Iată care sunt secțiile de votare din Mangalia și stațiuni

bec-peste-150-000-de-alegatori-au-votat-pana-la-ora-23-00-in-sectiile-din-strainatate-18496418

Acestea sunt secțiile de votare de pe raza municipiului Mangalia:

NR. S.V. DENUMIRE ADRESĂ
212 Casa Municipală de Cultură MANGALIA, Şoseaua Constanţei ,Nr.5
213 Grup Școlar Economic MANGALIA, Strada Oituz, Nr.18-20
214 Liceul Tehnologic ”Ion Bănescu” Mangalia MANGALIA, Strada Negru Vodă, Nr.19
215 Grup Școlar Industrial ”Ion Bănescu” MANGALIA, Strada Portului, Nr.19
216 Grup Școlar Industrial ”Ion Bănescu” MANGALIA, Strada Portului, Nr.19
217 Școala Generală Nr.3 MANGALIA, Strada Albatros, Nr.10
218 Școala Generală Nr.3 MANGALIA, Strada Albatros, Nr.10
219 Grădinița Nr.3 MANGALIA, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr.62
220 Școala Generală Nr.1 MANGALIA, Strada Matei Basarab, Nr.42
221 Școala Generală Nr.1 MANGALIA, Strada Matei Basarab, Nr.42
222 Școala Generală Nr.2 MANGALIA, Strada Teofil Sauciuc-Săveanu , Nr.22
223 Școala Generală Nr.2 MANGALIA, Strada Teofil Sauciuc-Săveanu , Nr.22
224 Sediu ECOGOLD SA MANGALIA, Strada Gheorghe Asachi, Nr.2
225 Școala Generală Nr.1 MANGALIA, Strada Matei Basarab, Nr.42
226 Școala Generală Nr.1 MANGALIA, Strada Matei Basarab, Nr.42
227 Școala Generală nr.5 MANGALIA, Şoseaua Constanţei, Nr.27
228 Școala Generală nr.5 MANGALIA, Şoseaua Constanţei, Nr.27
229 Școala Generală nr.5 Gala Galaction MANGALIA, Şoseaua Constanţei, Nr.27
230 Hotel Mangalia MANGALIA, Strada Matei Basarab, Nr.3A
231 Spaţiu destinat activităţilor culturale (fosta Biblioteca Franceză Arthur Rimbaud) MANGALIA, Şoseaua Constanţei, Bl. PY4
232 Club Spital Mangalia MANGALIA, Strada George Emil Palade, Nr.30
233 Grădinița Callatis MANGALIA, Strada Rozelor, Nr.42A
234 Liceul Callatis MANGALIA, Strada Rozelor, Nr.42
235 Liceul Callatis MANGALIA, Strada Rozelor, Nr.42
236 Baza Sportivă Marina MANGALIA, Strada Petre Ispirescu, Nr. 7
237 Gradinita nr. 5 Neptun MANGALIA, NEPTUN, Strada Plopilor, Nr.12 A
238 Gradinita nr. 5 Neptun MANGALIA, NEPTUN, Strada Plopilor, Nr.12 A

 




Săptămâna viitoare se întrerupe furnizarea apei potabile la Mangalia

RAJA

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din Stațiunile Neptun și Olimp (municipiul Mangalia), se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va întrerupe furnizarea apei potabile marți – 14 mai 2024, în intervalul orar 08.00 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din stațiunile Neptun și Olimp.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au transmis reprezentanții RAJA Constanța.




Mangalia a intrat în campanie electorală! Se anunţă zile zbuciumate cu reproşuri reciproce. Cine sunt candidații la fotoliul de primar

bec-peste-150-000-de-alegatori-au-votat-pana-la-ora-23-00-in-sectiile-din-strainatate-18496418

Vineri, 10 mai 2024, s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare.

Pentru Mangalia, cele care interesează în mod deosebit sunt alegerile locale pentru funcţia de primar şi pentru noua componenţă a Consiliului Local.

