Spectacol de teatru și cadouri de Paşti, pentru micuții din Mangalia

Primăria şi Consiliul Local Mangalia organizează, în Săptămâna Mare a Paştelui, un spectacol dedicat special copiilor, care va cuprinde reprezentanţii de teatru muzical şi multe alte surprise. Evenimentul, derulat sub genericul ”Cutiuţa Muzicală”, va avea loc la Casa de Cultură, miercuri, 20 aprilie, începând cu orele 18:00.

Cu aceeaşi ocazie, în foaierul locației culturale, se vor afla animatori și mascote, care vor întreţine atmosfera şi îi vor îndemna pe cei mici să facă poze la minut.




Crește cererea pentru procedurile balneare la sanatoriul din Mangalia

Reprezentanții Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia au declarat că, începând din 7 martie, s-a reluat activitatea Compartimentului – Radiologie, din Pavilionul B, iar din 15 martie – programul de rezervare pentru Secţia Sanatorială şi Secţiile de Spital pentru restul anului 2022. Astfel că, până în prezent, cei interesați de procedurile balneare din unitatea sanitară au apelat în număr mare la serviciile unității medicale, sunând la numărul telefonul pus la dispoziție pentru rezervări pe Secția Sanatorială. Pe această cale, conducerea instituției balneare informează că mai sunt disponibile 50 de locuri pentru luna aprilie, la Secția Sanatorială. Tariful este de 101 lei / loc / zi, în care sunt incluse servicii de cazare în cameră dublă, masă, în regim de pensiune completă (3 mese/zi) și tratament (4 proceduri/zi).  Celor care doresc să rezerve un loc la noi în sanatoriu sau să afle tarifele aferente perioadei dorite, le recomandăm să sune la telefon:  0241751337, recepție Secția Sanatorială, în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 10:30-13:30, a precizat managerul Sanatoriului Balnear din Mangalia, Bogdan Maganu. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, persoanele care solicită tratament de recuperare in ambulatoriul de specialitate in cadrul pavilionului B, pe baza trimiterii de la medicul de familie, având asigurare medicală, vor achita doar  coplata, în valoare de 10 lei/10 zile, diferenţa fiind suportată din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate. Tot ei subliniază că persoanele care se prezintă la unitatea balneară pentru tratament ambulatoriu, fără trimitere de la medic, vor plăti tarifele la preţ întreg, în funcţie de procedurile pe care doresc să le facă.

Pentru informații suplimentare, puteți intra si pe site-ul unității, www.balnear.net.




Anunț privind închirierea prin atribuire directa a pasunii din domeniul privat al comunei Tuzla

Informatii privind locatorul: Primaria Comunei Tuzla, cu sediul in Comuna Tuzla, str. Constantei, nr. 80A, jud. Constanta,

Obiectul inchirierii: Parcela Ps 267, cu suprafata de 4000 mp, reprezentand pasuni, apartinand domeniului privat al comunei Tuzla, jud. Constanta;

Procedura aplicata: atribuire directa;

Data sedintei de atribuire directa: 27.04.2022;

Durata inchirierii: 10 ani;

Pretul de inchiriere: 230 lei/ha/an, plus TVA. 

Criterii de participare:

Pentru a participa la procedura de atribuire a pășunii, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ  următoarele criterii, sens în care vor depune următoarele documente justificative:

 

Nr.

Crt.

Criteriu Document necesar a fi depus
1 Solicitare de închiriere Cerere (anexă la prezentul anunt)
2 Dovadă deținere animale înscrise în

Registrul Național al Exploatațiilor

Adeverință eliberată de medicul veterinar
3 – Domiciliul stabil în comuna Tuzla, (in cazul persoanelor fizice) Copie dupa actul de identitate (pentru persoane fizice);
– Sediul pe teritoriul comunei Tuzla (in cazul persoanelor juridice); Statut, certificat de înregistrare în Registrul Comerțului, certificat de inregistrare fiscala (pentru persoane juridice/ asociații patrimoniale)
4 Dovada deținerii numarului de animale necesar pentru asigurarea incarcaturii optime ( UVM/ha) Adeverința de la pct. 2

În situația în care numărul de animale deținut depășește încarcătura stabilită, solicitantul va depune o declarație pe propria           răspundere cu privire la numărul de animale

cu care va pășuna pe pășunea închiriată

5 Nu figurează cu debite la bugetul local Certificat de atestare fiscală de unde reiese

că nu are debite la bugetul local;

 

Cererile, insotite de documentele de mai sus,  se depun la sediul Primariei comunei Tuzla, pana la data de 27.04.2022, ora 09:00.

