„Cultul Eroilor” la Tătaru sau Azaplar, inima mea

de Emil-Corneliu Ninu

Sâmbătă, 16 aprilie, comunitatea tătară l-a omagiat pe scriitorul martir NEGIP HAGI FAZIL, de la a cărui naștere, cei 110 ani marchează, cu  litere de aur, evenimentul în marea carte de aur a istoriei noastre.

Cum Dobrogea rămâne în conștiința populară ca o adevărată „Țară  a Făgăduinței”, timpul a adunat aici un conglomerat uman extrem de variat, stratificat multimilenar, de la începuturi, cu o consemnare a pelasgilor, celților, tracilor, sciților, grecilor, macedonenilor, slavilor, avarilor, goților, pecenegilor, cumanilor, bizantinilor,  bulgarilor,  turcilor, tătarilor, rușilor, lipovenilor, germanilor, evreilor și a multor alte etnii.

S-a găsit „un suflet în sufletul neamului” său, scriitoarea Akmola Güner, care, alături de alți etnici, să fi reînviat spiritul unei colectivități mult încercate de capriciile Timpului (Cronos), atât de crud, deseori, chiar cu propriii copii. Așa a fost să fie și cu exodul populației ce făcea parte din al treilea hanat crâmlean, cauzat de celebrul „testament” al lui Petru I, dus mai departe de Ecaterina a II-a și de „tătucul” Stalin.

După sesiunea de comunicări științifice de vineri, ce a avut loc la sediul din Constanța al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, iată că, încă de dimineață, satul Tătaru și-a așteptat oaspeții la Căminul Cultural din localitate.

Am avut deosebita bucurie de a da curs invitației de a   participa la o astfel de acțiune omagială, câțiva membri ai celor două asociații „Cultul Eroilor” din Mangalia, doamnele vicepreședintă Ibolya Negoiță și Nelida Reșid, însoțite de președintele Emil-Corneliu Ninu și de George Ninu,  toți făcând parte din breasla dascălilor de la catedră, grăbiți a onora un astfel de demers.

Ținând drumul județean Mangalia-Albești-Vârtop (excelentă porțiunea asfaltată pe firul văii, între ultimele două localități!)-Negru-Vodă-Comana și apoi, la 4 km, drumul comunal Comana-Tătaru, am ajuns acolo unde, secole de-a rândul, locuitorii micii așezări turco-tătare au viețuit aici, conviețuind, după Războiul de Independență din 1877-1878, cu proaspăt „coloniștii” români.

După cum preciza unul dintre localnicii reveniți la vatra strămoșească, pentru marele eveniment al omagierii fiului martirizat al satului, numele „Azaplar” ar însemna, la plural articulat, în limba turcă, chinurile, pedepsele, suferințele.

Soarele ne-a însoțit mereu, alungând vremea rece din zilele precedente, și lăsând privirea să se răsfețe în cromatica tarlalelor ce alternau maroniul pământiu al arăturilor, ascunzătoare de miracolul unei aștepate germinații, cu verdele culturilor de grâu și orz sau cu galbenul de neuitat al rapiței ce inunda întinsul stepei dobrogene. Și, surpriză după surpriză, în cimitirul musulman, ca și în cel creștin, păduricea de arbuști ai liliacului înflorit crea impresia unui Eden al Genezei biblice.

Imediat ce autocarul cu oaspeții Constanței a ajuns în sat, s-a și îndreptat, grav, spre locul de veci al celor plecați dintre noi. După coborâre, în liniște, într-o mângâiere tandră a iarbii, tălpile picioarelor s-au desprins de pe sol, făcându-ne să plutim spre mormintele celor înfrățiți cu glia.

Ritualul de la mormântul omului de uriașă cultură a fost ca-n vis.

Deschiderea inimilor a făcut-o chiar dna Akmola Güner, după a cărei prezentare, rudele i-au pomenit amintirea, cu sure din cartea sfântă a „Coranului”, apoi, preotul musulman a încheiat slujba, cu vocea sa melodioasă, mângâietoare, preaslăvindu-l pe Allah Ekbar. După acest moment de reculegere, s-a dat cuvântul și câtorva dintre cei prezenți. Nu am putut să nu subliniez, cu această ocazie, că jertfa patriotului-poet NEGIP HAGI FAZIL seamănă cu cea a unui personaj gorkian, Danko, cel care i-a călăuzit prin pădurea întunecoasă pe ai săi, ținând deasupra capului propria-i inimă, ca pe o torță.

Reîntruniți în sala ospitalieră a Căminului Cultural, sub oblăduirea grijulie a dlui Caulament Onder, reprezentant al localnicilor în consiliul comunei Comana, s-a desfășurat una din cele mai călduroase întâlniri ale foștilor și actualilor locuitori ai satului.

Cu această ocazie, dna A. Güner, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar și a Uniunii Scriitorilor Crimeeni, și-a prezentat ultima creație a d-sale, monografia, în limba tătară, „Azaplar -Tatar Koyi”, pe care urmează a o traduce, cât de curând, și în limba română.

