24 noiembrie 2024 6:39

Deşi şi-a crescut organigrama cu peste 100 de posturi, primăria nu-şi găseşte specialiştii: are nevoie de consultanţă de aproape 5,5 miliarde de lei vechi!

Consilierilor locali li s-a propus, spre aprobare, în şedinţa ordinară ţinută acum câteva zile, o rectificare bugetară de 22,5 milioane de lei. Cele mai „fericite“ servicii, cărora li s-au suplimentat, generos, fondurile sunt următoarele: Autorităţile executive, Ordinea Publică, Asistenţa Socială şi Dezvoltarea Publică, neuitând, însă, Salubrizarea sau Energia.

Prin urmare, Autorităţile executive (Primăria) au primit o „porţie“ de 1.681.000 lei, pe care, generos, i-au împărţit, printre altele, pentru: telefonie, poştă, internet – 50.000 de lei (suma totală ajungând, până acum, la 350.000 de lei), materiale şi servicii cu caracter funcţional – 195.000 de lei (415.000 lei), deplasări în ţară şi străinătate – 25.000 lei (75.000 de lei până la ora actuală), echipamente, software şi IT – 40.500 de lei.

În plus, pentru „Consultanţă“, primăria, instituţie ce pare că nu îşi găseşte deloc specialişti printre proprii angajaţi, deşi a angajat peste 100 de noi funcţionari, va scoate, în plus, din banii publici, 225.000 de lei (ridicând suma totală la 545.000 lei), iar pentru „Reclamă şi Publicitate“ – 143.000 lei (aducând suma totală, pentru primul semestru al anului, la acest capitol, la aproape 200.000 de lei).

Salubrizarea, suplimentare de 3 milioane de lei!

Consilierii locali au aprobat, deasemenea, sumele necesare procesului de votare: 267.000 lei pentru secţii şi 67.000 de lei pentru salariile preşedinţilor acestora.

Ordinea Publică are, de la aleşii locali, un „supliment“ de 370.000 de lei, pentru „materiale“, unul dintre cele mai încărcate subcapitole fiind cel al deplasărilor: 107.8000 lei (cu un total, până acum, de 127.0000 lei). În ceea ce priveşte „Învăţământul“, aici sumele alocate suplimentar sunt pentru cheltuieli materiale – 418.000 lei, tabere de copii – 350.000 lei, investiţii – 1,7 milioane de lei şi burse şcolare – 352.580 lei. Centrul Cultural Mangalia a primit 153.000 de lei, ce vor fi folosiţi pentru salariile angajaţilor.

Capitolul Asistenţă Socială a fost rectificat, suplimentar, cu 2 milioane de lei, dintre aceştia materialele şi ajutoarele primind 1,6 milioane de lei (ajutoarele către pensionari crescând cu 650.000 de lei, suma finală, până în prezent fiind de 2 milioane de lei), iar investiţiile – 225.000 lei.

În ceea ce priveşte Dezvoltarea Publică, aici vorbim despre 884.500 alocaţi investiţiilor primăriei, 4,5 milioane de lei – transferuri ADPP şi 244.000 lei cheltuieli materiale Serviciul Social (bani folosiţi pentru Biobază şi Clubul Pensionarilor, acestea utilizând, din bani publici 1,2 milioane de lei, pe 2014).

În fine, Salubrizarea a primit, dintr-un condei, un supliment de 3 milioane de lei, iar subvenţiile pentru energie termică – 3 milioane de lei, în timp ce cheltuielile pentru investiţiile primăriei (tot la capitolul „Energie“) au fost rectificate, în plus, cu 3,8 milioane de lei.

Proiectul propus aleşilor va mai fi dezbătut şi mâine, la primărie, întrucât consilierii locali mai doresc unele amendamente.