Informatii suplimentare se pot obtine la sediul Primariei Tuzla, sau la tel. 0241/747.178.

 

 

 

C E R E R E

de închiriere prin atribuire directă a pașunii disponibile situate in domeniul privat al comunei Tuzla

 

  1. Nume, prenume/denumire: ………………………………………………………………………………….
  2. CNP/cod fiscal: …………………………………………………………………………….
  3. Domiciliul/sediul: ………………………………………………………………………….
  4. Telefon/fax, email: …………………………………………………………………………
  5. Obiectul de activitate, pe domenii: ………………………………………………………… (in conformitate cu prevederile din statutul propriu)

Va solicit sa aprobati inchirierea suprafetei de ________ ha pajiste, aflata in domeniul privat al  comunei Tuzla, situata in:

Categoria de folosinta Intravilan Denumirea lotului Nr. parcela Suprafata
Păşune NU Nr. cadastral 107126 Ps 267 4.000 mp

 

Declar pe propria raspundere, sub sanctiunile aplicate faptei de fals si uz de fals in declaratii in acte  publice, ca vom respecta legislatia si normele in vigoare privind protectia mediului.

Ne angajam ca, dupa semnarea contractului, sa respectam programul de pasunat / amenajamentul  pastoral / contractul de inchiriere / prevederile legale.

 

Data,_____/04/2022                                                                    

Nume fermier,

___________________________________

 

Semnătura,

 




Drum lin către îngeri, doamnă Florica Coricovac!

black

Cu multă durere, Ziarul „Ediţia de Sud” deplânge plecarea prematură dintre noi a doamnei Florica Coricovac, un om inteligent, deosebit, generos, de un calm desăvârşit, apreciat de întregul oraş şi datorită sfaturilor pe care le dădea fiecărei persoane ce îi trecea pragul farmaciilor pe care le deţinea.

Condoleanţe familiei îndoliate, iar pe dumneavoastră, doamna Coricovac, Dumnezeu să vă odihnească în pace şi să vă dea liniştea de care aveaţi nevoie după doi ani de suferinţă!

Drum lin către îngeri! 




Polaris Holding a început curăţenia de primăvară în staţiunile din sudul litoralului!

Neptun, Olimp, Jupiter, Saturn, Venus și Cap Aurora se pregătesc pentru noul sezon estival!
Echipele Polaris desfășoară zilnic activități de igienizare pe domeniul public în stațiunile de la malul mării. Arterele principale și secundare sunt salubrizate, se curăță și se răzuiesc rigolele de resturi vegetale și praf, se îndepărtează resturile vegetale de pe trotuare, se mătură străzile și se colectează depozitele neconforme apărute peste iarnă pe domeniul public.



Andrei-Ionuț Granat, de la Liceul Teoretic „Callatis” – aproape de lotul internațional de informatică!

 

După ce a obținut locul I pe județ și s-a calificat la faza națională, elevul Granat Andrei – Ionuț, coordonat de doamna profesoară Pilat Mihaela și-a intensificat pregatirea, care, dublată de pasiune, a adus un nou rezultat remarcabil. 

Astfel, el a obținut cea de-a parta medalie de bronz a lui la o fază națională, căci este participat cu tradiție în această competiție. Datorită rezultatului excepțional, a fost solicitat sâmbătă și duminică să ia parte la concursul pentru selecția lotului internațional, care a constat în două probe a câte cinci ore, cu subiecte unice pentru clasele IX – XII, astfel încât juniori liceeni s-au luptat de la egal la egal cu seniorii de 18- 19 ani. 

Vor urma și alte competiții, și alte concursuri în anii de liceu și îi dorim succes, căci suntem siguri că este doar un început de drum!