În cursă au intrat 8 candidaţi, respectiv: Abdurefi Semiran, consilier judeţean, asistent DSP – USR, Menabit Osghiun, consilier local – Alianţa Noi Suntem Mangalia, Cristian Radu, primar în funcţie – PNL, Paul Foleanu, consilier local, avocat – PSD, Alexandru Vieru, administrator – PUSL, Dan Moldovan, consilier local, administrator – PRO ROMÂNIA,  Adrian Zamosteanu, navigator – REPER, Cristian Andrei Niţă, SOS.

Campania se va încheia pe 8 iunie 2024, la ora 7.00.

Pe 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri, și se va încheia în aceeași zi, la ora 22.00.

Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, pot vota până cel mult la ora 23.59.

După numărarea voturilor și soluţionarea eventualelor sesizări sau contestații, rezultatele alegerilor alegerile pentru autoritățile administrației publice locale și pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, vor fi validate și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Urmează să vedem cum se va desfăşura campania electorală, dacă vom asista la atacuri la persoană între contracandidaţi, dacă vor fi remarcate şi sesizate pomeni electorale, distrugeri de afişe şi panouri, lucruri obişnuite într-o astfel de perioadă.

Dacă la ultimele două scrutinuri, campaniile au fost relative liniştite, în următoarea lună va exista agitaţie, în condiţiile în care mai multi candidaţi doresc schimbarea.

Pe de altă parte, înverşunarea cu care PNL îi supravehjează pe contracandidaţi este dată de dorinţa primarului de a avea cât mai mulţi consilieri locali pentru a nu fi nevoit să stea la mila altor partide 0pentru a crea majoritate, deoarece nicio formaţiune politică nu-şi oferă sprijinul, gratuit..

În ultimele două mandate, PNL a avut un număr confortabil de consilieri, astfel că în puţine situaţii a avut nevoie de voturile altor partied pentru a aproba proiectele de hotărâre pe care şi le-a dorit.

Ar mai fi de spus faptul că de 8 ani, primarul în funcţie, Cristian Radu nu a participat la nicio şedinţă a Consiliului Local, pasând munca dificilă viceprimarului Dragoş Angelescu, în capul căruia s-au spart toate borcanele.




S-a stins din viață „Conu’ Iorgu”, șeful Ansamblului Litoral de la Mangalia

Iată care sunt secțiile de votare din Mangalia și stațiuni

A plecat la cer Ioan Cârneciu, șeful Ansambului „Litoral” din Mangalia.

Anunțul a fost făcut public de Dumitra Ica, una dintre membrele Ansambului Litoral Mangalia, din care făcea parte Ioan Cârneciu.

„Nea Iorgu” sau „Conu’ Iorgu” cum era cunoscut la Mangalia, a înființat Ansamblul Litoral în 13 februarie 2013.

„Când cei iubiți se duc la cer/Să știți cu toții că nu pier

De sus din cer veghează blând/Pe toți cei dragi de pe pământ!

Odihnească-se-n pace șeful nostru Iorgu Cârneci (Ansamblu Litoral Mangalia)”, a scris Dumitra Ica pe Facebook.




În pragul campaniei electorale, primarul Cristian Radu a plătit din bugetul local 264.600 de lei pentru… cărucioare de cumpărături!

Caruț

Cadou costisitor  făcut pensionarilor din Mangalia, votanţii cei mai harnici, care vin la urne la primele ore ale dimineţii în ziua alegerilor. Generozitatea vine din partea primarului Cristian Radu, care, însă, nu a dat cele aproape 3 miliarde de lei vechi din propriul buzunar, ci din bugetul local, care, culmea, din câte se ştia, era la fundul sacului, în condiţiile în care multe proiecte au stagnat, iar salariaţii din subordine au primit retribuţiile cu mari întârzieri.

În ce constă acest dar făcut în precampania electorală şi cu doar câteva zile de debutul campaniei propriu-zise al cărei start începe mâine, 10 mai 2024? Au fost cumpărate 1.400 de cărucioare pentru cumpărături, atât de folosite de către pensionari, la preţul de 189 lei bucata.

Un astfel de cărucior, poate fi achiziţionat de pe Internet cu 49 de lei, numai că degeaba este ieftin, dacă nu are imprimată emblema Primăriei Mangalia, cum au cele achiziţionate de către edil!

