2014 Anul European împotriva risipei de alimente
Comunicat de presă
Anual, în luna noiembrie, se organizează ,,Sapămâna educației globale”, activitate cuprinsă în programul inițiat de Consiliul Europei denumit ,,Programul European Educația Globală”. Tema din acest an este ,, Securitatea Alimentației” – problematică vitală pentru întreaga populație a globului.
Cu această ocazie, în perioada 17-21 noiembrie 2014, Colegiul Economic Mangalia a derulat o serie de activități având ca scop educarea tinerilor în spiritul reducerii risipei de apă și alimente.
Astfel, s-au desfasurat seminarii, campanii de conştientizare a pericolului produs de risipa de apă și alimente, concursuri interactive “Cine știe câștigă!”, acțiuni de voluntariat, colectarea de legume, fructe și alimente neperisabile (acestea s-au donat la Școala Specială Sanatorială Mangalia, Școala Specială Sanatorială Techirghiol, Căminul de Bătrâni Mangalia şi Gradinița “Santa Maria” Mangalia), ateliere de creație, afișe, fluturași, postere cu tematică şi o expoziţie culinară cu preparate dietetice.
Mulțumin partenerilor și sponsorilor, respectiv Asociația de părinti ,,Școala copilului meu” din cadrul Colegiului Economic, SC. Selgros Cash & Carry, Mangalia TV pentru spijinul acordat în realizarea activităților, precum și cadrelor didactice implicate în realizarea acestui proiect.
Dir. Prof. Ciobanel Simona Raluca CPPE Col. Ec. Mang. Dir.adj.prof. Cornelia Tănase prof. Delia Casiana Florea
Consilier imagine Prof. Nicoleta Teodorescu