Medici specialişti noi la Spitalul Municipal Mangalia

–         Pacienţii pot fi consultaţi şi trataţi de endocrinolog, dermatolog şi kinetoterapeut

Chiar dacă avem un sistem de sănătate cu multe sincope, la Mangalia, conducerea Spitalului Municipal face eforturi pentru ca unitatea sanitară să ofere servicii medicale mai bune pacienţilor.

În acest sens, în ultimii doi ani, au fost angajaţi medici noi, fiind aduse specialităţi care nu existau în spitalul din Mangalia, pacienţii fiind nevoiţi să meargă la Constanţa sau chiar Bucureşti pentru a se trata. „Am reuşit să angajăm doi medici neurologi, urmând să-l aducem şi pe al treilea, un dermatolog, endocrinolog, oncolog, radiolog, pneumoftiziolog, kinetoterapeut pentru secţia de Recuperare posttraumatisme, în persoana unei asistente medicale de la noi care a absolvit şi facultatea, cât şi o moaşă. Am intenţionat să aducem şi cardiolog, anestezist şi specialist ATI, dar nu s-au prezentat candidaţi la concursurile pe care

le-am organizat. În acelaşi timp, la sfârşitul anului trecut am reuşit să înregistrăm premiera de a separa liniile de gardă în funcţie de specialităţi, deoarece se întâmpla ca în cazul unei fracturi, pacientul să fie consultat de către un medic internist. Astfel, am adus doi medici chirurgi şi doi ortopezi, cu care am semnat contracte de colaborare, ce asigură liniile de gardă, urmând ca la data de 1 februarie să sosească şi un pediatru”, a declarat directorul Spitalului Municipal Mangalia, dr. Liviu Mocanu.

În viitor, secţie ultramodernă de Terapie Intensivă şi intervenţii laparoscopice

Acesta a mai precizat că spre deosebire de alte unităţi sanitare din judeţ, spitalul din Mangalia a încheiat anul 2012 fără datorii, mai mult decât atât, angajaţii primindu-şi, integral, atât drepturile salariale, cât şi tichetele de masă.   

Şi pentru 2013, conducerea spitalului are planuri mari, urmând ca acestea să se concretizeze prin finalizarea documentaţiei necesare pentru aparatura medicală pe care autorităţile locale a achiziţionat-o. Mai precis, spitalul a fost dotat cu un laparoscop ce va deveni funcţional până la data de 1 martie, când va fi efectuată prima intervenţie chirurgicală fără bisturiu. Până atunci, medicul este nevoit să evalueze noul aparat, astfel ca atunci când intră în sala de operaţie, laparoscopul să nu creeze probleme. De asemenea, a fost cumpărat un artroscop, cu aparat Rontgen mobil cu lanţ video ce va fi folosit pentru diagnosticarea unor leziuni osteoarticulare ce nu pot fi vizualizate altfel. La parterul Pavilionului B, în apropierea modulului de Urgenţă, a fost adus un ecograf 4 D, util în cazurile grave. În plus, secţia de Urologie a fost dotată cu o trusă de endourologie joasă ce va fi folosită pentru investigarea şi extracţia calculilor vezicii urinare, în caz de prostată etc.

Cel mai ambiţios proiect rezervat pentru 2013 îl reprezintă amenajarea şi dotarea la standardele Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală  a unui salon de terapie intensivă. Acesta va avea 15 paturi ce vor fi dotate cu aparatură de monitorizare a pacienţilor şi de intervenţie rapidă în cazul producerii unui infarct sau accident vascular cerebral.

21 Comments

  1. Doamne ajuta ! Ne-am saturat sa fim trimisi la C-ta pentru ori ce fleac. Apoi cred ca ar trebui si un mod uman in relatia pacient/medic.Este greoaie si dificitara.Indiferenta este de proportii acolo unde NU sunt posibilitati financiare din partea pacientului. Succes !

    • toate cazurile pentru care sunt trimisi pacientiila C-ta sunt pentru investigatii cu; ct.etc .constanta efectuieaza investigatiile ,deoarece au cu ce si la ce!,iar medicii nostri evalueaza ,intreneaz ,trateaza ,s-au ii elibereaza reteta pt tt ambulator .sunt multe lucruri uimitoare pe care le facmedicii din Mangalia.eu chiar am foarte multa incredere in ei .i-mi tratez familia aici .sunt mult mai multumita decit in Bucuresti.CONVINSA.PACIETII SUNT TINUTI SUB OBSERVATIE CHIAR SI CITE O ZI ,IN SCOPUL EVALUARII STARII DE SANATATE ..este un oras cu un inceceput inpresionant .multi pacienti di N tarii vin la mangalia ,multe AVC se vindeca la noi.o echipa de medici foarte buni !.toti sunt foarte buni.pacat ca nu avem aparatura de care au nevoie,personal suficient,pentru a se desfasura totul in conditii normale.sunt mindra de medicii din sp Mangalia

  2. Medic dermatolog fără un amărât de cauter…
    De dinainte de sărbători, afiş pe uşă…pe 21.01.2013 reâncep consultaţiile. La ora 10 erau 6 pacienţi la uşă şi nimeni nu ştia când vine doctoriţa.

