O nouă şedinţă inopinată, la Primăria Mangalia

Convocator-extraordinara-convocata-de-indata-18.05.2022




Lipsă apă în zona de est!

Consumatorii din zona de est a orașului Năvodari nu vor avea apă potabilă la robinete astăzi – 17 mai 2022, în intervalul orar 09.00 – 17.00, ca urmare a unei avarii survenite la piesa de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, aferentă rezervorului de înmagazinare apă potabilă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Restricții de circulație în timpul raliului din week-end

afis-informare-A3 (1)




Container din SUA, cu deșeuri din mărfuri second-hand, descoperit în Portul Constanţa

IMG-20220512-WA0010

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu inspectori vamali, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu şi comisari din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au depistat un container ce conţinea peste 14,5 tone de mărfuri second-hand, catalogate ulterior ca fiind deşeuri, care urmau să fie importate de către o societate comercială din România.

În data de 11.05.2022, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța şi comisari din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorului – Comisariatul Județean Constanța au finalizat verificările asupra unui container cu mărfuri second-hand, care urma să fie importat din S.U.A. de către o societate comercială din România.
În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în containere se aflau încărcate 14.592 kg textile uzate, mobilier uzat, mâncare procesată și echipamente electrice și electronice uzate.
În acest sens, autorităţile de control au stabilit că acestea sunt, în fapt, deșeuri inutilizabile și nu pot fi puse în vânzare în România, fiind luată măsura interzicerii accesului pe teritoriul României a deşeurilor în cauză şi returnarea încărcăturii către expeditor.

COMPARTIMENTUL PURTĂTOR DE CUVÂNT




Update lucrare programata

 

Lucrările executate noaptea trecută, 11 spre 12 mai 2022, de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la sistemul centralizat, din zona Stației de Pompare Caragea Dermen din municipiul Constanța sunt în grafic, preconizând că la ora 10,00 se va relua furnizarea apei în toate zonele afectate:

– cartierele Palazu Mare, Tomis Plus, Boreal și Impact;

– zona comercială Nord ( Carrefour, Dedeman și Selgros);

– bd. Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de bd. Tomis și str. Baba Novac.

Cele 16 echipe de intervenție, dotate cu toate utilajele necesare au lucrat la foc continuu, pentru respectarea graficului și a termenelor de finalizare a intervențiilor.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări CL32 – Reabilitare conducte aducțiune Constanța, în valoare de 39.817.836,81 lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), și constă în înlocuirea conductelor de aducțiune de la nivelul cișmelelor și a stațiilor de pompare Caragea Dermen, Călărași și Palas.




Lipsă apă în orașul Ovidiu din județul Constanța!

În cursul acestei nopți, la nivelul conductei DN 400 ce asigură alimentarea cu apă a localității Ovidiu s-a înregistrat o avarie. În urma decopertării terenului, s-a constat că spărtura este în zona legăturii cu conducta DN 200. Pentru remedierea situației a fost necesară oprirea apei pe tronsonul avariat. În această situație, abonații aflați pe partea stângă din localitatea Ovidiu, sensul de mers înspre Autostradă vor rămâne fără apă astăzi, 12 mai 2022, până la ora 11,00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar asigurăm consumatorii afectați, că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării de apă într-un timp cât mai scurt.




Şedinţă de urgenţă la Primărie: se doreşte, din nou, modificarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale şi a serviciilor de piață în Municipiul Mangalia

Convocator-extraordinara-convocata-de-indata-12.05.2022




18,7 milioane de lei, valoarea totală a înfiinţării reţelei de gaze din Tuzla: peste 85% din străzi vor fi incluse în proiect!

Edilul comunei Tuzla, Taner Reşit, a anunţat, pe pagina sa de socializare, că lucrările de distribuţie a gazelor naturale vor demara în scurt timp: „Înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în Comuna Tuzla, județul Constanța se va realiza din conductele existente de medie presiune din orașul învecinat Eforie Sud administrate de operator Distrigaz Sud Rețele București. Rețeaua de distribuție gaze naturale va avea o lungime de aproximativ 38413 ml și va asigura un debit de 2500 mc/h calculat pentru comuna Tuzla. Proiectul de alimentare cu gaze naturale presupune realizarea rețelelor pe aproximativ 85% din străzile aferente teritoriului comunei, ceea ce va permite posibilitatea racordării unui număr de 1495 de gospodarii individuale, 90 de agenți economici și 17 obiective socio-culturale.
Valoarea totala a lucrărilor este de 18.711.580,66 lei fără TVA”.




ANUNȚ privind inchirierea prin atribuire directa a pasunii din domeniul privat al comunei Tuzla

ANUNȚ

privind inchirierea prin atribuire directa a pasunii din domeniul privat al comunei Tuzla

Informatii privind locatorul: Primaria Comunei Tuzla, cu sediul in Comuna Tuzla, str. Constantei, nr. 80A, jud. Constanta,

Obiectul inchirierii: Parcela Ps 267, cu suprafata de 4000 mp, reprezentand pasuni, apartinand domeniului privat al comunei Tuzla, jud. Constanta;

Procedura aplicata: atribuire directa;

Data sedintei de atribuire directa: 27.04.2022;

Durata inchirierii: 10 ani;

Pretul de inchiriere: 230 lei/ha/an, plus TVA. 

