23 noiembrie 2024 16:01

Au inceput cursurile gratuite din domeniul turismului, organizate printr-un proiect cu finanţare europeană, în judeţul Constanţa, Municipiul Mangalia

SC Synthesis Management Consultants – SMC SRL beneficiar în proiectul „Program integrat de dezvoltarea și consilierea șomerilor din mediul rural, în vederea dezvoltări turismului din Județul Constanța, Municipiul Mangalia”, împreună cu partenerii săi Fundaţia Amfiteatru, KEK Pyxida (Centrul de Dezvoltare, Resurse Umane și Formare Profesională PYXIDA), EDUCO – Educația pentru grupuri vulnerabile, organizează cursuri de formare profesionala în domeniul turismului în meseriile de Recepționer de hotel, Ghid de turism, Agent de turism și Lucrător în pensiune turistică.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii a persoanelor fără ocupaţie, a persoanelor implicate în agricultură de subzistenţă, persoane în căutarea unui loc de muncă, şomeri tineri şi şomeri de lungă durată din mediul rural, Judeţul Constanţa, Municipiul Mangalia, prin măsuri active de ocupare pentru dezvoltarea unor noi abilităţi de acces şi menţinere pe piaţa muncii în domeniul turismului.

Proiectul contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor din judeţul Constanţa, Municipiul Mangalia, la crearea unei societăţi inclusive şi coezive, la întâmpinarea problemelor privind necesităţile şi constrângerile identificate pe plan local, oferind posibilitatea persoanelor aparţinând grupurilor ţinta de a-și continua formarea profesională. Proiectul desfăşoară activităţi care să permită beneficiarilor direcţi, prin cursurile organizate, dobândirea cunoştinţelor teoretice şi a abilitaţilor practice necesare integrării sau adaptării pe piaţa muncii in domeniul turismului. Proiectul aduce o notă inovatoare în domeniul vizat întrucât schimbă mentalitatea persoanelor aparţinând grupului ţinta și contribuie la creşterea încrederii în forţele proprii a acestora, prin dezvoltarea şi valorificarea abilitaţilor personale şi prin reintegrarea acestor persoane pe piaţa muncii. De asemenea, proiectul contribuie şi la creşterea nivelului de conştientizare a persoanelor din grupul ţintă asupra nevoii de pregătire profesională continuă, adaptabilă la nevoile mediului de afaceri şi obţinerea de certificări corespunzătoare recunoscute atat la nivel natioanal cat si comunitar. Participanţii la cursuri beneficiază de consultanţă şi consiliere profesională în cadrul cărora sunt furnizate informaţii privind cererea şi oferta pe piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor.

Pe data de 2 decembrie în localitatea Peştera au inceput cursurile pentru meseriile de Agent de turism, Ghid de turism şi Lucrător în pensiunea turistică.

În luna noiembrie pe 25 a avut loc examenul de final pentru cea dea doua grupă a cursului de Lucrător în pensiune turistică. Toţi cei 27 de cursanţii au absolvit examenul.

Proiectul de faţă vizează pe de o parte, promovarea turismului ca domeniu prioritar pentru economia românească şi, pe de altă parte, sprijinirea forţei de muncă în vederea adaptării acesteia la cerinţele momentului.

Participarea la cursuri este în totalitate gratuită, transportul va fi decontat iar participanţii vor primi subvenţii în valoare de 800 de lei.

Cei care sunt interesaţi şi doresc să obţină mai multe informaţii în legătură cu activităţile implementate în cadrul proiectului sunt rugaţi să ne contacteze la adresa: Str. Oituz, nr. 3, Mangalia, program de lucru cu publicul de Luni până Vineri în intervalul orar 10:00 – 16:00, persoană de contact Asistent Centru Regional Gabriela Irimia, e-mail: gabriela.irimia@synthesis-management.ro, sau la telefon 0341.566.357.