20 aprilie 2024

600 de copii din Mangalia cresc fără unul sau ambii părinţi, plecaţi la muncă peste hotare

Aproape 600 de copii din Mangalia cresc fără unul sau ambii părinţi, plecaţi la muncă, în străinătate. În dorinţa de a le oferi o viaţă mai bună decât aceea pe care au avut-o ei înşişi, mulţi uită că micuţii rămaşi în urmă au nevoie, în primul rând, de dragoste şi mai puţin de un telefon sau o tabletă scumpe, le trebuie un sfat părintesc şi nu o haină „de firmă“.

Trăind sentimentul abandonului, mulţi dintre copiii celor plecaţi peste hotare sunt deprimaţi: unii sunt bântuiţi de gândul sinuciderii, alţii devin, din elevi buni sau chiar foarte buni la învăţătură, mici infractori. Potrivit primăriei Mangalia, părinţii ce părăsesc ţara pentru a munci în străinătate au obligaţia să notifice Serviciul Public de Asistenţă Socială referitor la intenţia lor, precum şi să nominalizeze persoana în îngrijirea şi întreţinerea căreia vor rămâne copiii.  „În baza declaraţiilor părinţilor, reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială vor întocmi un raport de evaluare iniţială fiecărui copil. În situaţia în care din raportul de evaluare rezultă faptul că acel copil se află în situaţii de risc, se întocmeşte planul de servicii în vederea prevenirii separării copilului de familia sa“, afirmă S.P.A.S. Mangalia.

Până la rapoartele efectuate de angajaţii statului şi planurile lor de servicii, dramele copiilor rămaşi în grija unor persoane care nu le pot înţelege lacrimile din suflet, bunici sau rude apropiate, se consumă, zilnic, la doi paşi de noi. Niciun calculator, haină sau jucărie nu pot înlocui dragostea mamei. Chiar aflaţi în grija celuilalt părinte, a bunicilor sau altor rude apropiate, copiii se obişnuiesc greu sau, uneori, deloc cu plecarea celor ce le-au dat viaţă. Stau mărturie zecile de sinucideri în rândul copiilor români, părăsiţi acasă de părinţii plecaţi peste hotare. Multe dintre aceste cazuri au la bază plecările planificate, iniţial, „temporar“ – un an, maximum doi, dar care se întind, uneori, pe mai bine de zece ani.

„De ce a plecat mama? Nu cumva pentru că eu sunt un copil rău?…”

 Sărăcia în care se zbat familiile de români este un motiv rezonabil şi suficient pentru a justifica abandonul, cu anii, al acestor micuţi sau viaţa copiilor este un preţ prea mare pentru un serviciu, de cele mai multe ori, nenorocit, în străinătate?

Psihologul Adrian Trică afirmă că, prin plecarea părintelui sau ambilor părinţi din locuinţă, întreaga familie este „lovită“ iremediabil: „Cei mai afectaţi de această situaţie, sunt copiii, indiferent dacă aceştia au doar 4,5 ani, ori 14 sau 15. Un copil nu „înţelege”, el „simte”. Actul plecării, în sine, este asimilat de către aceştia cu moartea. Ajung astfel să-şi pună întrebări de genul: „De ce a plecat mama? Nu cumva pentru că eu sunt un copil rău şi nedemn de iubirea ei?…” Este drama copiilor cu părinţii plecaţi la muncă. Pe lângă afecţiunea părinţilor, copilului îi va lipsi securitatea şi stabilitatea, modelele care să îl ghideze în aceşti primi ani de viaţă. Fiecare copil va transpune lipsa ataşamentului în plan fizic, psihic, şcolar, social sau emoţional. Unii pot somatiza această suferinţă îmbolnăvindu-se, alţii se răzvrătesc, încep să consume substanţe halucinante, au rezultate şcolare mult diminuate, iar alţii transpun în plan psihic, achiziţionând o suferinţă sau alta“.

Părinte, plecat la muncă în Germania: „Cei cu burta plină nu îi înţeleg pe cei flămânzi“

 Părerile părinţilor plecaţi în străinătate sunt împărţite. „Cei cu burta plină nu îi înţeleg pe cei flămânzi. De patru ani ne chinuim şi eu şi soţul meu printre străini, muncim la negru şi trimitem câte 400-500 de euro acasă. La Mangalia nu aveam cu ce să plătim nici chiria, nici mâncarea noastră şi a copiilor, nu aveam bani de medicamente, de şcoală… Acum, cât de cât, putem ţine copiii la şcoală, sunt în grija bunicilor care se ocupă de ei în mod exemplar“, este părerea Marianei Beldie, o mamă ce munceşte în Germania din 2009, împreună cu soţul său şi care şi-a lăsat cei doi copii la Mangalia, în grija bunicilor.

La polul opus, Cristina Ion este de părere că, dacă părinţii ar vrea cu adevărat, nu şi-ar abandona copiii în ţară. Stabilită în urmă cu şase ani într-o mică localitate de lângă Napoli, Cristina spune că nu s-a pus niciun moment problema părăsirii copilului: „Era mic la vremea respectivă, avea doi ani, dar nu ne-am gândit să îl lăsăm acasă, nici măcar în grija bunicilor. A fost foarte greu, stăteam cu el cu schimbul sau îl mai lăsam în grija unor vecine, românce şi ele. Acum este la şcoală, s-a integrat perfect alături de colegi, este privit ca unul de-al lor. Îmi închipui că, pentru părinţii care au mai mulţi copii, ar fi mai greu să vină cu ei la muncă, printre străini. Nu poţi judeca pe nimeni, fiecare îşi clădeşte singur viaţa, dar anii copilăriei nu îi mai poţi aduce înapoi şi, dacă nu te bucuri de copilul tău la timp, ajungi să realizeză că e prea târziu să mai faci acest lucru“.

2 thoughts on “600 de copii din Mangalia cresc fără unul sau ambii părinţi, plecaţi la muncă peste hotare

  1. si eu plec de cativa ani dar nu mi s-a intamplat asa ceva…….eu cred ca nu aveati ce scie din lipsa de ….material….deci sa inteleg ca mia-ti facut cumva copiii infractori??????
    si din cate stiu eu trebuia sa te semnezi……….cine ne ofera un salariu …decent?????fara suparare intreb??????

Comments are closed.