Criterii de participare:

Pentru a participa la procedura de atribuire a pășunii, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii, sens în care vor depune următoarele documente justificative:

Nr.

Crt.

Criteriu

Document necesar a fi depus

1

Solicitare de închiriere

Cerere (anexă la prezentul anunt)

2

Dovadă deținere animale înscrise în

Registrul Național al Exploatațiilor

Adeverință eliberată de medicul veterinar

3

– Domiciliul stabil în comuna Tuzla, (in cazul persoanelor fizice)

Copie dupa actul de identitate (pentru persoane fizice);

– Sediul pe teritoriul comunei Tuzla (in cazul persoanelor juridice);

Statut, certificat de înregistrare în Registrul Comerțului, certificat de inregistrare fiscala (pentru persoane juridice/ asociații patrimoniale)

4

Dovada deținerii numarului de animale necesar pentru asigurarea incarcaturii optime ( UVM/ha)

Adeverința de la pct. 2

În situația în care numărul de animale deținut depășește încarcătura stabilită, solicitantul va depune o declarație pe propria           răspundere cu privire la numărul de animale

cu care va pășuna pe pășunea închiriată

5

Nu figurează cu debite la bugetul local

Certificat de atestare fiscală de unde reiese

că nu are debite la bugetul local;

Cererile, insotite de documentele de mai sus, se depun la sediul Primariei comunei Tuzla, pana la data de 27.04.2022, ora 09:00.

Informatii suplimentare se pot obtine la sediul Primariei Tuzla, sau la tel. 0241/747.178.

C E R E R E

de închiriere prin atribuire directă a pașunii disponibile situate in domeniul privat al comunei Tuzla

  1. Nume,prenume/denumire: ………………………………………………………………………………….
  2. CNP/cod fiscal: …………………………………………………………………………….
  3. Domiciliul/sediul:………………………………………………………………………….
  4. Telefon/fax,email: …………………………………………………………………………
  5. Obiectulde activitate, pe domenii: …………………………………………………………                  (in conformitate cu prevederile din statutul propriu)

Va solicit sa aprobati inchirierea suprafetei de ________ ha pajiste, aflata in domeniul privat al comunei Tuzla, situata in:

Categoria de folosinta

Intravilan

Denumirea lotului

Nr. parcela

Suprafata

Păşune

NU

Nr. cadastral 107126

Ps 267

4.000 mp

Declar pe propria raspundere, sub sanctiunile aplicate faptei de fals si uz de fals in declaratii in acte publice, ca vom respecta legislatia si normele in vigoare privind protectia mediului.

Ne angajam ca, dupa semnarea contractului, sa respectam programul de pasunat / amenajamentul pastoral / contractul de inchiriere / prevederile legale.

Data,_____/04/2022                                                                      

Nume fermier,

___________________________________

Semnătura,




ANUNŢ SOLICITARE PROPUNERI DIN PARTEA CETATENILOR CU PRIVIRE LA LUCRARILE NECESARE IN SISTEMELE DE APA SI CANALIZARE DIN TUZLA

Publicul interesat poate înainta propuneri cu privire la lucrarile de investitii necesare in sistemele de apa si canalizare:

–         Reabilitare aductiune – daca aveti informatii cu privire la deficiente legate de functionarea aductiunii

–         Statii de pompare – daca aveti  informatii legate de presiune scazuta in anumite zone

–         Extindere retea apa – strazi propuse pentru reteaua de distributie apa

–         Extindere retea canalizare – strazi propuse pentru extinderea retelei de canalizare

–         Reabilitare retea de apa si canalizare.

Mai multe informatii pot fi consultate la sediul Primariei Tuzla din strada Constantei nr. 80A, comuna Tuzla, judetul Constanta în zilele de luni pana vineri, între orele 9.00-13.00 sau la numarul de telefon 0241/747.178.

Propunerile vor fi verificate, analizate si luate in considerare la stabilirea solutiilor tehnice finale de catre operatorul zonal RAJA SA.




Se scot la licitație birourile din Club Nautic!

ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ PRIVIND ÎNCHIRIEREA UNUI NUMĂR DE 7 (ȘAPTE) SPAȚII CU DESTINAȚIA DE BIROURI, SITUATE ÎN MUNICIPIUL MANGALIA, CLUB NAUTIC CALLATIS, STR. PORTULUI, NR. 82 C, JUDEȚUL CONSTANȚA

  1. Informații generale privind autoritatea contractantă: Municipiului Mangalia, cu sediul în Mangalia, Șoseaua Constanței, nr. 13, jud. Constanța, Cod fiscal 4515255, telefon 0241/751060, fax 0241/755606, e-mail: secretariat@primaria.mangalia.ro
  2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat:

– biroul nr. 6 – parter, în suprafață de 26,20 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

– biroul nr. 8 – parter, în suprafață de 23,40 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

– biroul nr. 16 – parter, în suprafață de 22,70 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

– biroul nr. 17 – parter, în suprafață de 21,00 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

– biroul nr. 3 – etaj 1, în suprafață de 26,20 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

– biroul nr. 4 – etaj 1, în suprafață de 21,30 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

– biroul nr. 5 – etaj 1, în suprafață de 23,30 mp, situat în Municipiul Mangalia, Club Nautic Callatis, str. Portului, nr. 82C, jud. Constanța, nr. CF 111449, nr. Cadastral 111449 – C2.