De altfel, nu este pentru prima dată când primarul cadoriseşte votanţii de care are cea mai mare nevoie. Transport gratuit, torturi, cadouri în bani, diplome, urări telefonice, sunt câteva dintre atenţiile cu care primarul îşi atrage electoratul salvator.

Cum rămâne însă cu vigilienţa, să nu spunem prigoana, împotriva contracandidaţilor pe care le manifestă, cu multă înverşunare, primarul Cristian Radu? Să aibă ochi doar pentru greşelile altora, în timp ce pe ale sale le trece cu vederea?

Şi atunci, ne întrebăm, retoric, mai mergem înainte sau ne oprim?!




PSD Mangalia își lansează, oficial, candidații la Primărie și Consiliul Local. Când are loc evenimentul

PSD

Partidul Social Democrat își va lansa, în cadrul unui eveniment public, candidații la Primăria Mangalia și la Consiliul Local.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 mai 2024, de la orele 17.00, la Casa de Cultură Mangalia.

Pe aceeași temă:

Aceştia sunt candidaţii cu care PSD Mangalia intră în bătălia electorală din 9 iunie




IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de trafic de influență

IPS Teodosie

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1128/VIII/3 din 5 decembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

  • P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

În contextul menționat mai sus, inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promiși (160.000 lei) respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanță fictiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




Atenție, se va sista furnizarea apei potabile în Agigea, Lazu și Eforie Nord!

RAJA - opriri apă

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă în localitățile Lazu, Agigea, Techirghiol și Eforie Nord. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 38 de ore, în perioada 14 mai 2024, ora 00.00 – 15 mai 2024, ora 14.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Investiția face parte din CL8 –“Reabilitare conductă magistrală în Eforie Nord, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare precum și a conductelor de refulare din localitățile Eforie Nord, Agigea și Techirghiol, județul Constanța” în valoare de aproximativ 32 milioane lei și CL41 –“Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord. Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare de aproximativ 77 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În vederea reducerii timpului de execuție a intervenției, ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat în urmă cu peste două săptămâni activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de aceste intervenții să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Reluarea furnizării se va realiza gradual, în fiecare zonă afectată.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




La 2 Mai începe Festivalul concurs „Scoica de argint”: Iată programul evenimentului

Școala 2 Mai

Școala gimnazială nr. 1 din 2 Mai organizează, pe 10 mai 2024, Festivașul concurs Scoica de Aur. Vor fi competiții culinare, instrumentale, muzicale (muzică populară și ușoară). 




Taner Reșit: Începe cadastrarea și înscrierea gratuită în cartea funciară a imobilelor din Tuzla

Taner

Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, anunță că, începând de luni, 13 mai 2024, va începe cadastrarea și înscrierea în cartea funciară gratuită a tuturor imobilelor (case și terenuri intravilane/extravilane).

Pentru a beneficia de înregistrarea gratuită în cadastru și cartea funciară, parcurgeți următorii pași:

  • Permiteți accesul echipei executantului lucrărilor pe proprietate pentru a face măsurători;
  • Actele necesare intabulării le înmânați echipei executantului lucrărilor (certificat de moștenitor în copie legalizată, contract de vânzare-cumpărare sau alt act de proprietate în copie legalizată, acte de identitate în copie, acte de stare civilă în copie.

Pe aceeași temă:

Tuzla: Începe reabilitarea străzilor din comună. Ce transmite primarul Taner Reșit




Aproape 3.000 de pacienți s-au prezentat la UPU Constanța în minivacanța de Paște. 53 dintre aceștia au ajuns în camera de resuscitare

Spitalul de Urgență

2.841 pacienţi (1.988 adulți și 853 copii) au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, începând de miercuri, 1 mai şi până ieri, 7 mai 2024.

În urma triajului, cele mai multe urgenţe, 2334, au fost repartizate pe codul verde (pacienţi cu funcţii vitale stabile, dar care necesită investigații și posibil internare).

Alţi 213 pacienţi au fost încadraţi pe codul galben, iar pe codul roșu (camera de resuscitare) au fost preluaţi 53 de pacienti.

