(VIDEO) Cristian Radu își joacă astăzi ULTIMA CARTE pentru a putea reveni la primărie. Ce spune avocatul lui
Cristian Radu
Cristian Radu și doi dintre avocații săi au fost prezenți, astăzi, la Curtea de Apel Constanța, acolo unde primarul suspendat își joacă ultima carte pentru a putea reveni la Primăria Mangalia.
Potrivit legii, dacă până pe 30 iunie acesta nu reușește să îi înduplece pe judecători, mandatul său ar putea să fie suspendat.
Avocatul lui Radu, Mihail Udroiu, a declarat la ieșirea din sala de judecată:
„DNA a solicitat încetarea unui mandat de primar fără nicio bază legală. Da, fără nicio probă concretă, spunând că există un risc de influențare a martorilor, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară la Tribunal a reușit în două luni de zile să motiveze trei pagini cu cinci argumente.
Nu s-a pronunțat pe niciuna dintre cererile și excepțiile relevante în cauză.
Mai mult, a și ratat două dintre, iar DNA susține în continuare că e necesar să se, fără niciun argument juridic, că e necesar să încheiem mandatul.
E evident că există, dacă nu o miză electorală, un caracter politic. E singurul caz al DNA din România în care se solicită încetarea mandatului unui primar.
VIDEO: Seapress