 




Competițiile sportive și olimpiadele aduc noi premii pentru elevii Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia

Comunicat fe presă
La Olimpiada de matematică, etapa județeană, elevii din clasa a IX-a A au adus Liceului
Teoretic „Callatis” premii cu care trebuie să ne mândrim.
Dincă Radu a obținut prima mențiune, fiind al
cincilea pe județ, iar Granat Andrei – Ionuț
o altă mențiune, clasându-se, la rândul lui, printre fruntașii matematiceni de la nivelul județului.
Amândoi au fost îndrumați pe anevoiosul drum de doamna profesoară Sali Ghiuserin.
Pasionat de șah, elevul Dincă Radu, coordonat de doamna profesoară Tudor Lakme, a
obținut premiul al II-lea la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată la Palatul Copiilor. Nu este primul premiu, de-a lungul anilor el participând la diferite competiții de șah, naționale și internaționale, de unde mereu a venit cu un trofeu.
Le mulțumim și îi susținem în demersul lor, căci sunt printre puținii liceeni care se mai
aventurează în competițiile atât de dificile ale matematicii și ale șahului.



Două pistoale neletale și 110 cartușe, descoperite de polițiștii de frontieră in P.T.F. Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit două pistoale neletale și 110 cartușe cu piper într-un autoturism în care se aflau doi cetățeni români și un cetățean britanic, pe sensul de intrare în țară.

În data de 11.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, și a unui număr de trei persoane care se aflau în interiorul acestuia.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse și nedeclarate două pistoale neletale, calibrul 9mm si 110 cartușe.
Acestea aparțineau persoanelor din autoturism, respectiv doi cetățeni români și un cetățean Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 32 și 34 ani, care au precizat verbal faptul că au achiziţionat produsele din Bulgaria.
Pistoalele și muniția aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.




Acestea sunt rezultatele Cupei Medgidia la Kickboxing si Kung Fu, „Pentru tine Matei!”

Duminică 10.04.2022, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, între orele 10.00-19.00, s-a desfăşurat „Cupa Medgidia” la Kickboxing, la probele de „K1” şi „Kick-Light” şi la Kung-Fu, la probele de „Tuishou”,  „Shuai-Jiao”, ‚Shuang Bang-Gun” şi „Shuang Erjie-Gun Fight”, pentru copii, cadeţi, juniori şi seniori, masculin şi feminin.

La concurs s-au înscris 126 de sportivi din 17 cluburi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Piteşti, Focşani, Cernavodă, Mangalia, Cogealac, Fântânele, Constanţa şi Medgidia.

            Rezultatele sportivilor din judeţul Constanţa sunt următoarele:

 