    • Ma numesc Madalina Rusu,sunt medicul dermatolog despre care se face referire in comentariul de mai sus.
      Absenta mea de la cabinet a fost motivata de probleme personale(pe care nu le doresc nimanui) iar in ceea ce priveste data reinceperii consultatiilor (care va fi cel mai probabil in 11februarie)nu este de vina nici spitalul ,nici eu,intrucat se organizeaza un concurs de ocupare a acestui post si din nefericire exista mai multi pasi de efectuat.Cum nu suntem singurul spital din tara care oraganizeaza concursuri pe post,va imaginati ca ne vine randul cand ne vine randul.Multumesc pacientilor pentru rabdare!
      In ceea ce priveste electrocauterul(deloc ieftin) anul acesta spitalul intentioneaza sa faca tot posibilul sa fie cumparat-sunt spitale in bucuresti care nu beneficiaza de aparatura din acelasi motiv-lipsa banilor,fiind prioritare medicamentele pacientilor internati si alte cheltuieli importante.
      Acest mesaj este parerea mea personala,nu ese un mesaj oficial,nu este o scuza,ci doar vreau sa reusim sa privim lucrurile in ansamblu si sa avem rabdare si incredere ca evoluam incet,dar sigur!
      Va multumesc!

  3. Se pare ca au aparut deja ameliorari in spital la urgenta Am fost azi si din multimea de lume de la usa ,s a facut imediat trierea fiecare trimis la medic sau cabinet in asa fel incat nu am asteptat iar asistentele deoebit de dragute Oare cat sa dureze ?

  4. am fost la spital cu o durere puternica in spate si medicul de garda nici macar nu m-a consultat doar mi-a dat sa fac niste analize si m-a trimis acasa mai tarziu mi s-a facut rau si am chemat smurdul pt ca nu ma mai puteam misca,iar cand am ajuns din nou la ei s-au suparat si mi-au spus de ce am chemat smurdul pt atata lucru apoi din sila mi-au facut analize pe loc si mi-au dat tratament iar dupa ce doctorul mi-a eliberat reteta mi-a spus sa nu mai vin la ei daca se mai intampla sa ma duc la urolog,niste nemernici calca pe cadavre sanatate oameni buni aveti grija de voi ca pe baza lor vai de noi

    • Chiar esti nesimtita. TREBUIA SA CHEMI AMBULANTA. SMURDUL SE CHEAMA IN SITUATII EXTREM DE GRAVE, ACCIDENTE GRAVE CU MULTI RANITI SI POLITRAUMATIZATI IN SITUATII DE URGENTE GRAVE SI CATASTROFE.

      • au dreptate medicii ,deoarece ,mai sunt si masini particulare,taxiuri ,cheama ambulanta pentru orice fleac ,care nu are nici o indicatie ,medicamentoasa ,sau spitaliceasca ,iar cazurile grave care sunt in imposibilitatea de a respira ,asteapta din cauza glumelor,sau cum am mai spus fleacuri,’de ce are urduori la ochi etc’.pacat de cei care sufera si asteapta.nu mai vorbesc de drepturile sociale ,ale cetatenilor de etnie .e inadmisibil ,guvernul cred ca are un handicap grav in priv asta .STAU AMBULANTELE LA GARD TRASE SI RUGINESC PENTRU CA NU ANGAJEAZA MAI OAMENI BUNI MACAR ASISTENTE MEDICALE!SI ATUNCI CINE SA AJUNGA ? SI IN CIT TIMP ? LA DVS ACASA OAMENI BUNI!.iar cind deschizi usa unui pensionar cu probleme de sanatate poate si nehranit,la cine sa cerem ajutor? noi suntem salvatorii vostri ,dar suntem putini ,asa ca nu mai jcniti cadrele medicale din Mangalia.sunt niste oamenicare-si fac datoria la singe ,multe cazuri au scapat!.nici nu-i cunoaste-ti ce putere si minte au .sunt medici buni.aveti incredere in ei,nu va descurajati…..