De 1 Mai, UPU SMURD Constanţa a înregistrat 476 prezentări, iar în prima zi de Paşti, au avut nevoie de servicii medicale de urgenţă alte 412 persoane.

Întreg personalul SCJU Constanţa a depus eforturi permanente pentru ca toţi pacienţii să fie preluaţi, evaluaţi şi trataţi în cel mai eficient mod.

Dintre cele 2841 de persoane preluate de Unitate Primiri Urgenţe în aceste zile de sărbătoare,  478 au necesitat internare pentru îngrijiri de specialitate continue şi investigaţii medicale suplimentare.

Astfel, dintre secţiile cu cele mai multe internări, menţionăm: Pediatria- 82 de cazuri noi, Cardiologia- 48 pacienţi, Gastroenterologia – 30 de pacienţi, Neurologia- 33 pacienţi, Obstetrică Ginecologie 1 și 2-67 paciente.

Totodată, vă reamintim că începând de astăzi a fost reluat programul Ambulatoriului de Specialitate dar şi cel al Biroului de internări.

 




„Urgențele” din Mangalia, luate cu asalt de tineri beți, în minivacanța de 1 Mai. Nici adulții nu s-au lăsat mai prejos

Spital Mangalia 2

Câteva sute de persoane s-au prezentat la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, în perioada sărbătorilor de Paște și 1 Mai.

Astfel, în perioada 1-7 mai, la unitatea medicală din sudul litoralului s-au înregistrat aproape 500 de pacienți, dintre care peste 70 au fost minori. Patologiile au fost diverse, printre simptomatologii fiind stări febrile, sindrom diareic, vertij, AVC, insuficiențe respiratorii, cardiace, infarct miocardic sau agitații psihomotorii, cauzate de abuzul de alcool.

Numai în ultimele 24 de ore, la CPU Mangalia s-au prezentat aproape 100 de pacienți adulți, cu patologii asociate consumului de alcool sau meselor copioase de sărbătorile pascale, dar și cu alte afecțiuni cronice.

Cele mai grave cazuri, atât în rândul copiilor, cât și al adulților au fost transferate către Spitalul Județean de Urgență Constanța.




Șoferi beți sau drogați prinși de polițiști la 2 Mai și la Mamaia, în minivacanța de Paște

Razie poliție

Polițiștii constănțeni au fost la datorie în minivacanța de 1 Mai și de Paște. În această perioadă au fost testați cu aparatul etilotest aproximativ 3.400 de conducători auto și 193 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 42 de permise de conducere, au fost retrase 31 de certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Pe 2 mai, în jurul orei 23.50, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Pe 3 mai, în jurul orei 23.55, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Pe 5 mai, în jurul orei 01.45, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe D.C. 86. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe 6 mai 2024, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în stațiunea 2 Mai, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe 6 mai 2024, în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cazurile a fost întocmit dosar de cercetare penală.




ATENȚIE! Se va sista furnizarea energiei electrice la Limanu

bec

Rețele Electrice Dobrogea anunță cetățenii comunei Limanu că joi, 9 mai, între orele 8.30-12.30 se va sista furnizarea energiei electrice pe mai multe străzi din localitate.

Sunt vizate de înreruperi străzile: Traian Vuia, Ion Creangã, Stejarului, Bradului, Pinului, Mãrului, Lacului, Vasile Alecsandri, Salciei şi Teiului – întrerupere parƫială.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, au transmis reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.




Tradiţiile comunității tătare de sărbătoarea Qidirlez, ziua în care trecem la anotimpul cald

Hâdârlez

Comunitatea tătară celebrează, astăzi, una dintre cele mai populare sărbători: Qidirlez, Hâdârlez (Hîdîrlez, Kîdîrlez, Kădărlez).

Această sărbătoare preislamică îşi are originile în cultul dualităţii şi celebrării reîntoarcerii la viaţă. După legendă, cei doi fraţi gemeni Hăzăr şi Iliaz, au fost alungaţi din Cer de către Creator şi au primit dreptul de a se întâlni, o singură dată pe an (în ziua de Hâdârlez), unul devenind stăpânul Pământului şi celălalt al Cerului. Aceştia au fost consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane.

