,eu nu am timp mult la dispozitie ,ca mi-a zis MRU sa muncesc de dimineata pana seara ca sa ies din criza ,portocale verzui-probabil de ura ….
      Cine nu este cu voi ,este impotriva voastra dragi comunisti migrati de pe stanga ,chipurile pe dreapta ,hai ca mai aveti putin si ajungeti pe faras ca pora lupea marean .Dupa 10 iunie va gudurati pe langa alti stapani ca asa va este neamul vostru de lingai

      • te asigur ca sunt un simplu cetatean al municipiului mangalia,,nu sunt platit de absolut nimeni,si nu am nici un fel de interes,nu ma intereseaza primaria decat cei care conduc orasul in care traiesc,iar daca acestia fac abuzuri exagerate,spre ex imi ameninta copilul la scoala c nu ia bacul daca nu voteaza tusac,imi ameninta familia ca daca nu iese sa faca campanie pro tusac va ramane fara loc de munca,prietenii ca nu vor obtine autorizatii si vor primi amenzi daca nu voteaza tusac,aduce oameni din tara si le face buletine pe mangalia sa voteze tusac plateste oamenii care ii iau in spatiu cu sume considerabile..etc etc….mai vrei????nu vedeti ca sunteti legati la ochi…eu tind sa cred k in sinea voastra va dati seama de ce pramatie psihopata este edilul dar nu aveti varianta…

          • vai de capul tau esti frate dute si arunca-te in mare ca faci umbra pamantului degeaba!!

          • oare lui Carlescu de ce nu ii este frica sa scrie ? SI scrie de mult,plus alti ziaristi din Constanta. Evenimentul zilei,Libertatea B1 Tv abia asteapta. Eu nu sunt magar ca tine, cand faci o greseala de ortografie nu te corectez,CA ASA E PE NET dar ComorovO (eu)versus dute (tu)care o fi mai grava??? IMBECILULE!!!!!!!

1 Trackback / Pingback

  1. Mangalia News - Acţiunile ilegale ale lui Tusac, sursă de conflicte în Mangalia

Lasă un răspuns la mike Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*