Din prezidiu, alături de dna președinte A. Güner, de dl Caulament Onder, de dl Tudor Cicu, fiu al satului și membru al Uniunii Scriitorilor din România, a avut cinstea să facă parte și  semnatarul acestor rânduri.

Sosit tocmai de pe meleaguri buzoiene, dl T. Cicu a adus un dar neprețuit consătenilor, cartea „Azaplar. Proză memorialistică”, apărută în „ELiteratura” și lansată cu această ocazie.

Amintirile derulate de dlui, ca și cele ale unor consăteni, au făcut să lăcrămeze ochii câtorva dintre cei prezenți în sală. Cu un apetit deosebit pentru lectură, încă din pruncie, a  impresionat-o pe bibliotecara comunei, care, nevenindu-i să creadă că putea devora cu atât de mare iuțeală cărțile din biblioteca de la centru, l-a dus la școală, spre a-l prezenta, acolo, profesorilor și elevilor rușinați de lipsa lor de interes pentru actul lecturii. Povestirile sale, a subliniat d-sa, îmbină realitatea cu ficțiunea, precum în proza lui Gabriel Garcia Marquez. (Astfel, putem aprecia noi, Azaplarul a devenit un adevărat „axis mundi”, cum ar fi spus marele filozof și scriitor Mircea Eliade. Preocuparea pentru scoaterea la lumină a unor întâmplări reale, din câmpia dobrogeană, cu încărcătura lor magico-emoțională, este tot mai vădită în proza dobrogeană, așa cum au făcut-o și alți scriitori, precum  Ștefan Bănulescu, în „Cartea de la Metopolis” sau, mai de curând, în acest an, Ov. Dunăreanu, cu romanul „Lumina îndepărtată a fluviului”, fără a mai insista și asupra înaintașilor acestora, prozatorii Vasile Voiculescu, Gala Galaction, Panait Istrati sau Zaharia Stancu.)

Alte intervenții au evidențiat suferințele celor condamnați la anii grei de închisoare ai Canalului Dunăre-Marea Neagră, așa cum a relatat dl Mihalcea, alt tătărean, deținut politic, prins în aceeași prigoană sălbatică a celor care au suferit pentru idealurile lor, precum poetul omagiat, NEGIP HAGI FAZIL. La fel a emoționat sala, cu ochii înlăcrimați, și un nepot al unuia dintre sătenii tătari care au cerut, în zadar, să fie lăsați să studieze în învățământul superior, dar care era consemnat în dosarele celor de la securitate.

Ca președinte al „Cultului Eroilor” din Mangalia și al Subfilialei Asociației Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria”, mi s-a oferit ocazia să mulțumesc pentru invitația făcută, transmițându-le, totodată, salutul membrilor acestor organizații, a căror deviză este: „Putem ierta, dar nu putem uita!”

Totodată, ca inițiator al concursului „EROUL DIN FAMILIA MEA”, ajuns la a patra ediție, am adresat celor prezenți în sală rugămintea participării cu lucrări la editarea celui de-al patrulea volum, ce ar urma să apară de ziua centenarului intrării României în Primul Război Mondial, pentru întregirea neamului, 15 august, Ziua Sfintei Marii și a Marinei.        Prin acest gest, scoțând din conul de umbră al istoriei faptele eroilor, le-am aduce cel mai frumos omagiu, arâtând lumii întregi că jertfa lor nu a fost în zadar și că, prin sacrificiul făcut, „au nemurit” neamul din care au făcut parte. În contextul unei globalizări, deseori de neînțeles, cu accente dramatice pentru populații întregi, pericolul deznaționalizării, al pierderii tradițiilor, vizând comuniunea de limbă, obiceiuri și istorie poate cunoaște proporții de nedorit.

Or, Dobrogea a fost și va rămâne dintotdeauna un leagăn al unor civilizații și populații din cele mai diverse, în care toleranța, înțelegerea și aprecierea bunei vecinătăți explică de la sine trecerea cu bine peste toate vicisitudinile istoriei.

Dl George Ninu a subliniat buna comuniune ce există între locuitorii Mangaliei, ca, de altfel, în întreaga așezare dintre Dunăre și mare, derulând câteva momente ale prieteniei cu tătarii și turcii pe care i-a cunoscut. Cu mândrie, afirma dlui, fiecare locuitor al acestui ținut ar trebui să se declare „cetățean” al Dobrogei, deasupra oricărei apartenențe la vreo altă etnie.

Încheierea a fost făcută cu acordarea de autografe de către scriitorul Tudor Cicu, cei prezenți în sală degustând, apoi, câteva din delicatesele gastronomice tătărăști.

Regretul despărțirii de satul Tătaru (Azaplar) a fost atenuat de certitudinea că fiecare dintre participanți a căpătat noi și noi surse de energie, comemorând una din personalitățile dobrogene, patriot exemplar prin faptele și cărțile sale, duse până la sacrificiul de sine.

Fie-i amintirea veșnică!