PROBA „K-1” MASCULIN

1.Vîrsta +18 ani, greutatea +90 kg

1.MEDELEAN RADU, CS Viitorul Fîntînele

2.CIOCLU GAVRIL-CĂTĂLIN, CS Axiopolis Cernavodă

3.CANNIGIA GABRIEL, CSU Neptun Constanţa

2.Vîrsta 17-18 ani, greutatea -65 kg

1.MEMET FLORIN, CS Viitorul Fîntînele

2.CARDAN MIHAI, CS Viitorul Fântânele

3.PĂDURARU ANDREI, CS Miyagi Dojo Cogealac

3.PETEA MARIO, CS Keru Kento Constanţa

3.Vîrsta  16-17 ani, greutatea -60 kg

2.SĂCUIU CRISTIAN, CS Keru Kento Constanţa

4.Vîrsta 16-17 ani, greutatea -65 kg

2.BRUMĂ COSMIN, CS Keru Kento Constanţa

3.ROMAN DANIEL, CS Keru Kento Constanţa

3.RUCĂ ANDREI, CS Miyagi Dojo Cogealac

5.Vîrsta 16-17 ani, greutatea -75 kg

3.ALEXANDRU STELIAN, CS Keru Kento Constanţa

3.IONESCU TEODOR, CS Keru Kento Constanţa

            6.Vîrsta  16-17 ani, greutatea +75 kg

2.HRENIUC ANDREI, CS Koga-Io-Non Gym Cernavodă

7.Vîrsta 14-15 ani, greutatea -60 kg

2.MEMET MELIH, CS Medgidia

3.GAE IONUŢ GABRIEL, CS Axiopolis Cernavodă

8.Vîrsta  14-15 ani, greutatea -87 kg

1.DRĂGHICI GEANI, CS Axiopolis Cernavodă

2.BULGHERU EDUARD, CS Keru Kento Constanţa

9.Vîrsta  14-15 ani, greutatea +87 kg

2.NEAGU FLORIN, CS Keru Kento Constanţa

10.Vîrsta 12-13 ani, greutatea -45 kg

1.LĂUNEANU IONUŢ, CS Viitorul Fîntînele

2.CIOCAN LUCA-ŞTEFAN, CS Axiopolis Cernavodă

3.BUCUR MARIUS IONUŢ, CS Medgidia

11.Vîrsta  12-13 ani, greutatea -55 kg

1.CADIU ANDREI TEODOR, CS Axiopolis Cernavodă

2.DINU STELIAN ŞTEFAN, CS Axiopolis Cernavodă

3.COMOLI ADRIAN, CS Keru Kento Constanţa

12.Vîrsta  12-13 ani, greutatea -65 kg

1.TICU RAFAEL, CS Medgidia

13.Vîrsta  12-13 ani, greutatea +65 kg

2.PLA-MUNOZ LUCA-NIKOLAS, CS Axiopolis Cernavodă

 

PROBA „K-1” FEMININ

14.Vîrsta  +18 ani, greutatea -65 kg

2.CREŢU MIHAELA, CS Miyagi Dojo Cogealac

15.Vîrsta 13-14 ani, greutatea +60 kg

2.CIOTI ALEXIA, CS Keru Kento Constanţa

3.DUMITRESCU CĂTĂLINA ANAMARIA, CS Medgidia

16.Vîrsta 12-13 ani, greutatea -55 kg

1.CĂLĂRARU GEORGIANA FLORENTINA, CS Axiopolis Cernavodă

2.SPOREA RUXANDRA, CS Keru Kento Constanţa

3.BRÎNZEIU LARISA, CS Keru Kento Constanţa

            Clasificarea cluburilor în funcţie de numărul de medalii de aur obţinute:

1.CS Aleph Piteşti

2.CS Axiopolis Cernavodă

3.CS Viitorul Fântânele

PROBA „KICK-LIGHT” FEMININ

1.Vîrsta  8-9 ani, greutatea -36 kg

2.CIOTI ANTONIA, CS Keru Kento Constanţa

2.Vîrsta 16-17 ani, greutatea -45 kg

1.MARIA DENISA, CS Viitorul Fîntînele

2.ION LARISA GABRIELA, CS Medgidia

3.ELISEI VANESA, CS Viitorul Fîntînele

PROBA „KICK-LIGHT” MASCULIN

3.Vîrsta 6-7 ani, greutatea -25 kg

3.ŞTIRBU COSTEL-IONEL-NICUŞOR, CS Axiopolis Cernavodă       

4.Vîrsta 6-7 ani, greutatea -30 kg

1.CADIU PATRICK ŞTEFAN, CS Axiopolis Cernavodă

5.Vîrsta 8-9 ani, greutatea -45 kg

1.BORAN AYAN EMRE, CS Medgidia

2.BUCUR BOGDAN CONSTANTIN, CS Medgidia

6.Vîrsta  10-11 ani, greutatea -35 kg

1.POPA MARIUS, CS Viitorul Fîntînele

2.LAZĂR DARIUS MARIAN, CS Axiopolis Cernavodă

3.TIMOFTE ANDREI ROBERT, CS Medgidia

7. Vîrsta  12-13 ani, greutatea -40 kg

2.MARCU ALIN ŞTEFAN, CS Medgidia

8.Vîrsta 13-14 ani, greutatea +65 kg                             

1.DODE PETRE EDUARD, CS Medgidia

9.Vîrsta 14-15 ani, greutatea -55 kg

1.CURT OMER IBAZER, CS Medgidia

2.CADIU ANDREI-TEODOR, CS Axiopolis Cernavodă

            Clasificarea cluburilor în funcţie de numărul de medalii de aur obţinute:

1.CS Holly Do Bucureşti

2.CS Aleph Piteşti

2.CS Medgidia

 

