Primăria Mangalia a lansat pe faleză două obiective turistice noi!
Amatorii de plimbări din localitate, dar și turiștii veniți la malul mării pentru tratament balnear au la dispoziție, de câteva zile, două noi atracții ce merită admirate. Este vorba despre cele două panouri care ne anunță începerea și finalizarea proiectului de reabilitare a falezei Mangalia.
Indicatoarele sunt numai bune de folosit pentru selfie-uri, întrucât altă utilitate serioasă nu au. Așa se face că în cazul unuia dintre acestea termenul de finalizare a expirat la data de 10 decembrie 2015, iar în cazul celuilalt suntem anunțați că modernizarea trebuie încheiată până la data de 4 aprilie 2016.
Cum ambele termene au expirat, panourile nu au decât rol decorativ, dar cu impact deranjant având în vedere ritmul de melc în care se derulează proiectul.
Cu toate acestea, reprezentanții Primăriei Mangalia nu au venit cu nicio declarație prin care să justifice modul defectuos în care s-au ocupat de la debut până în prezent de această investiție. Localnicii, dar și vizitatorii au dreptul de a afla ce se întâmplă cu această faleză, ce se întâmplă cu dalele prin care au fost recompensați artiștii valoroși, ce se întâplă cu teii cu rădăcini descoperite și parțial distruse, dar și să afle faptul că sunt folosiți banii publici, nu fondurile europene pierdute din cauza termenului inițial depășit.
Halucinant este faptul că nici fondurile Uniunii Europene și nici banii cetățenilor Mangaliei nu au mobilizat Primăria Mangalia, astfel încât să urgenteze finalizarea proiectului în interiorul unuia dintre termenele stabilite!
De altfel, faleza Mangalia reprezintă un subiect de interes național, al cărui zid din beton a revoltat o țară întreagă. Sunt de notorietate reportajele difuzate de toate televiziunile naționale pe marginea acestui subiect. Efectul produs a fost diminuarea timidă a unei porțiuni din zid, calitatea lucrărilor lăsând în continuare de dorit.
Ar mai fi de spus faptul că un alt proiect care trebuia finalizat la sfârșitul anului trecut, respectiv amenajarea Parcului Ever Green, înaintează cu viteza luminii stinse! Locul nu se face remarcat decât printr-o cantitate impresionantă de beton folosită la realizarea parcului destinat relaxării. Cu atâta beton, spațiile verzi nu se vor regăsi prea bine în peisaj, un parc însemnând flori, copaci, gazon, nu material dur în exces.
dle CIURARU,sunteti la fel de expirat ca si panourile.Nu vreti sa admiteti ca ati dat-o in bara.Recunoasteti ca ati cacat-o si nu va mai dati dupa…tei.Fiti serios macar acum,oricum nu mai prindeti o noua legislatura.Cu respect.Mai bine NU!