Spațiile mai sus menționate aparțin domeniului privat, închirierea spațiilor se face în baza H.C.L. nr. 82/24.03.2022 și O.U.G. nr. 57/03.07.2019.

  1. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini.

3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: documentația de atribuire se pune la dispoziția persoanei interesate, care a înaintat o solicitare în acest sens, pe suport de hârtie.

3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Biroul Registratură Informații Cetățeni  din cadrul autorității contractante Municipiului Mangalia, Șoseaua Constanței, nr. 13, jud. Constanța.

3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, 100 lei/ exemplar, se achitată în numerar la casieria autoritații contractante Municipiului Mangalia din Mangalia, șos. Constanței, nr. 13.

3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.05.2022, ora 16,00.

  1. Informații privind ofertele:

4.1. Data-limită pentru depunerea ofertelor :02.06.2022, ora 10,00.

4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiului Mangalia, Șoseaua Constanței, nr.13, Biroul Registratură Informații Cetățeni.

4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar original.

  1. Data și locul la care se va deșfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 02.06.2022, ora 12.00, la sediul Municipiului Mangalia, din Mangalia, șos. Constanței, nr. 13, sala de consiliu.
  2. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Constanța, Constanța, str. Traian nr. 31, jud. Constanța, telefon 0241606597, fax 0241617413 email: tr-ct-contencios-reg@just.ro.
  3. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 06.05.2022.



O nouă ediție a Campionatului Național de Super Rally: evenimentul închide mai multe străzi din Mangalia!

Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Asociaţia Club Sportiv AMC RACING, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, va deschide seria competiției automobilistice, în cadrul celei de-a treia ediții organizate la Mangalia, a Campionatului Național de Super Rally 2022. Prima etapă a campionatului, intitulată „Trofeul Mangalia”, este programată să se desfășoare, în perioada 13-14 mai, pe mai multe artere de circulație din zona Portului Turistic din localitate. La startul competiției, s-au înscris 24 de participanți, atât din România, cât și din Franța și Bulgaria, iar spectacolul automobilistic va fi întregit de apariția în campionat a grupelor monopost și GT, dar și a altor grupe de gen. Și-au confirmat prezența piloți precum multiplul campion de box și campion național de raliu Mihai Leu, localnicul Emil Ghinea, Costel Cășuneanu și Vali Porcișteanu, dar și piloți străini precum francezii Jerome France, Didier Balcaen și bulgarul Evgeny Yankov. Prezentarea oficială a echipajelor va avea loc vineri, 13 mai, în Portul Turistic, începând cu orele 18.00, iar seara, de la orele 20:00, publicul este invitat la un concert susținut de artista Mira. Ziua de sâmbătă va începe cu două manșe de recunoaștere, de la ora 10:00, manșele de antrenament având startul programat la ora 10:30. Manșele de concurs sunt programate la ora 14:00, premierea câștigătorilor având loc la ora 16:00, în parcul service din zona Hotelului Laguna. Traseul de concurs este prevăzut cu diferite obstacole pe care piloții vor trebui să le ocolească, atingerea acestora aducând penalizări în timp. Pentru organizarea în bune condiții a acestei manifestări sportive de excepție, au fost stabilite de organizatori activități complexe, astfel încât competiția să aibă succesul garantat. Pe perioada evenimentului sportiv, organizatorii vor restricționa traficul rutier, vineri, 13 mai, de la orele 20:00 până sâmbătă, 14 mai, orele 21:00. De asemenea, traficul pietonal va fi limitat, sâmbătă, 14 mai, în intervalul orar 07:30 – 20:00, în perimetrul stabilit de autorități. Totodată, drumurile şi căile de acces sunt închise circulaţiei publice şi semnalizate corespunzator, prin plăci de avertizare și alte elemente de securitate specifice. Ca și la edițiile anterioare, promotorul Campionatului de Super Rally va fi Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist și totodată campion național la raliuri și viteză în coastă.

 




Noaptea Muzeelor 2022: iată programul instituțiilor de cultură din Constanța, dedicat acestui eveniment!

WhatsApp Image 2022-05-09 at 9.44.44 AM(6)

 