KUNG-FU

                                    1. „TUISHOU” INDIVIDUAL

                        FEMININ

6-7 ANI

1.IVAN TEODORA MĂDĂLINA, CS Shaolin Callatis Mangalia

3.RĂCARU ALESIA ELENA, CS Noua Generaţie Mangalia

            10-11 ANI FEMININ

1.CRĂESCU SOFIA IRINA, CS Marea Neagră Constanţa

            14-15 ANI FEMININ

1.ZOBU DELIA, CS Noua Generaţie Mangalia

2.TEODORESCU NICOL CRISTINA,CS Shaolin Mangalia

MASCULIN

            8-9 ANI

1.PANŢURU IONUŢ, CS Marea Neagră Constanţa

            10-11 ANI

1.TEODORESCU LUCA GABRIEL, CS Shaolin Callatis Mangalia

            16-17 ANI, -75 KG

1.BOCAI VLAD, CS Marea Neagră Constanţa

            16-17 ANI, +75 KG

1.IORDACHE IUSTIN VALENTIN, CS Marea Neagră Constanţa

2.MICŞĂ DAVID, CS Shaolin Callatis Mangalia

            +18 ANI

1.BOCAI TUDOR, CS Marea Neagră Constanţa

2.TIMOFTE CRISTIAN, CSU Neptun Constanţa

                                    2. „SHUAI-JIAO” INDIVIDUAL

            16-17 ANI, -75 KG

1.BOCAI VLAD, CS Marea Neagră Constanţa

            16-17 ANI, -80 KG

2.IORDACHE IUSTIN VALENTIN, CS Marea Neagră Constanţa

 

                                    3. „SHUANG BANG-GUN” INDIVIDUAL

                        +16 ANI

1.BOCAI TUDOR, CS Marea Neagră Constanţa

2.BOCAI VLAD, CS Marea Neagră Constanţa

 

                                    4. „SHUANG ERJIE-GUN” INDIVIDUAL

1.BOCAI VLAD, CS Marea Neagră Constanţa

2.IORDACHE IUSTIN VALENTIN, CS Marea Neagră Constanţa

           

            Clasificarea cluburilor în funcţie de numărul de medalii de aur obţinute:

1.CS Marea Neagră Constanţa

2.CS Dunărea Albastră Galaţi

3.CS Shaolin Callatis Mangalia

           

            <<Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea acestui concurs şi celor care au contrbuit la strîngerea unei sume de bani pentru tratamentul lui Matei Ştefan Costea, în cadrul campaniei umanitare pe care am desfăşurat-o!

Felicitări sportivilor, instructorilor, antrenorilor şi arbitrilor, care au participat la concurs! Pentru toţi a fost un test util, înaintea participărilor la campionatelor naţionale şi internaţionale care urmează să se desfăşoare.>>

 

            PREŞEDINTE CS MAREA NEAGRĂ

 

            IORDĂNOAIA FLORIN




„Uniți salvăm Pădurea Comorova“! USR a început campania de strângere de semnaturi pentru salvarea Pădurii Regelui!

WhatsApp Image 2022-04-01 at 18.43.38 (1)

USR Constanța și USR Mangalia au început campania „Uniți salvăm Pădurea Comorova“, prin care sunt strânse semnături pentru trecerea Pădurii Comorova din proprietatea privată a municipiului Mangalia, în cea publică și, ulterior, în domeniul silvic. Formularul și documentele necesare începerii acțiunii de strângere de semnături au fost eliberate, iar, duminică, 10 aprilie, membrii USR au început acțiunea în teren prin care cetățenii din Mangalia au posibilitatea de a semna pentru salvarea Pădurii Comorova.

Numărul de semnături necesar este echivalent cu 5% din registrul electoral al Mangaliei. Mai precis, este nevoie 1.651 de oameni pentru a salva singura pădure de pe litoralul
românesc. În fiecare week-end, reprezentanţii USR vor fi prezenţi pe teren pentru a strânge  semnături de la cetăţeni. Din Pădurea Comorova mai există doar 395 de hectare în proprietatea municipiului Mangalia, suprafață aflată în pericol de dispariție tocmai din cauza statutului juridic pe care îl are în prezent – fapt ce a permis acțiunile abuzive de împroprietărire a mai multor  dezvoltatori imobiliari și, implicit, defrișările masive din anii trecuți.
Mai mult de atât, un proiect anunțat de Primăria Mangalia prevede că o suprafață de 201 de hectare din pădure – proprietate privată – vor fi transformate în parc prin accesarea de fonduri europene. Pe lângă o serie de neclarități în documente și modul în care sunt  prezentate suprafețele, avem toate motivele să privim cu mare suspiciune intenția
primarului Radu Cristian, care până acum a dat dovadă doar de incompetență, mărturie fiind singurele mari proiecte din cele două mandate ale sale: Parcul Evergreen și Aleea
Teilor, ambele pierdute și plătite din bugetul orașului. Strângerea de semnături din campania „Uniți salvăm Pădurea Comorova“ reprezintă și un prilej de conștientizare a importanței pe care pădurea o are pentru județul Constanța, atât din perspectiva protejării mediului înconjurător, cât și din punct de vedere istoric.