      • mai cucu bau.. au bagat astia net pe la pecineaga sau de unde rahat(produs alimentar) esti ? crezi ca poti sa alegi ce sa vina? o,u anunta ca il doare in fund iar respectivul operator de la 112 alege daca chiama pompierii sau salvarea… si mai si vb aici ca un taran incult ce esti.
        ia suna tu la 112 sa vedem daca iti trimite pompierii cand le zici ca te arde stomacul :)))))))) dar in cazul tau… sa cheme un chirurg. poate iti implanteaza un creier ca sa ai si tu .. unul. dute la sapa

  5. Buna , am 59 de ani ma numesc viorica si sunt din baia mare.Am avut 2 accidente din cauza carora piciorul meu s-a scurtat cu 7 centimetri(dupa lungi operatii) sunt interesata sa fac o operatie de alungire de femur cu 7 centimetri.Daca cineva a trecut printr-o asemenea operatie , ma poate ajuta si pe mine cu niste informatii si costurile ce le implica sa ma contacteze pe adresa de email zuppy_george@yahoo.com(aceasta adresa este a nepotului meu) va multumesc si rog seriozitate

  6. Pentru doamna doctor dermatolog Rusu Madalina cea mai nesuferita doctora am batut la usa sa intreb dak pot astspta pentru consultatie cu copilul sau revin maine deoarece era ora 1 30 si avea program pana la ora aceea am indraznit sa intreb deoarece mai erau persoane pe hol care asteptau.nu a putut sa raspunda normal (nu mai puteti astepta veniti maine)nici nu sa uitat la mine decat imi facea din mana afara afara cu nasul sus.atunci metita chiar scuipata..chiar nu se poate sa raspunda frumos?si asta o face deoarece este singurul dermatolog din satul mangalia uuuuuuuuaaaaaaa rusine doamna doctor Rusu rusinee ca nu consulti degeaba oamenii platesc! Inca o data rusinee o doctorita sa se poarye asa cu pacientii de asta merge lumeA la constanta

    • Buna seara, spuneti-mi si mie un ” Doctor ” care nu ia spaga in Mangalia si in restul Romaniei , sunt plini de ciurucuri , nemernici care profita pentru asi umple buzunarele si contul bancar, nu se gandesc ca sunt oameni care nu au bani , se imprumuta pentru a face o banala operatie de apendicita.In anul 1989 m-am operat la PAPA DUMITRU ( CHIRURG) oare il pot numi si „DOMNUL DOCTOR” aveam 19 ani, a cerut bani i-am dat eu cu mana mea , si dupa ma operat.1996 operata sora mea ,acelasi hot , bani …operatie….2005 operata alta sora …alt hot PANA STELIAN bani jos ..operatie facuta cu brio, sa nu mai vorbim si de ANESTEZIST…ASISTENTE, FEMEI DE SERVICIU, SAU CUM SE NUMESC, sufera mai mult ca doctori….SUNT TOTI INTR-O MARE GROAPA DE CACAT , CARE FAC PERSOANELE SA FUFERE CU COMPORTAMENT INUMAN , CU FITE DE DOI BANI , CA VEZI DOAMNE AU FACUT FACULTATEA DE MEDICINA SI TREBUIE SA-SI SCOATA PARLEALA PE SPATELE UMANITATI .RUSINE , ATI DEPUS UN JURAMANT , CARE NU A FOST LUAT IN CONSIDERATIE NICIODATA, …MISTER de culoare , DUTE LA TINE IN TARA CA TE-AI IMBOGATIT SI TU IN CHIRURGIE…………..RUSINE SA VA FIE, SA DE-A DUMNEZEU SA NU VA VINA CEASUL MORTI PANA NU CERETI IERTATE DE LA TOTI NEVOIASI CARE SAU IMPRUMUTAT SAU AU DAT TOTI BANI DIN CASA SA VA PLATEASCA

      • Sunt chiar acum cu mama la spital și imi cere bancnote de 10 lei pentru ca nu vrea să se facă de râs cu cele de 5. Fierbe sângele în mine, dar vrea să se simtă in siguranță.

  7. domnul doctor buga ion asi face treaba numai sa asi ia bani dar rezultate zero am fost cu fata sa o operez de noduli la picior mi- a operato iam platit si am dat bani degeabe fata mea si ac este cu noduli lapicior si ma trimes la spital la constanta dar fara trimitere si fara externare facuta nu mi-a recomandat macar un doctor sau sa ami dea el vreo trimetere la un doctor a ancercat sa scape de mn cat. mai repede spunandumi ca nu mai e de competenta lui nici macar o radiografie sa citeasca fata avea noduli dupaoperatie si la 6 luni dar el a zis ca nu are eu am ajuns cu fata la bucuresti pt ca el nu este competent pt opereti pe os nu va loati dupa lume sa chieltuiti bani degeaba cu dl doctor buga ion ca nu asi da interesu pt clienti lui

    • E îngrijorător să citești așa ceva. Mama mea e programata pentru o operație la genunchi. Cu laser. Aș vrea să decurgă totul bine, în caz contrar ne complicăm cu plângeri.

  8. Imi poate spune va rog cineva cum este sectia de oncologie, dr Necula Mariana ? Trebuie sa ajung cu mama care e bolnava de cancer pt chimio

Lasă un răspuns la MARIA Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*