Noaptea Muzeelor 2022 – ediția a XVIII-a, va fi organizată și în Constanța, sâmbătă, 14 mai. Cu un program extins chiar şi până dimineaţa, muzeele, aflate sub patronajul Consiliului Județean Constanța, le vor oferi constănțenilor o noapte de neuitat cu expoziții și evenimente inedite.
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța va fi prima instituție muzeală care deschide „Noaptea Muzeelor”, în Constanța, cu o serie de evenimente dedicate, după cum urmează:
• Secția Planetariu va avea un program intitulat ” Știință prin educație”, din data de 13 mai începând cu ora 00:00 până în dimineața zilei de 14 mai 2022, ora 05:00. Proiectul prevede observații astronomice și continuă, pe parcursul zilei de 14 mai, cu dezvăluiri din experiența muzeografilor celorlalte secții, despre comportamentul aproape natural, al speciilor de animale aflate în cadrul instituției de cultură muzeale;
• Secția Delfinariu și Mineralogie va găzdui evenimentul intitulat “Delfinariu punte de legătură între știință și educație”, cu demonstrații ale delfinilor ce vor avea loc la orele 12:00 și 15:00, în ziua de 14 mai. Acestea vor fi precedate timp de 15 minute de prezentarea acțiunii, realizată de către muzeograful din cadrul acestei secții;
• Secția Microrezervație și Păsări Exotice va fi deschisă pe 14 mai, între orele 10:00 și 18:00, cu acțiunea „Comportament specific perioadelor premergătoare constituirii unei familii” unde vor fi efectuate 3 ghidaje, la orele 12:00, 14:00, 16:00, cu grupurile constituite la acel moment din vizitatorii aflați în apropierea țarcurilor ce adăpostesc speciile de animale ale secției.
• Nu în ultimul rând, Secția Acvariu va fi deschisă între orele 10:00 – 19:00 și vor fi realizate două ghidaje, la orele 14:00 și 16:00, care vor evidenția „Comportamentul diferențiat, adaptat condițiilor diferite de habitat (salinitate, adancime, întuneric/lumină)” al diferitelor specii de pești din patrimoniul viu pe care secția îl expune vizitatorilor.
Muzeul de Artă Constanța vă așteaptă în data de 14 mai, între orele 20:00 – 24:00, cu un inedit spectacol cu statui vivante, intitulat “Muzeul lui Shakespeare”, în montajul maestrului Mihai Mălaimare, precum și un concert susținut de corul Villanella al Facultății de Arte, cele două momente fiind dedicate evenimentului “Noaptea Muzeelor”. Tot aici, veți putea vedea expoziția temporară a artiștilor plastici Anca Boeriu și Mirela Trăistaru – Redesenări, Expoziția din cadrul Concursului Național de Pictură Lucian Grigorescu, organizată în colaborare cu Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, dar și piesele de colecție aflate în expoziția permanentă a instituției.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța va lua și el parte acțiunile organizate în cadrul evenimentului “Noapatea Muzeelor”, în ziua de 14 mai, în intervalul orar 19:00 – 01:00, cu toate secțiile și obiectivele, din județ, aflate în administrarea acestuia. Ca o atracție deosebită, clădirea muzeului va fi mapată, iar în interior vizitatorii se vor putea bucura de un extraordinar concert de muzică clasică și de un recital de poezie antică. De asemenea, vor putea fi vizitate expoziția permanentă și o expoziție temporară intitulată “Cum se pregătește o expoziție”.
Accesul vizitatorilor în cadrul evenimentelor desfășurate de către instituțiile de cultură din subordinea CJC, se va realiza gratuit, iar programul evenimentelor organizate, poate fi consultat și on line la următoarele adrese: https://www.delfinariu.ro/, https://muzeuldeartaconstanta.ro/ și https://www.minac.ro/.




Spectacol caritabil pentru Matei

Matei-1

În cadrul Campaniei Umanitare „Pentru tine Matei!”, lansată în luna aprilie, vineri 13.05.2022, de la ora 19.00-22.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, str. Decebal, nr. 33, din Medgidia, vom organiza un spectacol artistic cu scop caritabil.

La acest spectacol invităm pe toţi cei care vor să ajute la strîngerea de fonduri pentru ajutorarea minorului Matei Ştefan Costea, din localitatea Cuza Vodă, care este grav bolnav.

Intrarea la spectacol se va face pe baza unei donaţii de 25 de lei de persoană.

La spectacol vor prezenta programe artistice formaţii de muzică uşoară, populară, de dansuri, interpreţi individuali şi demonstraţii de arte marţiale.

Programul este următorul:

19.00-19.05:  -Deschiderea spectacolului

19.05-19.35: -Muzică populară cu: SORIN BANCIU, SABINA NEGREA,

 GABRIELA MOLNAR, GIULIA BANU.

19.35-19.45: -Dans Modern „LEVEL UP DANCE STUDIO” MEDGIDIA.

19.45-20.15: -Muzică Populară cu Formaţia „FRAŢII RADU” din Mangalia.

20.15-20.25: -Demonstraţie de Kickboxing CS MEDGIDIA.

20.25-20.55   -Muzică uşoară „Promise Band” din Mangalia.

20.55-21.05:  -Dansuri Populare, Ansamblul „CONVIEŢUIRI” Cuza Vodă.

21.05-21.15:  -Demonstraţie de KUNG-FU, CS MAREA NEAGRĂ.

21.15-22.00:  -Muzică uşoară cu: ANA MARIA HANGANU, ANDRA GAVRILĂ,

                         DIANA ALEXANDRA NEAGU, CRINA TĂNASE, DANIELA PARASCHITA,

                       LAURA COMAN, DARIA PELTEA.

Prezentatoare: Izabela Elena Timofte şi Andreea Samira Curti.

Organizatorii evenimentului sînt:

-Primăria şi Consiliul Local Medgidia.

-Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” Medgidia.

-Casa Municipală de Cultură „I.N. Roman” Medgidia.

-Clubul Sportiv Medgidia.

-Clubul Sportiv „Marea Neagră” Constanţa.

-SC „Eco Terra Aka” SRL Medgidia, magazinul „Bee Funky”.

Vă aşteptăm la spectacol!

 

PREŞEDINTE  FLORIN IORDĂNOAIA

 

            Titular Cont: COSTEA AURELIAN – CĂTĂLIN, UniCredit Bank

IBAN: RO28BACX0000002053778000

COD BIC: BACXROBU

Comuna Cuza-Vodă, judeţul Constanţa, str. Salciei, nr. 6A.