Noi sensuri unice, pe străzile Sirenei şi Albatros

691eea0e-3866-448a-b98d-a50837e6ed8d

 

Reprezentanții Primăriei Mangalia anunță că, începând de luni, 11 aprilie, a.c., străzile Sirenei, Albatros, prelungirea străzii Sirenei, pe tronsonul cuprins între strada Albatros (CT7) şi Bd. 1 Decembrie 1918 au devenit drumuri rutiere cu sens unic. Astfel, pentru fluidizarea traficului rutier, în zonele intens circulate, în special în perimetrul unităţilor de învăţământ, circulația rutieră pe străzile menționate se face cu acces din strada Portului și Oituz. Totodată, în proximitatea Şcolii Gimnaziale ”Sfântul Andrei” şi a Şcolii Gimnaziale Nr.3, dar şi a Grădiniţei Nr.3, trecerile de pietoni au fost marcate corespunzător şi prevăzute cu limitatoare de viteză. Reamintim că strada Rozelor, pe porţiunea de drum dintre magazinul de panificaţie şi depozitele en-gros, este stradă cu sens unic, accesul realizându-se dinspre Şoseaua Constanţei. Pe această cale, primarul orașului, Radu Cristian, roagă toți conducătorii auto să înţeleagă necesitatea adoptării acestor măsuri şi să respecte noile indicatoare rutiere.

 




CUPA MEDGIDIA LA KICKBOXING ŞI KUNG-FU, „PENTRU TINE, MATEI!”

   Duminică 10.04.2022, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, se va desfăşura „Cupa Medgidia” la Kickboxing, la probele de „K1” şi „Kick-Light” şi la Kung-Fu, la probele de „Tuishou” şi „Shuai-Jiao”, pentru copii, cadeţi, juniori şi seniori, masculin şi feminin.

La concurs s-au înscris 16 cluburi sportive din Bucureşti, Cluj-Napoca, Piteşti, Focşani, Cernavodă, Mangalia, Cogealac, Constanţa şi Medgidia. În total sînt 110 sportivi, care vor lupta în acest concurs, cu scopul de a strînge fonduri, pentru ajutorarea minorului Costea Matei-Ştefan, cu vîrsta de 4 ani, din comuna Cuza Vodă, judeţul Constanţa, care este grav bolnav.

            Concursul este organizat sub tutela Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact, preşedinte Dumitru Mocănaşu, care va asigura comisia de arbitraj. De asemenea, concursul se desfăşoară cu sprjinul Clubului Sportiv Medgidia, preşedinte Nicolae Tutungiu, care a asigurat logistica necesară şi al Clubului Sportiv „Marea Neagră” Constanţa.

            Programul concursului, duminică 10.04.2022:

-10.00-10.15: deschiderea oficială.

-10.15-13.00: meciuri la Kung-Fu şi la K-1.

-13.00-13.30: pauză.

-13.30-17.30: meciuri la Kick-Light.

-17.30-18.00: festivitatea de premiere.

-18.00: închiderea concursului.

Partenerii concursului sînt Primăria şi Consliul Local Medgidia, primar Valentin Vrabie, Direcţia Judeţeană pentru Sport Constanţa, director Florina Cristache, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa, preşedinte Carmen Drăghici.

            Parteneri media: „Cuget Liber” Constanţa, director Robert Bak, „Dobrogea Tv”, director Bogdan Bulbeş, Radio Constanţa, director Daniel Sîrbu.

            Vă aşteptăm la concurs!

 

            PREŞEDINTE

 

   FLORIN IORDĂNOAIA

 

            Titular Cont: COSTEA AURELIAN – CĂTĂLIN, UniCredit Bank

IBAN: RO28BACX0000002053778000

COD BIC: BACXROBU

Comuna Cuza-Vodă, judeţul Constanţa, str. Salciei, nr. 6A.

„Pentru Costea Matei-Ştefan, campania CS Marea Neagră”.




Premiera spectacolului „Îndoiala”, în noua sală Studio a Teatrului de Stat Constanţa

 

 

Teatrul de Stat Constanța prezintă cea de-a patra premieră a stagiunii 2021 – 2022, „ÎNDOIALA” de John Patrick Shanley, în regia Dianei Mititelu.

Au fost programate trei reprezentații în avanpremieră ale acestei noi producții, sâmbătă, 9 aprilie, duminică, 10 aprilie, și vineri, 15 aprilie, de la ora 19:00. Premiera oficială va fi sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 19:00.