Pe pagina oficială a Uniunii Democrate a Tătăarilor Turco-Musulmani se arată că:

„Qidirlez este o sărbătoare de dinainte ca lumea turcică să îmbrățișeze religia islamică. Ea își are originile în cultul dualităţii şi celebrării reîntoarcerii la viaţă. Conform legendei acestei sărbători, ar fi existat doi fraţi gemeni Qıdır (Hızır) şi Elez (Iliaz) care au fost alungaţi din Cer de către Creator şi au primit dreptul de a se întâlni o singură dată pe an în ziua de 6 mai, unul devenind stăpânul Pământului iar celălalt al Cerului. Ziua de 6 mai era considerată începutul verii și jumătatea anului, care se împărțea în vară (Hazir) și iarnă (Qasım).
Iarna începea pe 8 noiembrie. Qıdır (Hızır) şi Elez (Iliaz) erau percepuți ca patronii astronomici ai vieţii umane.
Legenda spune că cei doi se întâlneau în fiecare an de Qıdırlez pe pământ pentru a îndeplini dorințele oamenilor, pentru a le da speranță, fertilitate și belșug.
  • Potrivit acestei superstiții, pentru îndeplinirea acestora, în noaptea de 6 mai totul se lăsa deschis – ușile întredeschise, oalele fără capac, hainele la vedere șamd. Dorințele erau scrise şi împreună cu panglici colorate se agățau în copaci sau în tufele de trandafiri.
  • De-a lungul timpului, datorită caracterului său păgân și a conflictului cu perceptele islamice, această sărbătoare a suferit diferite transformări și adaptări, iar în zilele noastre, pe 6 mai, oamenii își cinstesc și pomenesc morții.
  • Se fac slujbe religioase spre pomenirea celor trecuți în cele veșnice iar femeile merg la cimitir (mezarlıq).
  • Se merge la iarbă verde, la marginea câmpului, a pădurilor sau a apelor împreună cu membrii familiei şi se servește din preparate tradiționale, turtă cu brânză numită qalakay (maylı qalaqay) şi ciorbă de miel (qozı sorpası).
  • În același timp, pelwanii (luptătorii) se întrec în prima competiție de kureș (lupte tradiționale tătărești) a verii, se cântă și se veselește.
  • Se face foc și se sare peste el într-un ritual simbolic de purificare”.

FOTO: Facebook




Atenție, se înregistrează presiuni scăzute în Năvodari, Lumina și Corbu!

RAJA
Astăzi – 05 mai 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 600 mm, în zona localității Lumina.
Pentru executarea intervenției, începând din această seară, de la ora 21.00 și până mâine dimineață, 06 mai 2034, ora 05.00 se reduce presiunea apei în localitățile Lumina, Corbu și Năvodari, inclusiv zonele Peninsulă și Industrială. Această situație va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, în funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat în perioada menționată. Totodată, lipsa apei se va înregistra și la etajele superioare ale blocurilor din zonele afectate.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi, în cel mai scurt timp.



VIDEO FOTO ARDE un apartament pe strada Portului din Mangalia. Pompierii intervin la fața locului

Incendiu

Un apartament de la primul etaj al unui bloc de pe strada Portului, din apropierea sensului giratoriu a luat foc, în urmă cu câteva minute.

Pompierii militari intervin chiar acum pentru stingerea incendiului.

Se intervine cu autoscara, o ambulanță SMURD și autospeciala de stingere cu apă și spumă.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE

În urma incendiului au ars materiale plastice și mobilier de bucătărie, de la o candelă lăsată nesupravegheată.

În urma incendiului, din imobil s-au autoevacut două persoane ce nu au necesitat îngrijiri medicale.




„Ediția de Sud” vă dorește sărbători pascale cu liniște și lumină în suflete!

Iată care sunt secțiile de votare din Mangalia și stațiuni



Managerul Sanatoriului Balnear Mangalia vă dorește un Paște fericit!

Iată care sunt secțiile de votare din Mangalia și stațiuni



Președintele USR Mangalia, Semiran Abdurefi vă dorește Sărbători fericite, alături de cei dragi!

Iată care sunt secțiile de votare din Mangalia și stațiuni