„Pentru Costea Matei-Ştefan, campania CS Marea Neagră”.




Informare privind investițiile desfășurate de către RAJA SA prin Programul Operațional Infrastructura Mare

IMG_3609

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, RAJA SA are în implementare două proiecte:
1. Proiectul Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020
2. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020
Scopul Proiectelor este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectiv specific ( OS3.2 ) – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din cadrul Programului Operațional Infrastuctură Mare prin derularea unor investiții specifice în domeniul apei potabile și a apei uzate pentru 92 de localități din 7 județe – Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău.
Rezultatul urmărit prin promovarea investițiilor din domeniul apei și apei uzate vizează realizarea angajamentelor ce derivă din Directivele Europene privind epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC) și calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE), respectiv:
– ape uzate urbane colectate și epurate (din perspectiva încărcării organice biodegradabile) pentru toate aglomerările mai mari de 2.000 l.e. și
– serviciul public de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății, extins la localități cu peste 50 locuitori.

1. În cadrul proiectului Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020 au fost prevăzute investiții în valoare totală de 275.608.601,21 lei. Proiectul a fost structurat în 3 contracte de lucrări și 3 contracte de servicii. La data prezentei, toate contractele au fost atribuite.
2. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020 a fost semnat în data de 31.08.2018 având o valoare de 2.662.688.783,50 lei. În data de 17.11.2021 a fost semnat Actul adițional nr.6 care modifică valoarea inițială a Proiectului la 3.005.594.469,69 lei. Proiectul a fost structurat în 50 de contracte de lucrări și 4 contracte de servicii. Ulterior, pe parcursul implementării Proiectului au fost incluse încă două contracte: un contract de servicii de cercetare arheologică și un contract de achiziții echipamente.

Stadiul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată
în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020

Evoluția implementării celor 56 de contracte se prezintă astfel:
• 52 de contracte atribuite cu o valoare totală de 1.646.757.677,06 lei fără TVA din care:
 40 de contracte în execuție (36 contracte de lucrări, 4 contracte de servicii);
 6 contracte de lucrări recepționate;
 2 contracte finalizate (1 contract de servicii și un contract de furnizare);
 4 contracte de lucrări reziliate.
• 4 Documentații de Atribuire publicate pe platforma SICAP având valoare totală estimată de 439.297.314 lei fără TVA;
Proiectul a prevăzut investiții în 91 de localități. La data prezentei, se lucrează în 78 de localități, iar în alte 13 localități lucrările au fost finalizate (Cotu Văii, Dumbrăveni, Plopeni, Movila Verde, Independența, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Comana, Tătaru, Jegălia, Gâldău, Iezeru).
Lucrările se desfășoară în cadrul a 94 de șantiere, fiind implicați 41 de Antreprenori ajutați de către 56 de Subantreprenori și 57 de Prestatori.
Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 266 km din cei 725 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 36.7%.
Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 312 km din cei 577 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 54.1%.

