Bugetul local, „muls“ de alte 27 de milioane de lei: firmele de transport-minicare vor să execute silit Primăria!
Primăria Mangalia este, din nou, bună de plată. De data aceasta, pe o sumă colosală: circa 27 milioane de lei. Banii ar urma să fie plătiţi de municipalitate celor două firme de transport-minicare, câştigătoare ale unei licitaţii ce le-a dat dreptul să intre pe traseul Mangalia-Olimp. Cele două firme, însă, nu au primit, în 2009, autorizaţia de a mai funcţiona. Potrivit edilului urbei, „instanţa a făcut un calcul simplu: cât ar fi câştigat cele două firme, pe timp de vară, în cei trei ani în care au fost împiedicate de administraţia locală să funcţioneze. Suma a ajuns la 650.000 de euro, în condiţiile în care acestea au câte un singur angajat, iar utilajele lor zac abandonate“. Primarul dă vina pentru situaţia creată atât pe fostul edil – ordonator de credite, cât şi pe avocaţii angajaţi, prin contract, de acesta, care nu şi-ar fi făcut datoria şi nu ar fi apărat, cum trebuie instituţia pe care a condus-o.
Iar suma menţionată nu ar fi definitivă, după cum afirmă consilierul local Paul Foleanu, care avertizează că: „suma câştigată în instanţă de cele două firme este aferentă anilor 2009, 2010 şi 2011. Instanţa a oferit firmei SC Fill.I Com SRL 1,9 milioane de lei, în timp ce societăţii Erdan Import Export SRL – 750.000 de lei. Este foarte posibil ca instanţa să aloce sume consistente şi pentru 2012 şi 2013, dacă nu continuăm procedura de licitaţie. Pentru soluţionare, Primăria va trebui, probabil, să încheie contracte cu firmele cu pricina, pentru a scăpa de spectrul altor daune-interese“.
Afacerea „Minicarul” costă, fiecare cetăţean al Mangaliei, peste 66 de lei!
În aceeaşi speţă, în cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu, a fost înmânat aleşilor un document prin care li se aducea la cunoştinţă situaţia celor două firme din localitate, care au câştigat, în instanţă, definitiv şi irevocabil, plata celor 650.000 de euro. În actul semnat de administratorii celor două firme, Fill.I Com SRL şi SC Erdan Import Export SRL, dar şi de casa de avocatură „Frangeti, Popescu&Grigore“ şi adresat primarului Mangaliei, se arată că „Vă solicităm să executaţi sentinţa civilă nr. 2089/8.06.2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa. Considerăm că toate tertipurile utilizate de dumneavoastră pentru împiedicarea executării acestei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, constitue infracţiune“.
Firma de avocatură constănţeană mai aduce, la cunoştinţa consilierilor locali, faptul că, în temeiul aceleiaşi sentinţe, s-a demarat executarea silită a Primăriei. În acelaşi timp, este blamat, din nou, ordonatorul de credite: „Nu v-aţi îndeplinit obligaţiile ca, în termen de şase luni, să faceţi demersurile necesare pentru a vă îndeplini obligaţia de plată, termen care a curs de la data la care aţi primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea noastră (…). Este public faptul că instituţia dumneavoastră a contractat un împrumut de 19.436.969 lei, tocmai cu scopul de a achita arieratele înregistrate în contabilitatea municipalităţii, şi, cu toate acestea, nu procedaţi la executarea titlului executoriu sus meţionat“.
Casa de avocatură conchide, pe un ton de rău augur: „Vă solicităm să procedaţi de urgenţă la executarea titlului executoriu, iar în caz contrar, vom formula plângere penală împotriva dumneavoastră, pentru abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor“. Cert este că Mangalia urmează să achite o sumă extrem de mare pentru un buget local secătuit, deja, de datoriile fostei administraţii. Pe lângă împrumutul făcut de Primărie, în valoare de 200 de miliarde de lei vechi, la un calcul simplu, pentru achitarea datoriilor din „Afacerea Minicarul“, fiecare cetăţean al Mangaliei, indiferent de vârstă, ar trebui să achite circa 66 de lei!
bai,dar intunecatul ala cand mama lui plateste toate rahaturile astea?maganu si restul fostilor viceprimari si consilieri cand sunt trasi la raspundere?dar pnl-ul asta din oras, care ne-a pricopsit atat cu intunecatul cat si cu radu, cand se desfiinteaza ca imi e teama ca peste 3 ani iar vor propune un candidat fantoma?
Lui Cristi i-a trebuit un an sa arate magariile celui al carui nume nu este rostit: MODEL MIHAI CLAUDIU TUSAC!
de aia ne-ati luat pielea de pe noi asta iarna la intretinere ca sa ii platiti lu tusac faptul ca v-a facut primar in turu 2?