30 octombrie 2024 5:51

Adelin a fost operat la Viena şi acum este în perioada de recuperare

Adelin Pintilie, micuţul de 5 ani din Mangalia care, în urmă cu câteva luni ne cerea ajutorul pentru a putea supravieţui unei tumori ce i se extinsese la gât, a fost operat recent la Viena.

Tumoarea care îl sufoca îi afectase corzile vocale şi copilul risca să îşi piardă şi vederea, dar, în urma intervenţiei chirurgicale, ce a avut loc pe 3 octombrie, Adelin s-ar putea recupera. Asociaţia Destiny din Mangalia, care s-a implicat în mod deosebit în strângerea de fonduri pentru operaţia copilului, afirmă că, în momentul de faţă, Adelin vorbeşte şi se află în perioada de recuperare, dar că, din păcate, boala poate recidiva.

„Dorim să mulţumim încă o dată managerilor locaţiilor unde au fost amplasate “Puşculitele lui Adelin” şi tuturor oamenilor care s-au implicat! Menţionam că suma totală stransă în urma campaniei a fost de 22.542 de lei şi 188 de euro. Datorită  impactului pe care l-a avut campania în comunitatea locală, restul cheltuielilor au fost acoperite prin formularul E112“, se arată într-un comunicat al echipei „Destiny“.