Stadiul recepțiilor:
Din cele 46 de Contractele de Lucrări atribuite, a fost efectuată Recepția la Terminarea Lucrărilor pentru 6 contracte:
• CL18 Rețele apă Limanu, 2 Mai, Vama Veche, Albești, Cotu Văii. Rețele de canalizare Limanu – sectorul 4- Cotu Văii;
• CL27 Conducte aducțiune Gâldău-Jegălia-Iezeru. Rețele de canalizare Jegălia – sectorul1.
• CL39 Rețele de apă: Plopeni, Independența, Movila Verde, Fântâna Mare, Tufani și Dumbrăveni. Aducțiuni: Plopeni – Movila Verde – Independența – Dumbrăveni – Furnica – Tufani – Fântâna Mare
• CL40 Rețele de apă: Darabani și Comana. Aducțiuni: Darabani – Vâlcelele și Comana – Tătaru. Rețele de canalizare Negru Vodă;
• CL42 Sursă de apă Gâldău. Stații de clorare Jegălia, Gâldău, Iezeru. Rezervor Gâldău. Stații de pompare Gâldău;
• CL50 Sursă de apă și stație de tratare Crevedia.
A fost demarată procedura de recepție pentru 2 contracte:
• CL 14 – Rețele de apă și aducțiune Lipnița Stație de ridicare a presiunii Băneasa; Rețele de canalizare Băneasa – sector Lipnița
• CL 27 – Conducte aducțiune Gâldău – Jegălia – Iezeru; Rețele de canalizare Jegălia – sectorul 2.
Alte 13 Contracte de Lucrări urmează a fi recepționate până la sfârșitul anului 2022, respectiv:
• CL 7 – Rețele de apă și canalizare Lumina, Corbu și Mihail Kogălniceanu
• CL 10 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente, din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța
• CL 11 – LOT 1: Reabilitare și extindere rețele de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată și conducte de refulare apă uzată din localitatea Tuzla, județul Constanța
• CL 13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana Stație de tratare: Băneasa; Stații de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcele și Tătaru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni; Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni
• CL15 – Rețele apă Hârșova și Ciobanu. Rețele canalizare Hârșova și Ciobanu; Vadu Oii – sectorul 1;
• CL19 – Rețele apă Pecineaga, Amzacea. Aducțiune 23 August-Dulcești-Pecineaga. Rețele de canalizare Pecineaga, 23 August
• CL22 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana.
• CL 26 – Rețele apă Țăndărei, Căzănești, Fierbinți Târg și Dridu. Rețele de canalizare Tăndărei, Căzănești și Fierbinți Târg
• CL 28 – LOT 1: Rețele apă și canalizare Crevedia
• CL 32 – Reabilitare conducte aducțiune Constanța
• CL 35 – Reabilitare stație de pompare apă brută Galeșu; Reabilitare complex înmagazinare Palas: SP1, SP2 și rețele în incintă, Reabilitare puț P0-Constanța Nord, județul Constanța
• CL 44 – Rezervoare Albești, Faclia, Castelu, Tortoman. Stație pompare Albești, Faclia, Castelu, Tortoman. Foraje noi Poiana, Tortomanu. Stație de clorare Castelu, Tortomanu, Albești, Făclia. Gospodărie de apă pentru localitățile Dulcești, Moșneni și Pecineaga. Reabilitare stație pompare Cotu Văii. Stație de pompare Albești. Stație de pompare și stație clorare Limanu. Stație de pompare Mangalia.
• CL 47 – Stații de epurare apă uzată Băneasa, Negru Vodă. Stație de epurare apă uzată Jegălia. Stație de epurare apă uzată Căzănești
Până la sfârșitul anului 2022 vor fi recepționate 20 de contracte de lucrări în totalitate și unul parțial.
Stadiul indicatorilor fizici ai Proiectului:
Denumire UM Indicator cf. Proiect Indicator realizat
Retea de distribuție apă potabilă nouă km 144 73.95
Rețea de distribuție apă potabilă reabilitată km 266 96.29
Aductiune noua km 200 68.17
Aductiune reabilitata km 71 11.44
Rezervoare înmagazinare Unitați 45 13
Magistrală apă noua km 3 0.49
Magistrală apă reabilitată km 41 16.24
Stații de tratare apă unități 48 23
Statie pretratare mecanica unități 1 0
Surse de apă noi și reabilitate unități 42 16
Stații pompare apă noi și reabilitate unități 46 12
Dispecerate locale SCADA apă unități 14 4
Retea canalizare nouă km 403 247.69
Retea canalizare reabilitată km 39 7.24
Conductă refulare nouă km 103 50.11
Conductă refulare reabilitată km 32 6.95
Stații epurare apa uzată noi unități 4 0
Statie de epurare ape uzate (reabilitată)- bazin de retenție unități 1 0
Instalație valorificare nămol unități 1 0
Stații pompare ape uzate unități 138 30
Dispecerate locale SCADA canal unități 17 0

Investiții desfășurate de RAJA SA în Municipiul Constanța
Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în cadrul Municipiului Constanța a fost prevăzută în cadrul a 11 Contracte de Lucrări, la data prezentei 10 Contracte fiind atribuite și 1 Contract a fost publicat în SICAP. Valoarea totală a celor 11 contracte este de 524.964.051,17 lei cu TVA.
Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 28 km, din cei 92 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 30.4%.
Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 19 km din cei 49 km propuși, înregistrându-se un progres fizic de 38.8%.
La nivelul Municipiului Constanța sunt prevăzuti si realizati următorii indicatori tehnici:
Nr. Crt. Descriere U.M. Cantitate
Conform Proiect Cantitate realizată
SISTEM DE ALIMENTARE CU APA
1 Sursă de apă (reabilitată) buc 1 1
2 Aducțiune (nouă) m 8.221 0
3 Aducțiune (reabilitata) m 13.494 8.340
4 Magistrală de apă (reabilitată) m 11.792 4.472
5 Stații pompare apă (reabilitate) buc 4 0
6 Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) m 12.424 8.318
7 Retea de distributie apa potabilă (reabilitată) m 46.198 6.951

Nr. Crt. Descriere U.M. Cantitate
Conform Proiect Cantitate realizată
SISTEM DE CANALIZARE MENAJERA
1 Rețea canalizare (nouă) m 17.675 9.007
2 Rețea canalizare (reabilitată) m 16.236 790
3 Conductă refulare (nouă) m 7.442 3.175
4 Conductă refulare (reabilitată) m 8.509 6.012
5 Stații pompare ape uzate (noi) buc 12 0
6 Stații pompare ape uzate (reabilitate) buc 1 0
7 Instalație de valorificare nămol buc 1 0

 

 




Locuri de muncă la Sanatoriul Balnear Mangalia

20220426_anunt_concurs




Se măresc tarifele la parcarea din Mangalia şi staţiuni!

Chemaţi, în graba mare, într-o şedinţă de urgenţă, astăzi, la primărie, consilierilor locali li se propun, printre altele, majorări importante ale tarifelor de parcare. În urma votului celor 19 aleşi locali, tarifele de parcare ar urma să crească astfel: de la 2 la 3 lei pe oră tarifele de parcare în locurile publice amenajate la nivelul municipiului, de la 3 la 5 lei/oră pentru parcarea autoturismelor în staţiuni, de la 10 la 15 lei pe zi pentru parcarea autoturismelor în oraş şi de la 15 lei la 20 de lei pentru fiecare zi de parcare în staţiuni.

