Contractul cu Callatis Therm a fost reziliat prin vot secret de catre consilierii locali!
Cu o majoritate de treisprezece voturi, unul împotrivă şi o abţinere, cei cincisprezece consilieri locali prezenţi la sedinţa convocată astăzi la primărie au decis rezilierea unilaterală a contractului de delegare de gestiune dintre Consiliul Local şi Callatis Therm SA. Din declaraţiile secretarului consiliului, Petrina Boiţă, aceasta hotărâre de consiliu are la baza: expunerea de motive a primarului Cristian Radu, referatul întocmit de comisia de specialitate a consiliului, dar şi rezultatul referendumului din 10 iunie a.c., adresele asociaţiilor de proprietari şi prevederile Legii nr. 325/2006, alături de cele ale caietului de sarcini al concesiunii Serviciului Energetic Urban al municipiului.
Rezilierea unilaterală a fost făcută prin votul secret al consilierilor.
Edilul local, Cristian Radu, a declarat că asociarea Consiliului Local cu Callatis Therm a fost una „păguboasă pentru populaţie, iar noi nu mai putem relaţiona cu această firmă“. Primarul mai spune că, în timp ce Callatis Therm solicită stingerea unei datorii de 6,5 milioane de lei, un raport al Serviciului Economic al primăriei ar arăta că nu este vorba decât de o datorie de 3,5 milione de lei. În plus, acelaşi serviciu a arătat că societatea Callatis Therm nu şi-a achitat redevenţele pentru 2011.
În cadrul aceleiaşi sedinţe, aleşii au decis elaborarea unui program de reorganizare a Regiei Autonome GOLD RA, ce va implica efectuarea unui inventar al tuturor bunurilor regiei, precum şi efectuarea unei selecţii de oferte în vederea contractării de servicii de consultanţă economică (evaluare) şi asistenţă juridică în vederea elaborării „Programului de reorganizare“ a GOLD-ului.