Toate reprezentațiile vor avea loc la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A.

 Diana Mititelu a câștigat anul trecut Premiul UNITER pentru debut, cu spectacolul „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, montat tot la Teatrul de Stat Constanța.

De această dată, regizoarea și-a îndreptat atenția asupra unui text al dramaturgului și regizorului american de origine irlandeză John Patrick Shanley, piesa „Îndoiala”, laureată, în 2005, a Premiului Pulitzer și a Premiului Tony. Piesa a devenit și mai cunoscută în 2008, când a fost ecranizată, în regia autorului, cu o distribuție de excepție: Meryl Streep, Philip Seymour Hoffman, Amy Adams și Viola Davis, primind mai multe nominalizări pentru Premiile Oscar.

Părintele Flynn și sora Aloysius, directoarea școlii parohiale ce funcționează pe lângă biserica catolică St Nicholas dintr-un cartier al New York-ului, intră în conflict atunci când sora James observă și raportează anumite indicii ale unui presupus abuz sexual al preotului asupra unui elev de culoare.

„Îndoiala poate fi o legătură la fel de puternică și de eliberatoare ca certitudinea. Când ești pierdut, nu ești singur”, spune Părintele Flynn în predica sa care deschide spectacolul.

 

În versiunea regizată de Diana Mititelu la Constanța, decorul este conceput de scenografa Andreea Săndulescu, costumele, de Ioana Ungureanu, iar universul sonor (sound design-ul) poartă semnătura Adrian Piciorea. Traducerea textului îi aparține lui Eugen Gyemant.

În distribuție:

Părintele Brendan Flynn: Iulian Enache

Sora Aloysius Beauvier: Dana Dumitrescu

Sora James: Cristiana Luca

Doamna Muller: Laura Iordan-Adrian

 

Regizoarea Diana Mititelu, a declarat următoarele: „Spectacolul „Îndoiala” este o parabolă ce scoate în evidență acest sentiment copleșitor al incertitudinii care ne tulbură relația pe care o avem cu adevărul. Este un spectacol vital în această perioadă de tensiune ideologică, în care emoționalul a luat locul gândirii critice, în care dialogul s-a transformat într-o dezbatere continuă și în care viața, în toate nuanțele și complexitatea ei, este redusă la două extreme: vinovat sau nevinovat, bine sau rău, adevărat sau fals. Cred că un spectacol al cărui scop este să exerseze răbdarea de a înțelege perspective diferite este mai mult decât necesar”.

Biletele se pot procura pe platforma Mystage sau la casa de bilete situată chiar în incinta Sălii Studio din strada Ion Lahovari nr. 2 A, vizavi de Parcul Arheologic.

 

 

 




Mâine reîncep cursurile de şah la Centrul pentru Tineret Ion Creangă din Tuzla!

De mâine, la Centrul pentru Tineret Ion Creangă din Tuzla se vor relua cursurile de sah pentru copiii începători și avansați.
Directorul Compartimentului Cultură, Sport, Religie şi Activităţi pentru Tineret din cadrul Primariei Tuzla, Aurelian Georgescu, ne-a declarat că sunt aşteptaţi, la cursuri, toţi micuţii care vor să facă parte dintr-o comunitate a copiilor deștepți, frumoşi şi pasionați de şah: „Suntem în anul 2022 și conştientizăm cât de importantă este educația și, mai ales, cât de important este ca cei mici sa înceapă cât mai devreme să se dezvolte prin intermediul unor jocuri, cum este sahul. Un sport al minţii, un joc care îi învață să-și construiască propria gândire, bazata pe logică, dar și gândirea analitica. Prin şah, copiii vor descoperi concurenţa corecta, utilă în susținerea efortului competitiv în orice domeniu. Vor dezvolta aptitudini matematice, își vor îmbunătății concentrarea și, de asemenea, acest joc oferă o modalitate excelenta pentru copii de a-și consolida imaginea și încrederea în sine„, ne spune Aurelian Georgescu.
Cursurile de la Centrul pentru Tineret vor avea loc, ca de obicei, cu susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local Tuzla.



Sub oblăduirea Ministerului Turismului: cazematele din Mangalia, pline până la refuz de documente ale unor societăţi, mizerie si dejecţii!