Tariful de rezervare a locurilor de parcare de reşedinţă din Mangalia rămâne, pentru persoanele fizice, 150 de lei/an, iar pentru cele juridice 300 de lei. Vor rămâne la acelaşi nivel ca anul trecut şi tarifele pentru microbuze – 5 lei/oră, cele pentru parcarea comercială sub formă de abonament – 3 lei/zi/Mangalia şi cele pentru parcarea comercială sub formă de abonament – 5 lei/zi/staţiuni.

Printre nenumăratele exemple negative pentru care Mangalia şi staţiunile sale au devenit subiecte de dezbatere naţională, se numără şi aşa zisele parcări din zonă:

https://observatornews.ro/eveniment/campul-dintre-venus-si-saturn-plin-de-gunoaie-si-gropi-a-devenit-parcare-cu-plata-turistii-nemultumiti-pentru-casi-rup-masinile-432184.html




Şedinţă de urgenţă la primărie: se discută modificarea Regulamentului parcărilor!




Legea, călcată în picioare, până la capăt! Violatorul unei copile de 14 ani, scos, definitv, basma curată de către instanţa de judecată!

După mai multe amânări, în cursul zilei de ieri, Judecătoria Mangalia a dat un verdict nimicitor în cazul copilei de 14 ani, violată, anul trecut, în staţiunea Costineşti: Completul 8, prezidat de către preşedintele Judecătoriei, a respins plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare a Dosarului nr. 1522/P/2021 al Parchetului Mangalia. Pentru victimă, din păcate, nu există cale de atac, hotărârea fiind definitivă.
Familia minorei nu acceptă soluţia nedreaptă, astfel că va contesta hotărârea la CEDO.
Deşi, existau foarte multe probe care arată faptul că minora, în vârstă de 14 ani, a fost violată de către un individ cu 10 ani mai mare, dosarul a fost închis foarte rapid, făptuitorul fiind lăsat în libertate cu mult timp înainte să se judece plângerea împotriva soluţiei de clasare. Mai mult, la dosar au fost depuse un raport al psihologului care o consiliază pe victimă, fişe medicale care arătau faptul că fata a fost de două ori internată la spital pentru tratarea traumelor şi depresiei dobândite în urma violului, însă instanţa nu le-a luat în considerare. Plângerea a fost respinsă, ca fiind nefondată. Mai grav, oamenii legii nu au reţinut în acest dosar nicio infracţiune, nici măcar act sexual cu minor, astfel că, de câteva luni, un violator se plimbă liber şi doarme liniştit, întrucât parchetul şi instanţa au fost de partea lui şi nu a victimei.
Acelaşi individ îşi aşteaptă verdictul într-un alt dosar, nr. 7322/176/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, în care, deşi faptele au fost mult sub gravitatea unui viol, nu au fost clasate. Este vorba despre un scandal în care a fost implicat, tot anul trecut, fiind acuzat, alături de alţi indivizi, pentru săvârşirea infracţiunilor de încăierare şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Ştirea iniţială, publicată în Ediţia de Sud pe 26 ianuarie 2022:

Justiţia Divină, singura speranţă a victimelor!

Parchetul Mangalia a trimis în libertate violatorul unei copile şi i-a clasat dosarul!

Clasările infracţiunilor săvârşite cu violenţă devin, din păcate, o practică la Mangalia, unde violatori şi bătăuşi sunt lăsaţi liberi precum păsările cerului, în timp ce autori care au sustras unelte sau roţi de caşcaval sunt închişi începând cu urmărirea penală.

În cazul de faţă este vorba despre violatorul unei copile în vârstă de 14 ani ani, care a fost plasat sub conrol judiciar la propunerea Parchetului Mangalia, pentru ca după epuizarea celor 60 de zile de libertate, dosarul să fie clasat de aceeaşi instituţie care, în mod normal, ar trebui să lupte pentru apărarea victimelor, nu pentru libertatea infracrorilor.

Totul a început la data de 2 august 2021, când Poliţia Costineşti a fost sesizată de o fată în vârstă de 14 ani din Braşov care a reclamat că, aflându-se la mare, împreună cu un grup de prieteni, a fost violată de către un individ de 24 ani cu dublă cetăţenie română şi austriacă din Alba Iulia. Potrivit tatălui minorei, venit într-un suflet  la Costineşti, atitudinea poliţiştilor la adresa fiicei lui, victima violului,  a fost extrem de  nepotrivită şi a ridicat suspiciuni încă de la primele audieri. „Atât mie personal, cât şi fetei mele, poliţiştii i-au tot cerut fetei mele să spună adevărul, să nu trimită la închisoare un om nevinovat, lucru care m-a uimit şi descumpănit”, povesteşte tatăl victimei. Poliţiştii trebuia să ştie însă faptul că şi dacă ar fi existat consimţământul fetei pentru acel raport sexual, ce a avut loc într-o pensiune din Costineşti, fapta individului ar fi reprezentat tot infracţiune, respectiv aceea de act sexual cu un minor, astfel că ar fi răspuns oricum penal.

După audieri, individul a fost prezentat Judecătoriei Mangalia cu propunere de arestare preventivă, venită, atenţie, din partea Parchetului Mangalia, cerere care a şi fost admisă. Astfel, individul a stat 30 de zile arestat, după care epuizarea acestui termen find adus, din nou, în faţa judecătorului din Mangalia care a dispus prelungirea stării de arest cu încă 30 de zile. Inculpatul a formulat contestaţie, iar Tribunalul Constanţa a considerat că trebuie să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai blândă, dispunnând arestul la domiciliu pentru 30 de zile, După epuizarea şi a acestui termen, în mod halucinant, Parchetul Mangalia a solicitat pentru acest individ controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Judecătoria Mangalia admis cererea, astfel că violatorul a fost pus în libertate până la data de 24.11.2021, când se epuiza controlul judiciar. Tatăl victimei minore, devastat  şi revoltat din cauza măsurilor extrem de blânde primite de violator din partea oamenilor legii s-a tot interesat de următoarea verificare de măsură ce urma să aibă loc cu cel puţin 5 zile înainte să expire controlul judiciar, numai că nu primea nicio veste.

Înainte de Crăciun, dar datată 24.11.2021, adică exact data când expia controlul judiciar, Parchetul Mangalia a trimis părinţilor fetei la Braşov ordonanţa de clasare, in care procurorul de caz nu a reţinut absolut nicio faptă, nici viol, nici act sexual cu un minor!

Soluţia dată este cu atât mai halucinantă, cu cât la dosarul cauzei există suficiente probe care dovedesc săvârşirea de către acel individ a infracţiunii de viol, numai că oamenii legii s-au făcut că nu le observă. Mai mult, i-au găsit inculpatului tot felul de scuze, cum ar fi eroarea! Păi dacă tuturor infractorilor li s-ar găsi scuza erorii, gen „nu am ştiut”, penitenciarele din România ar fi pustii! De când necunoaşterea legii poate reprezenta un motiv de neimputabilitate?! Ordonanţa de clasare se contrazice la fiecare punct, admite săvârşirea infracţiunii, dar cu toate acestea, îi este favorabilă inculpatului, în timp ce victimei i se aduc tot felul de critici. Practic, procurorii au devenit apărătorii inculpatului, în timp ce partea vătămatată este vinovată…

Tatăl victimei: „Nu-mi voi găsi liniştea până nu voi reuşi să fac dreptate în acest dosar!”

Această „modă”, de care poporul nostru nu se mai satură, ne va ţine mult şi bine la un nivel inferior, în loc să evoluăm, în condiţiile în care suntem în anul 2022, nu la1900. De câte ori nu am auzit, când este vorba despre un viol, că fata este de vină sau în cazul unui accident rutier că „mortul” este de vină?” Aceste prejudecăţi trebuie eliminate dacă vrem să atingem un nivel superior din punct de vedere uman ţi intelectual, să nu rămânem, vorba lui Creangă, „la genunchiul broaştei”.

Până la o eventuală evoluţie, continuăm, însă, să ne confruntăm cu o justiţie str-mbă, cu acte medicale defectuoase, cu educaţie precară.

Disperat, frustrat, iritat de nedreptatea ce i-a fost făcută fiicei sale, care de la acel incident, merge la terapie atât la psiholog, cât şi la medicul psihiatru pentru a depăşi trauma pe care a suferit-o, tatăl acesteia a formulat trei plângeri. Două dintre acestea nu au fost încă soluţionate, iar cea de a teia urmează să fie analizată de către Judecătoria Mangalia la începutul lunii februarie.

„Nu pot să înţeleg şi nici să accept cum un individ periculos care mi-a violat fata se află în libertate. Cine îmi garantează că nu a părăsit, demultă vreme, România? Cine îmi garantează  mie că va mai fi, vreodată, pedepsit? Ce fel de justiţie este aceasta în care apărăm infractorii? Familia noastră trece printr-un calvar din august până acum, soţia mea a fost la un pas să-şi piardă locul de muncă, întrucât nu se mai poate concentra la ce are de făcut, fata este traumatizată, speriată, lipsită de încredere, aspecte care, datorită, terapiei sperăm să nu-i afecteze rezultatele la şcoală, întrucât este în clasa a VIII-a şi are un examen important de susţinut anul acesta. Suntem distruşi, dar nu voi ceda în faţa acestei nedreptăţi, nu-mi voi găsi liniştea până nu voi reuşi să fac dreptate în acest dosar!”, a declarat tatăl victimei pentru Ediţia de Sud.

Mai trebuie spus faptul că individul lăsat în libertate de către procurori este trimis în judecată de Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 7322/176/2021 pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, fapte, care deşi nu sunt nici pe departe la fel de grave precum un viol, nu au fost clasate.

Vom reveni.




Semiran Abdurefi, președinta USR Mangalia, il înlocuiește pe George Badila în Consiliul Județean Constanța

WhatsApp Image 2021-08-16 at 12.46.09

Consilierul județean George Bădilă, care este și președinte al filialei USR Adamclisi, a anuntat, pentru “Dobrogea Live” că a luat decizia de a se reîntoarce în Belgia, țară în care a locuit 23 de ani.

George Bădilă va fi înlocuit de președintele USR Mangalia, Semiran Abdurefi, următorul membru supleant pentru acestă poziție.

Aceasta este cunoscută pentru acțiunile de mediu pe care le-a inițiat în sudul litoralului, precum „Uniți salvăm Pădurea Comorova“, o campanie de strângere de semnături care are ca obiectiv determinarea autorităților locale de a trece Pădurea Comorova în domeniul public al municipiului Mangalia și fixarea teritoriului ca fiind fond forestier protejat.

Abdurefi are 51 de ani și este asistent de sanitate publică în cadrul DSP.

(Sursa: Dobrogea Live)