Trecem, uneori zilnic, pe lângă ele şi ne gândim că, poate, le-am putea găsi o întrebuinţare, un scop anume, pentru a le înfrumuseţa şi a le face utile: vorbim despre cazematele din sudul litoralului, plantate, ici-colo, încă de pe timpul celui de al doilea Război Mondial. Toate amplasate strategic, cu vedere la mare, toate în ruină şi mizerie, la ora actuală. Cine se face vinovat de starea actuală a acestor cazemate, unele pline până la refuz fie de acte ale unor societăţi economice din turism, fie de mizerii aruncate de oameni fără adăpost?

Reprezentanţii Ministerului Apărării au declarat, pentru „Ediţia de Sud”: „Prelungirea digului din zona de est, până la Farul de navigație funcțional, ce cuprinde și o cazemată, se află în administrarea Ministerului Turismului. Cu privire la situaţia juridică a imobilelor cu destinaţia de cazemate, situate pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Mangalia, vă comunicăm că acestea au fost radiate din evidenţa Ministerului Apărării Naţionale încă din anii 1960, în baza Decretelor nr. 686/1956 şi 131/1961”.

 

 

 

 

 

 




Marea, la Mangalia, mai limpede ca niciodată: a căpătat culoarea turcoaz!




Primăria Tuzla a publicat modelul necesar decontării cheltuielilor cu cetăţenii ucrainieni




Precizari Primaria Tuzla pe marginea licitatiei de pajisti

  • 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Comuna Tuzla, şos. Constanţei, nr. 80A, judeţul Constanţa, CUI 4707625, telefon 0241747178, fax 0372000626, emailprimariatuzla2007@yahoo.com.
  • 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Obiectul licitaţiei publice, îl reprezintă concesionarea unor suprafeţe de pajişti ce fac parte din domeniul public al Comunei Tuzla. Concesionarea prin licitație publică a suprafeţelor de pajişti aparţinând domeniului public al comunei Tuzla, s-a aprobat prin H.C.L. nr. 30 din 23.03.2022 conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
  • 3. Informații privind documentația de atribuire: Se regăsesc în caietul de sarcini.
  • 3.1. Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: Se achită contravaloarea acesteia şi se solicită la sediul Comunei Tuzla.
  • 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartiment investiții, achiziții publice, urbanism, disciplina în construcții și amenajarea teritoriului, telefon 0241747178, fax 0372000626, e-mail primariatuzla2007@yahoo.com.
  • 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Contravaloarea documentaţiei de licitaţie este de 50 lei şi se achită în numerar la casieria Comunei Tuzla.
  • 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificarilor: 08/04/2022, ora 14:00.
  • 4. Informații privind ofertele:
  • 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 27/04/2022, ora 09:00.
  • 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Șos. Constanței, nr. 80A, comuna Tuzla, județul Constanța.
  • 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar.
  • 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 27/04/2022, ora 14:00, la sediul Comunei Tuzla, adresa: Şos. Constanței, nr. 80A, comuna Tuzla, județul Constanța.
  • 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Constanţa, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, cu sediul în Municipiul Constanţa, str. Traian, nr. 31, cod postal 900743, telefon 0241/617.413; 0241/582.563, email tr-ct-contencios-reg@just.ro.
  • 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării : 31/03/2022.



Sindicaliștii BNS protestează, miercuri, în Piața Victoriei! Angajații Damen li se vor alătura

Comunicat BNS miting 6 apr 2022(1)




Comunicat PER Mangalia, pe marginea subiectului Parcului Carol I

Partidul Ecologist Român are 3 membri în Consiliul Local Mangalia și sprijină proiectul pentru înființarea Parcului Municipal Carol în pădurea Comorova. Mai multe păduri din România – de exemplu pădurea Făget de la Cluj sau pădurea Băneasa de la București – au trecut din statutul de „pădure de producție” în „pădure-parc”, pentru a fi protejate împotriva defrișărilor.
Parcul Comorova are 220,24 de hectare în domeniul public și 298,76 de hectare în domeniul privat. Studiem posibilitatea de a trece și alte terenuri din pădurea Comorova în domeniul public și acolo unde se pot planta arbori să inițiem un proiect de împădurire pe fonduri europene. De asemenea, PER Mangalia insistă cu inițierea unui Regulament al Arborilor, care să prevadă că cine solicită doborârea unui arbore sănătos să fie condiționat cu plantarea altor 5 arbori.

Menabit Ozghiun
Președinte PER Mangalia